La baza existenței, traiului în comun, socializării şi dezvoltării stă comunicarea. Prin comunicare se transmit informaţii, se interacţionează, se realizează schimburi. Comunicarea se bazeză pe două modele specifice: cel informaţional prin care se transmit informaţiile fără a fi distorsionate şi cel ritual prin care sunt schimbate semnificaţiile, participarea la un ritual, la un ceremonial sacru de creare a comunităţii.
Modelul informaţional este cel prin care se transmite un mesaj de către un emiţător către un receptor. Proces prin care masele pot fi controlate, comunicarea are rol de subordonare, asemenea unui instrument ce modifică atitudini sau comportamente prin procesul de transmitere al informaţiilor. Mass – media asigură legătura dintre mesaj şi public, fiind dependentă în mare măsură de condiţiile tehnice care asigură o receptare cât mai bună a mesajului.
Modelul ritual este cel în care comunicarea este văzută ca o socializare a membrilor comunităţii, fiecare membru împărtășindu-și părerile, opiniile, gândurile. Mass-media încurajează comunicarea și împărtăşirea unor opinii diferite.
Alina Bârgăoanu, în lucrarea Tirania actualităţii – o introducere în istoria şi teoria ştirilor, analizează ştirile în funcție de cele două modele comunicaţionale privite diferit în societate. În cadrul modelului informaţional, ştirile sunt percepute ca mod de transmitere a informaţiilor în locuri tot mai îndepărtate cu adresabilitate unei populații numeroase. La baza știrilor stau faptele, realitatea este prezentată cât mai veridic de către jurnalist. Autoarea concluzionează că acest model stă la baza ştirilor pentru că redă cât mai exact realitatea. Este principiul care stă la baza profesiei de jurnalist. În cadrul modelului ritual, ştirile sunt prezentate într-o manieră mult mai lejeră, mai literar, cititorul lecturează ziarul de plăcere şi nu pentru a afla o informaţie nouă precum în modelul informaţional.
Doi importanţi teoreticieni ai comunicării, Walter Lipmann și John Dewey, au analizat din perspectivă critică cele două modele.
Walter Lipmann susţinător al modelului informaţional consideră că relatarea cât mai aproape de adevăr, cât mai reală a faptelor este o condiţie necesară pentru ca oamenii să îşi formeze opinii și viziuni cât mai corecte asupra lumii. Lipmann consideră că ştirile şi adevărul nu sunt totuna.
Dacă idealul jurnalistic înseamnă consemnarea cât mai exactă a faptelor, știrile se depărtează de exactitatea faptelor, întrucât în procesul de realizare al unei ştiri de la faptă până la transpunerea ei într-un articol intervin factori subiectivi care privesc deciziile la nivelul selectării evenimentelor ce trebuiesc consemnate și sintetizate. O ştire reflectă stereotipurile şi prejudecăţile jurnalistului, fiind o imagine deformată a realității.
John Dewey, în lucrarea The public and Its Problems, prezintă ştirile din perspectiva modelului ritual, el nu minimizează importanţa celui informaţional. Dacă ştirile ar fi exclusiv informaţionale nu ar mai fi foarte bine înțelese. Ele sunt analizate şi din perspectiva impactului social, dar și din perspectiva comunicării şi dezbaterii pe care o provoacă. Scopul lor nu este doar acela de a informa, ci de a semnala, de a atrage atenţia asupra temelor de interes, asupra frământărilor comune.
Cei doi autori au concluzionat cât de necesară este informarea publicului pentru ca acesta să îşi poată forma o opinie. Pentru Lipmann, informațiile trebuie să fie cât mai exacte pentru formarea unei opinii proprii, în timp ce pentru Dewey ştirile nu trebuie privite doar ca mod de transmitere a informaţiilor, ci ca mod de a atrage publicul la dezbatere, conversaţie, socializare. În acest mod, opinia publică poate fi cât mai corectă.
În ceea ce privește valoarea lor informativă știrile pot avea accepțiuni pozitive și negative, legat de poziţionarea lor între informare şi dezinformare.
Dezinformarea este fenomen a cărui trăsătură principală este caracterul organizat al minciunii . Într-o societate democratică dezinformarea se manifestă prin surplus de informaţii, dar şi prin absenţa unor informaţii de verificate și de calitate.
Problema calităţii știrilor apare datorită plasării lor între informare şi dezinformare. Mădălina Boţan în cartea, Conflictele din ştiri. Impactul asupra cinismului, încrederii şi participării politice, împarte știrile în presă seriosă şi yellow journalism. Presa serioasă se adresează unui public educat şi prezintă informaţii importante, yellow journalism se adresează unui public mai puţin educat, aplecat spre senzaţional. Selectarea doar a anumitor subiecte sau aspecte ale unui subiect poate avea drept cauză şi factorii despre care John Hartley în lucrarea sa, Discursul ştirilor, spune: discursul ştirilor este determinat şi de modul în care realizatorii acţionează sub imperiul constrângerilor, presiunilor, structurilor şi normelor.
Trusturile de presă sunt uneori deținute de către companii private cu scop comercial astfel încât acest lucru va fi reflectat în alegerea subiectelor şi tratarea acestora. Un alt factor important este statul care încearcă ca prin reglementări, producătorii ştirilor să respecte anumite principii precum neutralitatea sau echilibrul care oferă credibilitate ştirilor. Guvernul se folosește uneori de contactele pe care le deţine pentru a interveni indirect asupra ştirilor ce vor fi publicate sau de legile pe care ei le promulgă, pentru a asigura un control asupra trusturile de presă.
Ştirile depind foarte mult de contextul social în care se desfășoară, au legătură cu subiectele de interes ale oamenilor cărora se adresează. O ştire poate fi citită şi înţeleasă în mai multe moduri.
O ştire până la publicarea ei, trece prin mai multe etape. John Hartley aminteşte de două etape principale: modul în care un subiect, odată ales este tratat şi felul în care este redat. Prima etapă presupune alegerea unor persoane care să vorbească despre subiect, ale căror opinii sunt de interes pentru subiectul abordat, în timp ce cea de-a doua etapă implică selectarea acelor informaţii care vor fi oferite publicului.
Ştirile sunt considerate ca fiind înrudite mijloace populare de transmitere a informaţiilor, precum bârfa, zvonul sau taifasul. Toate cu scopul de a-i oferi individului o imagine curentă a mediului înconjurător. În unele cazuri, chiar mijloacele mass-media dau naştere zvonurilor, din dorinţa de a crea subiecte şi de a umple spaţiul atât de preţios din cadrul ziarelor.
Presa este considerată a patra putere în stat. Raportul dintre jurnalist şi cetăţeni are la bază credibilitatea.
Sfârşitului de secol al XIX-lea şi începutul de secol XX a delimitat clar ştirile de bârfe prin centrarea pe fapte şi metode obiective şi științifice de culegere a datelor. Apariţia televiziunii au dus la o transformarea informațiilor de calitate într-un spectacol ieftin. Din punct de vedere istoric, ştirile se raportează doar la prezent și lasă loc îndoielilor referitoare la veridicitatea informațiilor transmise. Alina Bârgăoanu consideră că există o asemănare între ştiri şi istorie, asemănare ce constă în publicarea lor: Dar, odată publicate, odată semnificaţia lor înţeleasă, ştirile devin istorie. Apariţia tiparului, a radioului și a televiziunii au transformat ştirea în istorie pe viu. Focusarea pe prezent duce la dispariția trecutului, a tradiţiilor, a tot ceea ce a fost consemnat şi a tuturor încercărilor de a conserva istoria.
Remy Riffel consideră că dezvoltarea presei de-a lungul timpului a contribuit la dezvoltarea opiniei publice. Cel mai important factor pentru cristalizarea opiniei publice este reprezentat de apariția presei scrise. Ziarele au facilitat răspândirea informaţiei, dar şi a cristalizării opiniilor de la nivel local într-una la nivel național care să reprezinte opinia colectivă. Gabriel Tarde consideră că presa a devenit un liant social care a permis unificarea unor colectivități disparate, dar şi stingerea unor conflicte prin comunicare.
Presa poate deveni foarte uşor mijloc de propagandă prin utilizarea unor tehnici precum transformarea adevărului în minciună (şi invers), deformarea realităţii, mascarea anumitor fapte. Au existat numeroase încercări de a cenzura presa şi de a o controla în folosul celor ce doreau să obţină puterea.