La Colegiul Economic „Delta Dunării” Tulcea, în perioada 1.09.2017 – 28.02.2019, se derulează VET4SCAPE – Proiectul de parteneriat strategic în domeniul școlar în cadrul programului ERASMUS+, cu titlul ”Vocational Educational Training For Skills, Competence And Practice For Economy”, numărul: 2017-1 – AT01-KA219-035010_7.
În cadrul proiectului s-au desfășurat următoarele mobilități:
– prima întâlnire transnațională care, a avut loc în Ljubljana-Slovenia (13-16.11. 2017);
– prima mobilitate cu elevii, desfășurată în Vidin-Bulgaria (25.02- 3.03.2018);
– cea de a doua mobilitate, la activitățile cărora au participat și elevii, care s-a desfășurat în Barreiro- Portugalia (11-17.04.2018);
– ultima, întâlnirea transnațională s-a efectuat în Levice – Slovacia (4-8.09.2018).
Cea de a 3-a mobilitate a fost în Ceske Budejovice – Czech Republic (9-15.12.2018), care, încheiat numărul mobilităților planificate la care au participat, din cadrul colegiului nostru, elevii Badea Robert- Ionuț și Spănoae Andrei, clasa a XI-a C, Petre Cristian, clasa a XII-a D, și profesorii Raluca-Oana Andronic – prof. limba engleză și Ifrim Florentina – coordonator de proiect.
În cadrul acestei mobilități, una dintre activitățile de succes a fost desfășurarea Târgului Internațional al Companiilor Junior Achievement, unde ChocoDelta – compania junior a Colegiului Economic ,,Delta Dunării”, a reprezentat cu mândrie ciocolata de casă „ChocoDelta” – Romanian taste – , produsul realizat de noi, care a îndulcit și bucurat elevii și profesorii țărilor partenere participanți la acest eveniment.
Celelalte țări au prezentat și vândut următoarele produse/servicii:
– produsul partenerilor din Portugalia vândut de WIDER- WORLD J.A a fost o pălărie, concepută pentru persoanele cu defecte de vedere;
– Bulgaria, prin CESO J.A a comercializat vederi și cărți poștale realizate special, pentru sărbătorile de Crăciun;
– DREAM MUGS J.A din Slovenia, a comercializat căni, umplute cu diferite sortimente de dulciuri, specifice sărbătorilor de iarnă;
– Austria, prin HAK-LAN JA, a realizat promovarea activităților celorlalte mini-companii, în format electronic pe blog, urmând să realizeze revista proiectului Vet4scape ;
– UNIQUE JA Company, din Slovacia, a comercializat ,,ciorapul relaxant” un ciorap fără degete, destinat a fi vândut în saloanele de pedichiură;
– Cehia, prin ZORDUNE J.A, s-a prezentat cu „calendarul anului 2019”, imaginea acestuia fiind o fotografie cu membrii companiei junior.
Standul fiecărei țări a fost vizitat de foarte mulți cumpărători, aceștia fiind nehotărâți ce produse să achiziționeze, deoarece toate erau interesante și arătau exemplar, iar elevii prin ținută, prin modul de promovare al produsului, nu făceau decât ca decizia de cumpărare, să fie una dificilă.
Acest târg internațional a fost un real succes, ceea ce a încununat munca elevilor și a profesorilor, dându-le curajul pentru a deveni un adevărat antreprenor, într-o bună zi!
Coordonator proiect, prof. ec. Ifrim Florentina
Colegiului Economic ,,Delta Dunării” Tulcea
„Material realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.”