A investi în educație înseamnă a investi în viitor. Prosperitatea românilor și dezvoltarea economică de mâine depind, într-o bună măsură, de calitatea educației copiilor noștri. Afirmarea societății românești într-o lume modernă, o lume a cunoașterii, nu este posibilă fără o educație de calitate. Sistemul educațional din România suferă, însă, de decenii întregi și este din ce în ce mai blamat atât de către dascăli, cât și de părinți sau elevi. Un studiu realizat de către fundația germană Bertelsmann, arată că România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește învățământul.
Învățământul preuniversitar din România se confruntă cu o serie de deficiențe structurale, care afectează negativ societatea și economia României. Cele mai importante probleme structurale includ accesul redus și calitatea scăzută a actului educațional.
Din perspectiva celor mai mulți dintre indicatorii uzuali, școala românească este deficitară. Cauzele sunt ușor de ghicit. Sistemul de educație funcționează fără o reformă coerentă, managementul este defectuos, nu există investiții si nici bani care să motiveze personalul didactic. Rata de analfabetism funcțional, de abandon școlar, rezultatele testelor Pisa și mulți alți indicatori legați de educația și bunăstarea tinerilor din România reprezintă probleme majore care cer schimbări urgente, cred specialiștii în educație. Aceștia afirmă că sistemul educațional are nevoie de o strategie clară și o direcție bună, urmată de continuitate.
Menţinerea actualului sistem de învăţământ din România pune în pericol competitivitatea şi prosperitatea ţării. Deficiențele acestui sistem sunt: ineficiența, nerelevanța, inechitabilitatea şi slaba calitate.
Sistemul de învăţământ este ineficient întrucât performanţele obţinute de elevii din România la principalele evaluări naționale și internaționale se află mult sub media internaţională și confirmă rata de analfabetism funcțional a aproape jumătate din elevii din România.
Cauzele analfabetismului funcțional sunt multiple, situându-se la intersecția dintre individ și societate (situația și resursele financiare, dezvoltarea culturală, contextul socio-regional etc.).
Lipsa de logică în înțelegerea unor subiecte de examen, învățarea mecanică, orizontul limitat de cultură, aspiraţiile educaţionale scăzute, abandonul şcolar, absenteismul, rata scăzută de promovabilitate la examenele naţionale, vocabularul slab dezvoltat, absența motivației și deprinderii de a se informa şi forma, stima de sine scăzută, personalul didactic slab calificat, integrarea socială deficitară, discriminarea, comportamentul antisocial deviant se numără printre consecințele analfabetismului funcțional.
Rata abandonului școlar face parte din categoria indicatorilor care permit evaluarea eficienței interne a sistemului de învățământ și reprezintă proporția elevilor care au abandonat școala pe parcursul unui an școlar (diferența dintre elevii înscriși la începutul unui anumit an școlar, într-o anumită clasă, și cei rămași înscriși la sfârșitul anului școlar).
Din altă perspectivă de analiză, abandonul semnalează şi unele aspecte ale vieţii sociale şi economice, care pot influența accesul populației la educație. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană, cu consecințe serioase la nivelul întregii societăți. Cauzele sunt diverse, printre ele aflându-se mediul familial precar, situația economică, dar și metodele învechite de predare, care nu stimulează și nu motivează elevii să își finalizeze studiile.
Șerban Iosifescu, preşedintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) declara că sistemul de învăţământ nu este nici echitabil şi nici just, nu este just inclusiv în repartiţia resurselor, pentru că, pe o parte, cei care au – au şi mai mult, iar cei care nu au – au mai puţin şi se produce chiar un transfer invers de resurse de la cei care nu au la cei care au. Așadar, sistemul de învăţământ actual este inechitabil. Un sistem de învăţământ este echitabil dacă asigură elevilor aceleaşi oportunităţi de învăţare şi de rezultate, indiferent de mediul socio-economic sau cultural din care provin.
Accesul tuturor copiilor la sistemul de educație, deși este prevăzut în documentele și statisticile instituționale, nu este o realitate pentru mulți dintre copiii României. Acest lucru se întâmplă fie pentru că resursa umană este deficitară sau insuficient pregătită, fie pentru că în multe zone defavorizate, infrastructura proastă sau inexistentă e o piedică în calea actului educațional. Pentru foarte mulți copii, accesul la educație și la infrastructura educațională necesară (inclusiv consiliere psihologică sau educațională) este doar formal. Aceste aspecte sunt completate de lipsa infrastructurii și a resurselor, ceea ce conduce spre o lipsă a atractivității și a eficienței acestora, care contribuie la demotivarea cadrelor didactice și a elevilor.
Școlile tradiționale prezintă materia dintr-o perspectivă rigidă, axată pe citire și memorare a informațiilor. Specialiștii în educație propun o metodă actuală, care implică folosirea diferitelor stiluri de învățare, pentru a stimula și pentru a trezi interesul copiilor.
Școala românească are o finanțare deficitară și ineficientă. Cel puțin la fel de important este faptul că diferențele dintre veniturile cele mai mici și cele mai mari în învățământul preuniversitar sunt cele mai mari din Uniunea Europeană.
La problemele intrinseci ale sistemului de învăţământ legate de eficienţă, relevanţă, echitate şi calitate se adaugă un fenomen extern, cu mari consecinţe pentru educaţie: declinul demografic. În ultimii ani, efectivele de elevi cuprinse în sistemul românesc de învățământ preuniversitar au fost în scădere de la un an la altul. Scăderea este dramatică, iar consecinţele asupra resurselor umane necesare dezvoltării ţării – uşor de dedus.
Rezumând, sistemul educaţional actual are mari probleme de eficienţă, echitate, calitate şi relevanţă pentru economia cunoaşterii. Priorităţile de reformă şi investiţii în sistemul de educaţie sunt: investiţiile în infrastructura şcolară, investiţiile în formarea profesională a cadrelor didactice, investiţiile în digitalizarea sistemului de educaţie, adecvarea intervenţiilor în educaţie la specificul şi nevoile comunităţilor locale, profesionalizarea managementului şcolar, investiţii în sistemul de educaţie timpurie. Tehnologia poate aduce un suflu nou în felul în care sunt predate în școli și licee materiile din programele școlare. Pentru multe dintre disciplinele studiate, putem găsi metode îmbunătățite, diversificate, interactive și atractive de predare cu ajutorul tehnologiei.
În anii ce vin, măsurile de reformă a educației și formării profesionale vor trebui să ofere soluții viabile pentru: pregătirea de personal cu nivel de calificare mediu și superior în domeniul tehnologic, redimensionarea ofertei de învățământ superior în sensul unei mai bune adaptări la schimbările care se prefigurează pe plan social, alocarea sustenabilă de resurse financiare, îmbunătățirea statutului și a evaluării cadrelor didactice.
În concluzie, se impune tranziția spre un sistem educațional just, accesibil tuturor, controlat prin mecanisme democratice și care să fie mai mult decât o simplă anexă a pieței, o fabrică de viitori angajați.
Bibliografie
1. Neagu, Gabriela, Șanse de acces la educație în societatea românească, editura Lumen, Iași, 2012.
2. www.educatieprivata.ro/stiri/serban-iosifescu-aracip-sistemul-de-invatamant-nu-este-nici-echitabil-si-nici-just/