În majoritatea cazurilor succesul este echivalentul reușitei, fiind o variabilă semnificativă în câmpul de acţiune al societăţii umane.Are ca antagonice, terminologic, insuccesul-nereuşita. În activitatea educativă,succesul şi insuccesul sunt asociate cu foarte multe dintre elementele structurale care stau la baza formării individuale. Din această cauză a fost necesară constituirea unei ramuri de sine stătătoare, pedagogia succesului, care se regăseşte între compartimentele ştiinţelor educaţiei.
Această ramură studiază ipostazele reuşitei în activitatea şcolară:reuşita elevului, reuşita cadrului didactic,reuşita procesului de învăţământ împreună cu metodele şi strategiile didactice, reuşita şcolii ca atare. În cazul elevului, succesul educaţional este văzut prin prisma rezultatelor obţinute în învăţare, a achiziţiilor de tip informaţional-instrucţional.
S-a demonstrat că reuşitele cognitive ale elevului pe parcursul şcolii nu îi garantează şi o reuşită postşcolară, într-un domeniu profesional. Abordarea eşecului în cazul elevului se face doar prin prisma evitării acestuia, facilitând astfel reuşita pe toate planurile educative. Totuşi. conceptele de reuşită şi eşec sunt greu de definit, deoarece pentru fiecare persoană implicată se stabilesc obiective personalizate, reuşitele pe termen scurt au caracter perisabil, dar o sumă a unor astfel de reuşite pot da o reuşită „mare”, care poate constitui de fapt scopul, în cazul unor persoane.
Succesul şi eşecul şcolar se raportează la o serie de criterii precum randamentul, performanţa, eficienţa, progresul, evoluţia, calitatea, îndeplinirea obiectivelor, perfecţionarea.
Randamentul, în activitatea didactică, trebuie corelat atât cu activitatea elevului, cât şi cu munca cadrului didactic, deoarece în ambele cazuri se depune un efort. Randamentul elevului se valorizează prin rezultatele obţinute în funcţie de posibilităţile mintale ale acestuia.
Performanţa, din perspectivă pedagogică,constă în obţinerea unui rezultat,în îndeplinirea unor obiective,având o plajă largă de măsurare. Astfel, se pot stabili performanţe mici, medii, superioare sau înalte, scăzute, raportarea făcându-se la diverse criterii şi în funcţie de rezultatul apreciat. Termenul de eficienţă defineşte efectul folositor obţinut, însă în termeni psihologici e referă la randamentul unui comportament sau gradul de realizare a efectului unei acţiuni.
Progresul este sinonimul schimbării în bine, dezvoltării prin care se ajunge la rezultatul scontat, trecându-se de la o stare inferioară la una superioară. Evoluţia este cea care realizează trecerea printr-o succesiune de faze,încheindu-se cu otransformare în bine. Calitatea reflectă totalitatea însuşirilor unei activităţi sau unui lucru, oferindu-le identitate şi o poziţie care poate fi bună sau rea.
În cazul eşecului şcolar, se poate vorbi de manifestări episodice sau de situaţii persistente, iar sfera de acţiune este, de cele mai multe ori, domeniul cognitiv. Dacă se raportează strict la rezultatele obţinute la învăţătură eşecul se poate cuantifica în note mici, asimilarea deficitară a unor noţiuni, imposibilitatea depăşirii anumitor praguri ale învăţării, nepromovarea unor examenesau chiar abandonul şcolar. Se descrie şi un eşec şcolar necognitiv, instituit la nivelul relaţiilor dintre colegii de clasă, între elevi şi profesori, eşec care în cele din urmă are repercursiuni şi asupra situaţiilor de învăţare, ducând astfel la instalarea eşecului cognitiv.
Condiţiile din cauza cărora unii elevi ajung la eşec, iar alţii la reuşită sunt extrem de variate,precizarea unor cauze universal valabile fiind practic imposibil. Totuşi, este general valabil că în cazul unui eşec este necesară identificarea cauzelor în scopul de a se interveni asupra lor şi de a face posibilă remedierea situaţiei.
Pentru preîntâmpinarea eşecului, se pot indica anumite situaţii de risc care favorizează apariţia nereuşitei şcolare. În literatura de specialitate se insistă asupra factorilor cognitivi şi a factorilor plasaţi la nivelul psihicului elevului, al vieţii sociale şi al şcolii. Eşecul şcolar se poate datora unei inteligenţe şcolare limitate, unei instabilităţi psihoafective însoţită şi de tulburări de comportament.
În concluzie, există o mare varietate de componente care configurează instalarea stării de reuşită sau de eşec. În cazul unui eşec, explicaţiile instituirii acestuia sunt foarte importante, fiecare ipostază a eşecului necesitând o abordare şi o rezolvare distinctă.
Bibliografie:
Cristea,G., 2004, Psihologia educaţiei, Editura CNI Coresi, Bucureşti.
Cucoş,C.,(coord.), 1998, Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi.
Jigău,M., 1998, Factorii reuşitei şcolare, Bucureşti.