Din păcate, deși există documente și legi care reglementează, atât la nivel global, cât și la nivel național drepturile copilului, există încă mulți copii ale căror drepturi nu le sunt pe deplin respectate, copii expuși abuzurilor, violenței, discriminării, bullying-ului, traficului de persoane, consumului de substanțe ilicite, exploatării sau altor forme de abuz. Încălcarea drepturilor copiilor se întâmplă frecvent, în diferite situații, în familie, la școală, în comunitate, pe stradă , în media etc.
„Cuvintele politicoase sunt uşor de spus, iar ecoul lor este fără sfârşit.” -Maica Tereza
Copiii trebuie să beneficieze de drepturile omului la care suntem toți îndreptățiți încă din momentul nașterii. Drepturile omului înseamnă să îi tratezi pe ceilalți așa cum ți-ar plăcea ție să fii tratat, cu demnitate, egalitate, respect și se aplică tuturor, fără deosebire de origine, cetățenie, limbă, sex sau orice alt statut. Însă copiii diferă de adulți. Ei sunt vulnerabili, trebuie să se joace, sunt în proces dedezvoltare, au nevoie de drepturi speciale.Pentru toți copiii lumii, la data de 20 noiembrie 1989, O.N.U. a adoptat „Convenția cu privire la drepturile copilului” care apără și promoveză drepturile copilului la nivel internațional. În România, drepturile copilului sunt reglementate prin Legea nr. 272/2004. Aceasta introduce o nouă viziune asupra copilăriei și refuză să îi vadă pe copii ca pe niște mini-cetățeni cu mini-drepturi, ci ca pe cetățeni cu drepturi depline, subliniind că drepturile copilului fac parte din categoria drepturilor omului. Legea are la bază o serie de principii, precum: principiul nediscriminării, conform căruia fiecărui copil trebuie să i se asigure toate drepturile, fără deosebire, rasă, culoare, sex, limbă, religie sau principiul interesului superior al copilului care trebuie să primeze în toate acțiunile care privesc copiii.
Un fenomen îngrijorător care reprezintă o formă gravă de încălcare a drepturilor copiilor este bullying-ul. Bullying-ul este un concept umbrelă care acoperă diferite tipuri de comportamente, stabile în timp, repetate, cel mai adesea ascunse de ochii părinților, adulților, care urmăresc să provoace suferință, care implică un dezechilibru de putere și tărie între agresor și victimă, care se manifestă repetitiv, regulat într-un grup de copii, care continuă în absența unor măsuri.
Fenomenul de bullying este mult mai des întâlnit decât ne-am dori să credem. Se întâmplă pe coridoarele școlii, în curtea şcolii, pe străzi și, din păcate, uneori și în sălile de clasă. Nedepistat la timp, bullying-ul poate lăsa traume și repercusiuni ireversibile asupra adaptabilității copilului în societate.
Organizația Salvați copiii România atrage atenția că fenomenul de bullying a devenit îngrijorător și în școlile din România. Potrivit unui raport al O.M.S., la nivel european, România se afla pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat.Conform statisticilor realizate de aceași organizație, în România 3 din 10 copii sunt excluși din grupul de colegi, 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi, 1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor.
Bullying-ul este un fenomen care trebuie luat foarte în serios, atît de școală, de cadrele didactice, cât și de familie, părinți, psihologi școlari. Nedepisat și nesoluționat la timp, poate avea conscințe dintre cele mai grave asupra copiilor, precum: diminuarea încrederii în sine, autoizolare, perpetuarea unui comportament violent, rezultate slabe la învăţătură, afectarea dezvoltării fizice şi psihice ulterioare, depresie, anxietate,tentative de suicid.
Este o utopie să credem că sunt școli în care fenomenul de bullying nu există. La nivelul școlii noastre, existența acestui fenomen a fost identificată în urma aplicării unor chestionare, dar și prin discuțiile purtate cu elevii, părinții sau cadrele didactice. Am luat foarte în serios această problemă și, pentru ameliorarea sau soluționarea ei, am derulat în anul școlar 2017-2018, proiectul educațional “Stop bullying-ului în școala mea!” În cadrul proiectului s-au desfășurat activităţi educative formale şi non-formale prin intermediul cărora elevii și-au putut forma competenţe şi abilităţi de viaţă care să îi ajute să convieţuiască corect, paşnic în grupurile din care fac parte, în societate: empatie, respect, colaborare, comunicare, toleranţă, non-violenţă, non-discriminare.
Scopul proiectului l-a reprezentat combaterea fenomenului de bullying prin informarea elevilor cu privire la cauzele, formele de manifestare şi consecintele acestui fenomen, precum şi prin implicarea lor într-o serie de activitati educative formale şi non-formale menite să le dezvolte încrederea în sine, spiritul de echipă, empatia, toleranţa inteligenţa interpersonala şi capacitatea de a-i accepta pe toţi cei din jur, indiferent de origine, etnie, limbă sau orice alt statut.
Obiectivele pe care ne-am propus să le atingem prin derularea acestui proiect au fost următoarele: informarea cu privire la drepturile copilului; informarea cu privire la cauzele, formele de manifestare, consecinţele bullying-ului; combaterea absenteismului, a abandonului şcolar determinat de situaţiile de bullying; creşterea gradului de implicare a elevilor în activităţile desfăşurate la nivelul şcolii; formarea şi dezvoltarea la elevi a unor competenţe, abilităţi de viaţă care să le permită să îşi cunoască şi să îşi apere drepturile; diminuarea fenomenului violenţei în mediul şcolar.
Ce am făcut în cadrul proiectului?
Încă de la începutul anului școlar, au fost programate teme de discuții în cadrul orelor de dirigenție cu elevii pe această temă. Profesorii diriginți le-au prezentat elevilor informații despre acest fenomen și au desfășurat cu aceștia activități educative non-formale sau interactive pe tema precizată:dezbateri, jocuri de rol, vizionare de filme, realizare și expunere de afișe, postere, desene etc.
În data de 29 noiembrie 2017, ne-am bucurat de vizita în școală a d-lui cercetător Adrian Bulgaru, director executiv al Institutului Român pentru Drepturile Omului care a purtat discuții cu elevii, cadrele didactice despre drepturile copiilor și importanța respectării lor, despre cauzele, formele de manifestare și consecințele fenomenului de bullying asupra copiilor, despre modalitățile prin care bullying-ul sau alte forme de abuz sau violență pot fi prevenite sau combătute în școli.
Pentru că, de multe ori, fenomenul de bullying înseamnă rănirea, excluderea, marginalizarea copiilor care aparțin unor gruprui vulnerabile, copii romi, copii săraci și se naște din lipsa de empatie față de nevoile și problemele acestor copii, în cursul lunii decembrie, un grup de elevi ai școlii, însoțiți de cadre didactice au vizitat expoziția „Vei înțelege doar din interior”, organizată de UNESCO la ARCCUB București. În cadrul acesteia, elevii participanți au putut afla poveștile triste de viață ale acestor copii, au putut empatiza cu problemele și nevoile lor, au conștientizat că acești copii au nevoie mai mult toleranță, solidaritate și mai puțin de egoism, răutate,indiferență din partea celorlați.
Pentru a preveni și combate violența în școală, în data de 30 ianuarie 2018, cu ocazia Zilei Internaționale a Non-violenței s-au desfășurat diferite activități educative la care au participat elevi, cadre didactice, părinți, dar și reprezentanți ai C.J.R.A.E Teleorman, Poliției orașului Videle, Primăriei orașului Videle. Scopul acțiunii a fost de a promova ideea de educare a copiilor în armonie, solidaritate, respect și, totodată, de a le forma și dezvolta acestora atitudini și un comportament pozitiv, de respect și responsabilitate atât față de propria persoană, cât și față de ceilalți. Mesajul zilei a fost acela că violența „este arma celor slabi”, „refugiul incompetenței”,că nu este o soluție pentru rezolvarea problemelor, iar atunci când vine vorba de violență, trebuie să fim cu toții în aceeași barcă, a celor care luptă pentru ca violența să fie interzisă prin lege.
Activitățile pe tema antibullying au continuat în săptămâna 26-30 martie 2018, când s-a derulat programul „Să știi mai multe, să fii mai bun!”. În cadrul acestuia, atât elevii din învățământul primar, cât și cei din învățământul gimanzial au citit cartea „Minunea”, scrisă de R.J Palacio și au vizionat și fimul inspirat din această carte. Povestea emoționantă despre curaj și bunătate a lui Auggie Pullman, un băiat de 10 ani care a avut ghinionul de a se naște cu o diformitate facială, care reușeşte să se integreze într-o școală din S.U.A, depășind răutatea colegilor și câștigând chiar aprecierea, respectul și prietenia lor în cele din urmă, i-a ajutat pe elevi să înțeleagă că e nevoie să se accepte unii pe ceilalți, să se respecte, indiferent de aspectul fizic, starea de sănătate, situația materială. A fost o lecție despre toleranță, învățată altfel, pe care elevii, în mod cert, au înțeles-o și, sperăm, o vor valorifica în experiențele lor ulterioare de viață.
În cursul lunii mai, în parteneriat cu organizația Salvați copiii România, am derulat programul campania Globală pentru Educație, sub sloganul ”Respectați-vă promisiunile: asigurați educație incluzivă și de calitate pentru toți copiii!” În discuțiile purtate cu elevi, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai comunității locale, s-a avut în vedere identificarea unor soluții oportune pentru prevenirea și combaterea fenomenului de bullying în rândul elevilor. S-a subliniat ideea că, pentru aceasta, este nevoie de implicarea tuturor, familie, elevi, școală, comunitate, toți au obligația de a interveni și de a acționa pentru a transforma școala într-un mediu incluziv, sigur, lipsit de violență pentru toți copiii. În acest sens s-a dat startul proiectului „Voluntari în curtea școlii”, prin intermediul căruia, în colaborare cu voluntari ai OMV Petrom și cu sprijinul financiar al acesteia se va amenaja curtea școlii ca un spațiu ale educației non-formale, recreativ, al culorii, al prieteniei, unde elevii își pot petrece într-un mod corespunzător pauzele, dar pot și desfășura diferite activități educative cu caracter non-formal. Astfel, până în luna august, curtea școlii va fi decorată cu desene recreative, educative pentru copii, va fi dotată cu mobilier care să permită desfășurarea unor activități de tip outdoor. Sperăm că, astfe ,elevii își vor petrece timpul în curtea școlii, într-un mod recreativ și educativ, fără bulying sau alte forme de violență. Pentru a fi siguri că ne-am atins obiectivul, în anul școlar următor, vom iniția „Patrula veselă de recreație” pentru a monitoriza fenomenul de violență sau bullying în timpul pauzelor. Sperăm ca prin această inițiativă să transformăm curtea școlii într-un spațiu al prieteniei, al educației non-formale, al veseliei, al culorii, în care elevii se simt bine, se joacă, interacționează, învață, se responsabilizează.
Am dorit să interacționăm și cu alte școli din țară și din afara țării pentru a afla cum manageriază alții fenomenul de bullying, care sunt soluțiile pe care le aplică pentru a diminua sau preveni acest fenomen în relațiile dintre elevi.
Pentru aceasta, am inițiat pe platforma educațională europeană eTwinning proiectul „etwinclusion. We all are us!Stop bullying in our school!”, în contextul semnificației anului 2017, anul european al promovăriii incluziunii. În cadrul acestui proiect am interacționat cu peste 20 de școli, din România, dar și din Europa, din țări precum: Polonia, Bulgaria, Italia, Republica Moldova, Turcia, Grecia. Ne-am cunoscut unii pe alții în mediul on-line, am călătorit on-line in alte școlii, am putut propune soluții comune la probleme comune, am putut desfășura activități anti-bullying comune, oferindu-ne permanent feed back și învățând unii de la ceilalți. Instrumentele tehnice prin care am putut colabora au fost programele tricider, meeting words, padlet, answergarden, zeemap etc. Produsul final al estui proiect a fost elaborarea unor cărți poștale cu mesaje și desene antibullying realizate în cadrul proiectului care au fost trimise între școlile partenere. Activitățile desfășurate le-au permis elevilor să își formeze sau să își dezvolte competențe și abilități precum: digitale, comunicare, muncă în echipă, empatie, solidaritate, respect pentru diversitate. Proiectul a fost prezentat și în cadrul etapei județene a concursului „Made for Europe” şi fost recompensat de juriu cu Mențiune și Premiu de popularitate din partea publicului.
Pe tot parcursul anului școlar, elevii din învățământul gimnazial au devenit mesageri antibullying, organizând activităție educative pe tema drepturilor omului sau a drepturilor copiilor cu diferite ocazii: Ziua Internațională a Toleranței (16 noiembrie 2017), Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor( 20 noiembrie 2017), Ziua Internațională a Drepturilor Omului (10 decembrie 2017), Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului ( 27 ianuarie 2018) .
În desfășurarea proiectului ne-au stat alături și ne-au sprijinit diferiți parteneri educaționali, precum: Asociația CinEd, Institutul Român pentru Drepturile Omului, C.J.R.A.E. Teleorman, Primăria orașului Videle, Poliția orașului Videle, Comitetul reprezentativ al părinților, Consiliul Școlar al Elevilor.
Am inițiat și derulat acest proiect, conștienți fiind că „datorăm copilului cel mai profund respect”. A reprezentat o formă de a educa altfel, de a îi invăța pe elevi să fie mai buni, mai toleranți, mai empatici și mai solidari cu problemele celor din jurul lor, prin intermediul unor activități educative non-formale care le-au stârnit curiozitatea, inițiativa, dorința de implicare și participare. Toți cei implicați în proiect au înțeles că încălcarea drepturilor copilului naște povești triste și grele, că respectarea drepturilor copilului nu este o opțiune, ci o obligație pe care o avem fiecare, indiferent că suntem adulți sau copii. Doar astfel putem contribui la construirea unei școli și, implicit, a unei lumi mai bune, mai tolerante, mai incluzive pentru fiecare dintre noi.
Încheiem prin a transmite câteva mesaje pe care le-am descoperit în cartea, respectiv filmul „Minunea”, care ne-au inspirat în activităţile noastre:
• „Niciodată nu judeca după aparențe!”
• „Când ai de ales între a fi corect și a fi bun, alege să fii bun!”
• „Faptele voastre vă sunt monumente”
• „Nu poți vedea bine decât cu inima”
• „Măreţia nu constă în putere, ci în dreapta folosire a puterii. E măreț cel a cărui putere însuflețește cele mai multe inimi din puterea inimii lui”.
• „Fă cât de mult bine poți, prin orice mijloace poți, în orice fel poţi, în orice moment poți și cât de multă vreme poți!”
• „Dacă poți trece prin gimnaziu fără să rănești pe nimeni , e chiar grozav!”
• „Fă un pic mai mult bine decât este necesar!”