Nu puţine sunt situaţiile în care cadrul didactic se confruntă cu unele situaţii aparent insolvabile care afectează prin obstaculare bunul mers al activităţilor din clasă.
Criza poate fi definită ca un eveniment sau un complex de evenimente inopinate, neaşteptate dar şi neplanificate, generatoare de periculozitate pentru climatul, sănătatea ori siguranţa clasei respective şi a membrilor acesteia.
TIPOLOGIA SITUATIILOR DE CRIZĂ EDUCAŢIONALĂ
A. dupa gradul de dezvoltare în timp
– instantanee (apar brusc, fara putinţa anticipării prin predicţii)
– intermitente (dispar in urma masurilor de intervenţie însă reapar dupa o anumită perioadă de timp);
B. dupa gradul de relevanţă:
– critice (pot conduce la destructurarea organizaţiei în care au apărut;
– majore (prezintă efecte importante fără însă a împiedica redresarea organizaţională);
C. dupa numărul subiecţilor implicaţi:
– crize individuale
– crize de grup
– crize colective, globale.
CARACTERISTICILE UNEI SITUAŢII DE CRIZĂ:
Sintetizând caracteristicile unei crize, observăm că aceasta:
- beneficiază de o izbucnire instantanee, declanșându-se fără avertizare;
- debutează de obicei prin afectarea sistemului informaţional: viciază mesajele, îngreunează comunicarea prin obstaculare permanentă, prin destructurarea canalelor, urmarind instaurarea stării de confuzie;
- facilitează instalarea climatului de insecuritate,
generează stări de panica prin eliminarea reperelor de orientare valorică;
STILURI ŞI STRATEGII DE INTERVENŢIE ALE CADRULUI DIDACTIC ÎN SITUAŢIILE DE CRIZĂ EDUCAŢIONALĂ
Caracterizarea stilurilor de intervenţie ale profesorilor în situaţii de criză educaţională poate conduce la identificarea unei serii de trăsături de personalitate ale celor direct implicaţi, conforme sau neconforme cu situaţia indicată – implicit, modalităţi de configurare ale strategiilor de intervenţie.
Dintre modalităţile optime de intervenţie în situaţii de criză educaţională ne oprim la următorii paşi pe care ar trebui să-i parcurgă managerul (invatatorul/ educatorul) unei clase de elevi/ grupe de prescolari
I. PRIMO TEMPO:
– scapă de urgenţe;
– ordonează-ţi ideile;
– nu deveni gorilă;
– decompresarea;
– renunţă la telefoane:
– scapă de „hoţii de timp”;
– anticipează răul;
– planificarea;
II. SECONDO TEMPO:
– fă-ţi feed-back-ul;
– nu îţi mări stresul;
– cere scheme:
– luptă împotriva birocraţiei;
– schimbă mereu şi orice ;
– fii american;
– împarte în sferturi;
– fii flexibil;
– focusează-te;
– condu prin excepţie;
– micşorează pauzele;
– relaxează-te;
– respectă masa;
– menţine transparenţa:
– renunţă la ciorne;
Etape de acțiune ale cadrului didactic
Identificarea situatiei de criza educationala
Etiologia situatiei de criza educationala (ancheta, ascultarea motivațiilor, acțiune imediata)
Luarea deciziei (o discutie cu întregul colectiv pe baza căreia sa stabilim corect cauzele care au condus la conflict, , stabilirea unui regulament nou)
Aplicarea măsurilor
Controlul (asupra eficientei măsurilor luate)
Evaluarea
Agresivitatea infantilă se dezvoltă în şcoală, în general, în raport cu contraacţiunea pedagogică şi cu tactul pedagogic. Apariţia şi dezvoltarea unor comportamente agresive fiind într-o dependenţă totală de nonintervenţiile sau de intervenţiile manageriale eronate. Cu tact, răbdare şi dragoste, promovând modelele pozitive şi dezvoltând părţile bune din personalităţile”agresorilor”, cadrul didactic poate apela la strategii manageriale experimentate deja.
APLICAŢII PRACTICE
POVEŞTI TERAPEUTICE-
Agresivitate
Răţuşca Lina cea năzdrăvană
(Autoare: Maria Dumitrache)
Obiectiv – diminuarea agresivităţii fizice şi verbale la copii
Într-un tărâm fermecat, acolo unde găseşti pomi vorbitori, flori jucăuşe, trăia o răţuşcă care nu asculta pe nimeni şi era tare năzdrăvană. Într-o zi, jucându-se cu prietenii ei răţuşca Lina luă o piatră şi-l lovi peste aripă pe răţoiul Dino. Dino căzu dintr-odată la pamânt, plângând de durere dar nu îi spuse nimic Linei ci se ridică, îşi luă rămas-bun de la ceilalţi răţoi şi plecă spre casă. Lina îşi dădu seama că a greşit şi îi păru rău.
Când a ajuns acasă, mama a întrebat – o pe Lina:
– Lina, ce-a păţit Dino la aripioară?
– Nu stiu ce-a păţit, spuse ea abţinându-se să nu plângă.
– Ceva tot s-a întâmplat. Aş vrea să-mi spui!
– Nu! Nu! începu să strige răţuşca Lina şi fugi în camera ei. Linei îi păru rău că a vorbit nepoliticos cu mama ei şi că l-a lovit pe răţoiul Dino. Se tot foia în pat incercând să adoarmă şi când reuşi, într-un final, să adoarmă, de sub plapumă ieşi o pietricică. Care pietricică? Cea care i-a lovit aripioara lui Dino.
– Nu te aşeza pe mine! se auzi un glas subţire.
– Cine a vorbit? intrebă Lina privind în jur.
– Nu ştii cine sunt? Eee…! Eu sunt, pietricica, îi răspunse acelaşi glas subţire.
Doar atunci, răţuşca Lina observă că era gata să se aşeze cu spatele pe pietricica.
– Ce faci? Mai de dimineaţă ai vrut să-mi spargi capul, iar eu te-am iertat. Iar mă superi? o întreba pietricica şi vru să sară din pat.
– Nu pleca, nu îţi fac niciun rău! strigă răţuşca Lina. Sunt tristă, pietricică! ii spuse plângând.
– Cum te numeşti? întrebă pietricica.
– Ma numesc Lina. Tu?
– Eu sunt Roxi. Si de ce eşti tristă? o întrebă mirată pietricica.
– Sunt tristă pentru că l-am lovit pe Dino peste aripioară şi că am vorbit nepoliticos cu mama… . Of, nu stiu cum să-mi repar greseala. Ma ajuti , Roxi? Mă ajuţi? Promit că am să mă comport frumos de acum înainte! spuse Lina cu lacrimile in ochi.
– Bine, te voi ajuta. Daca îţi pare rău…ai putea să-ţi recunoști greşeala şi să-i spui mamei ce s-a întâmplat. Spune-i ca iti pare rău ca l-ai lovit, ii spuse pietricica Roxi.
– Mâine dimineaţă aşa o să fac. Eşti cea mai buna prietenă a mea, Roxi! spuse încântată Lina şi apoi adormi cu pietricica in braţe.
Ţinând cont de sfatul pietricicăi, răţuşca se trezi dis de dimineaţă. Se spală pe ochişori şi pe dinţişori şi fugi la mama să-şi recunoască greşeala şi să spună că-i pare rău. Apoi luă ghiozdănelul şi plecă spre şcoală. De cum îl zări pe Dino în curtea şcolii, fugi spre el şi îşi ceru iertare şi-l rugă să fie din nou prietenul ei.
Dino a iertat-o pe Lina şi de atunci sunt cei mai buni prieteni.
„Arborele lui Sapiro”
Identificarea rapidă a conflictelor este importantă, pentru a evita dezvoltarea situaţiilor tensionante între indivizi. Conflictul în viziunea lui Daniel Sapiro este asociat cu un arbore.
Fiecare parte a lui reprezintă o parte componentă a conflictului:
• solul – mediul social în care izbucneşte conflictul (familia, colectivul, şcoala);
• rădăcina – cauzele multiple ale conflictului;
• tulpina – părţile implicate în conflict;
• scorbura – problema clară definită a conflictului;
• florile – emoţiile proprii pozitive şi negative a celor implicaţi în conflict;.
• frunzele – acţiunile concrete a celor implicaţi în conflict;
• fructul – soluţia rezolvării conflictului;
Bibliografie:
Dumitrache, Maria (2015). Cutiuţa cu poveşti: Răţuşca Lina cea năzdrăvană. În: Jurnalul de Drajna. Online: http://jurnaluldedrajna.ro/cutiuta-cu-povesti-ratusca-lina-cea-nazdravana/
Iucu, Romiţă (2006). Managementul clasei de elevi. Aplicaţii pentru gestionarea situaţiilor de criză educaţională, Ed. Polirom, Iaşi.
Jinga, Ioan (1993). Conducerea învăţământului. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Popescu, V. Vasile (1997). Știința conducerii învăţământului. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.