Rezultatele deosebite înregistrate în mod consecvent de către elevii finlandezi se datorează filosofului finlandez John Vilheln Snellman care, la mijlocul secolului al XIX-lea, a pus bazele acestui sistem deoarece a transmis ideea că educația este cea care asigură bunăstarea. Cetățenii au fost receptivi și au început să investească în educație, cercetare și tehnologie, astfel că, astăzi, din bugetul de stat, pentru educație se alocă 14%.
Finlanda era o ţară agrară, iar în anii ’50-’60 au început industrializarea şi urbanizarea ei şi tot atunci au avut loc şi alte transformări radicale la nivel economic şi social. Finlandezii şi-au dat seama că societatea industrializată necesită competenţe şi calificări care nu există într-o societate agrară, motiv pentru care s-au orientat mai întâi spre sistemul de educaţie, la care avea acces atunci mai mult elita populaţiei.
Reformele educaționale implementate în urmă cu jumătate de secol au însemnat cu adevărat ceea ce numim egalitate de șanse, indiferent de posibilitățile financiare ale familiilor elevilor. Învățământul finlandez este obligatoriu, dar și gratuit. Diferența dintre cei mai slabi și cei mai buni elevi este cea mai mică din lume.
Generaţia celor care au iniţiat schimbarea atunci era generaţia care a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial. Finlandezii au început să-şi reclădească societatea şi ţara. Ei au decis că își doresc un viitor mai bun pentru copiii lor, iar această voinţă s-a materializat în reforma învăţământului obligatoriu, despre care consilierul Reijo Aholainen spune că este premergătoare oricărei alte reforme.
Sistemul de învățământ din Finlanda are o durată de douăzeci de ani. Toată perioada de școlarizare, de la învățământul preșcolar până la universitar este gratuită, aceasta fiind obligatoriu din momentul în care elevul împlinește șapte ani sau cu un an în plus ori în minus, în funcție de dezvoltarea intlectuală a fiecărui individ. Bineînțeles, pentru acești elevi este realizată o serie de examinări.
În Finlanda se practică și studiul în afara școlii, acasă, însă se realizează, periodic, o evaluare în conformitate cu standardele educaționale.
Înainte de înscrierea în ciclul primar și anume clasele I-VI, există un an pregătitor pe care elevii îl parcurg începând de la vârsta de 6 ani. Apoi urmează perioada gimnaziului, respectiv clasele VII-IX. În urma finalizării clasei a IX-a, cei care doresc să urmeze cursuri în continuare pot alege între școala secundară și educația vocațională. Astfel, în cazul celei dintâi menționate, studiile se desfășoară pe o perioadă de cel mult patru ani, urmate de un examen național care oferă posibilitatea participării la admiterea la facultate. Educația vocațională durează doi ani și are ca scop pregătirea de muncitori calificați în diferite domenii.
Elevii beneficiază de prânz variat, bogat în fructe și legume, gratuit, dar și de transport gratuit în cazul în care locuiesc la o distanță mai mare de 5 km față de școală. În cazul în care, din diferite motive, programul este prelungit, școala are obligația să le asigure elevilor o gustare. Elevii au parte de îngrijiri medicale, consiliere și chiar servicii de taxi, la nevoie.
„În cadrul consilierii vocaţionale, fiecare elev îşi petrece două săptămâni la un loc de muncă ales. Consilierea vocaţională minimizează riscul ca un elev să ia decizii greşite în legătură cu viitorul său. Acesta are trei opţiuni: să îşi continue studiile generaliste, să meargă la o şcoală vocaţională sau să se angajeze. Dar este important de menţionat că, după şcoala vocaţională, acesta poate alege să meargă la universitate“. (Edusfera)
Durata unui curs este de 45 de minute. Metodele utilizare de cadrele didactice sunt de tipul celor activ-participative, orele fiind intense. Temele pentru acasă există, dar sunt foarte puține și antrenează raționamentul critic, în detrimental memorizării mecanice. De precizat este faptul că aceste teme le sunt oferite doar adolescenților și durează maxim o jumătate de oră. Cursurile încep dimineața la ora 9 și durează până la ora 15. În timpul pauzelor sunt încurajați spre desfășurarea și participarea la activități fizice.
Practica și mai ales în domeniul științelor este considerată ca fiind de mare valoare. Astfel, orele de științe se desfășoară în laboratoare, în grupuri de maxim 16 elevi astfel încât să fie realizate cu succes experimentele științifice propuse.
Un aspect deosebit de important este acela că, pe parcursul celor nouă ani de școală, elevii nu susțin examene de admitere sau alte evaluări și nu se percep niciun fel de taxe pentru școlarizare. Acest fapt este valabil și pentru studenții care învață la facultate, masterat sau doctorat. Primul examen este dat la vârsta de 16 ani, profesorii afirmând că, prin activitățile susținute, ei pregătesc elevii astfel încât să învețe cum să învețe, nu cum să rezolve un test.
Diferențierea școli bune- școli mai puțin bune nu există. Părinții au posibilitatea de a alege instituția de învățământ la care doresc să își înscrie copiii. Ei ştiu că oriunde îşi dau copilul, el va beneficia de aceeaşi calitate a educaţiei.
Inițial, oamenii erau sceptici, nesiguri în privinţa reformei de a comasa şcolile populare şi şcolile elitiste. Pe fondul acestui subiect au avut loc numeroase dezbateri. Mulţi finlandezi, inclusiv profesori, nu credeau că este posibil să se asigure un învăţământ egal pentru toţi copiii dintr-o generaţie, indiferent de zona din care provin, însă guvernul a luat decizia de a impune această idee.
De asemenea, nici învățământul obligatoriu privat nu este prezent aici, cu excepția liceelor, însă nici pentru acelea nu sunt percepute taxe de studiu. Școlile au atât finanțări egale, cât și calitate egală.
Nu există clasamente, comparații, competiții, ci cooperare, colaborare, comunicare, atât între regiuni, școli, cât și între elevi. La baza funcționării fiecărei școli din Finlanda se află aceleași obiective naționale. Unitățile de învățământ se bazează pe cadre didactice pregătite de universitate. Rezultatele copiilor din satele din mediul rural sunt aceleași ca ale elevilor dintr-un oraș universitar.