Pentru ca un text epic să fie bine receptat de elevi, aceştia trebuie să înțeleagă foarte bine aspectele referitore la autor/narator şi lector/naratar, precum şi importanța spațiului şi a timpului în opera epică.
În textul epic, acțiunile formează o unitate construită din perspectiva punctului final, aspect care nu poate fi transmis în cadrul unei singure lecții. Un exemplu prin care să se încerce relevarea esenței acestui aspect poate fi confruntarea unui text ficțional cu unul non-ficțional. Caracterul configurației narative reprezintă perspectiva în deschiderea căreia trebuie aşezate lecțiile consacrate operelor epice. În acest sens, analiza incipitului şi finalului, analiza momentelor ce compun acțiunea, abordarea funcțiilor descrierii în text, evidențierea detaliilor semnificative reprezintă posibilități de a evidenția caracterul textului epic.
Alina Pamfil definea ficţiunea ca identificându-se cu lumea reprezentată de text şi reconstituită de cititor prin exercițiul lecturii. Prin opoziție, noțiunea de referent surprinde lumea existentă în afara textului, ,,lume la care textul se referă şi pe care o re-creează prin recompunere, transfigurare sau deformare”. În cadrul orelor care au avut ca subiect Amintirile, le-am cerut elevilor să povestească o întâmplare amuzantă din copilăria lor pentru a putea compara şi observa asemănările şi deosebirile dintre textul ficțional şi realitate. Pe de altă parte, pentru a extinde problema referențialității prin relația text ficțional-alt text, am solicitat educabililor să rescrie fragmentul din manual astfel încât vărul Ion să fie acasă.
Dacă despre distincția autor/narator ne-am ocupat în capitolul precedent, cea referitoare la lector/ naratar are acelaşi scop: să se traseze linia de demarcație între text şi ceea ce există în afara lui. Naratarul este de fapt cel căruia i se adresează naratorul atât explicit, cât şi implicit, în ceea ce reprezintă universul textului. În textele lui Creangă, exemplele sunt multiple în acest sens, iar elevii simt o adevărată plăcere când se simt „parte” a textului.
Distincția dintre ficțiune şi narațiune reprezintă un alt aspect deosebit de important.
Ficțiunea reprezintă în cuvintele lui Y. Reuter „universul creat, istoria aşa cum poate fi reconstituită, personajele, spațiul, timpul…”. Narațiunea abordează, din această perspectivă, modul de organizare al ficțiunii în textul ce o reprezintă, tehnicile prin care aceasta este pusă în scenă.
Dacă profesorul optează pentru perechea ficțiune/ narațiune, demersurile didactice, din perspectiva Alinei Pamfil vor fi următoarele:
1) „Circumscrierea elementelor universului ficțional: seria cronologică a evenimentelor ce compun acțiunea textului; spațiul şi timpul în care se petrece acțiunea şi profilul personajelor care o savârşesc;
2) Evidențierea modului în care universul ficțional este pus în text: statutul naratorului, ordinea şi ritmul în care sunt prezentate evenimentele, modul în care este comturat spațiu-timpul, modul în care sunt construite personajele.”28
Componentele universului ficțional pot fi prezentate în paralel cu modul în care sunt ele prezentate în text încercând să răspundem împreună cu elevii următoarelor întrebări: Care sunt evenimentele textului?/Cum sunt evenimentele prezentate în text?; Care sunt aspectele ce definesc personajele?/Cum sunt prezentate personajele?; Care este spaţiul şi timpul în care se petrec evenimentele?/ Cum este conturat spaţiul şi timpul? De la aceste întrebări se poate porni în structurarea unui eseu despre fragmentul din Amintiri, formulându-se întrebări referitoare la conturarea statutului naratorului (Cine narează evenimentele? Din ce perspectivă?), precum şi întrebări care să sprijine formularea sensului global al textului (Care este tema textului?) şi semnificațiile lui posibile (Ce semnificații generale putem atribui textului?).
Este extrem de importantă prezența în ora de literatură a structurii narative, indiferent de opțiunea pentru una sau alta dintre reprezentările ei. Modelele reprezentării structurii narative permit, pe de o parte, analiza configurației textelor literare, iar, pe de alta, crearea, de către elevi, a unor texte narative coerente şi creative.
Discuția asupra structurii evenimențiale se poate reduce la stabilirea momentelor subiectului în cazul în care textul redă acțiunea în ordine cronologică. Dar, şi în acest caz, diferența dintre ordinea cronologică şi ordinea textului poate fi marcată, dacă profesorul doreşte, prin: a) evidențierea secvențelor de text ce comprimă timpul evenimentelor (sumarul); b) evidențierea secvențelor ce îl transcriu ideatic (scena) şi c) a celor care îl dilată (ralantiul).
Problema personajelor a fost discutată în capitolul precedent, astfel încât aici menționez doar faptul că fără ele istoriile nu pot fi gândite şi procedeele de individualizare pe care autorii le folosesc pentru a le întrupa sunt esențiale în înțelegerea textului.
Noțiunile referitoare la timp şi spațiu se pot înțelege mai bine prin folosirea conversației euristice. În cadrul orei de receptare a textului epic, profesorul poate adresa întrebări de genul:
-Unde sunt situate evenimentele naratiunii La cireşe?
-Evenimentele sunt înscrise într-un ,,timp” şi se desfăşoară într-un ,,loc” (spațiu).
-Atunci, ce descoperim într-un astfel de text?
-Descoperim ,,indicatorii” de ,,timp” şi de ,,spațiu”, redați prin folosirea anumitor substantive, verbe, adjective, adverbe etc.
-Ați găsit în textele citite astfel de indicatori?
-Dacă da, atunci notați din memorie câteva cuvinte sau expresii care indică timpul sau spațiul povestirii.
Interpretarea vizează găsirea unor semnificații posibile, semnificații ale unora dintre semnele ce compun textul sau semnificația textului în întregul său. A interpreta înseamnă a lega secvența introductivă de cea finală, a citi primele propoziții ale textului din perspectiva ultimelor rânduri; a oferi sens încercărilor prin care trec eroii etc.
Realizarea unui comentariu literar este o sarcină mult prea dificilă pentru clasele de gimnaziu, astfel încât profesorului îi revine sarcina de a pregăti sistematic o astfel de abordare pregătire ce se poate concretiza în sarcini orientate unidirecțional precum: înspre instanța narativă, înspre personaje, înspre spațiu şi timp ş.a.
Prin urmare, „descifrarea” textului la clasele gimnaziale înseamnă a înțelege, a pătrunde şi a decodifica la diferite nivele semantica şi stilistica operei respective, a deveni comprehensiv.
Bibliografie
Academia Română, Gramatica limbii române, Vol. I – Cuvântul, Editura Bucureşti, 2005.
Pamfil, Alina, Limba şi literatura română în gimnaziu (Structuri didactice deschise), Editura Paralela 45, Piteşti, 2008