EDICT

Evaluarea conduce la menținerea permanentă a unui feedback funcțional între profesor și elevi ce reorientează procesul de învățământ înspre perfectarea sa. Evaluarea pedagogică are reverberații asupra calității relațiilor la nivelul grupului de elevi. Grupul funcționează ca un „spațiu de comparație” în interiorul căruia se validează (sau se invalidează) calități recunoscute de profesori.

Moduri de apreciere

Practica școlară a îmbogățit continuu repertoriul modurilor de apreciere a rezultatelor școlare. În rândul acestora pot fi consemnate:

• aprecierea propozițională;
• aprecierea prin note, litere, culori și alte simboluri;
• aprecierea prin calificative;
• aprecierea nonverbală (ectosemantică);
• clasificarea;
• raportul de evaluare.

Aprecierea propozițională. Reprezintă modul curent și cel mai frecvent utilizat de apreciere a acțiunilor și rezultatelor elevilor pe parcursul activității. Este indisolubil integrată în interacțiunea profesorului cu elevii. Se exprimă în aprecieri verbale foarte nuanțate (laudă/ mustrări, acceptare/ respingere, acord/ dezacord, bine, corect, exact/ slab, superficial, greșit, inexact ș.a.m.d.). Chiar dacă asemenea aprecieri nu sunt foarte exacte întrucât nu conțin o cuantificare a rezultatelor, ele reprezintă mesaje evaluative, cu funcție de confirmare/ infirmare a valorii rezultatelor, de reglare a activității de învățare. Aceste mesaje sunt expresia interacțiunii profesorului cu elevii și, în același timp, un mijloc de susținere și de orientare a acesteia.

Aprecieri prin simboluri. Dintre acestea, sunt utilizate cu o frecvență mai mare sistemele numerice și literale.

• Notarea numerică constă în aprecierea prin cifre, ordonate pe o scală cu mai multe trepte. Sub raportul întinderii, scalele de notare utilizate în diferite sisteme de învățământ sunt variate: ele cuprind 10 valori (România, Finlanda ș.a.), 7 valori (Norvegia), 6 trepte (Germania, Elveția), 5 trepte (Rusia); cu peste 10 valori sunt mai puține (de exemplu, Danemarca – 13, Grecia, Franța – 20 trepte).
• Notarea literală este utilizată îndeosebi în sistemele de învățământ de tip anglo-saxon. Presupune o scală de 6-7 trepte, definite prin litere (în loc de cifre) în ordinea: A – pentru foarte bine, B – pentru bine, C – mijlociu, D – slab, E – nesatisfăcător și F – foarte slab.
• Notarea prin culori este mai puțin utilizată. Totuși, în multe sisteme școlare se recurge frecvent la aprecierea progreselor copiilor din învățământul preșcolar prin culori, a căror semnificație atribuită este relativ ușor percepută de preșcolari.

Aprecierea prin calificative. Pentru aprecierea rezultatelor se utilizează, în unele cazuri, și calificative. Sistemul calificativelor cuprinde 4-6 trepte (paliere): f. bine, bine, satisfăcător, nesatisfăcător; se poate adăuga câte o treaptă: la nivelul superior al clasei – „excepțional”, iar sub nivelul nesatisfăcător – „foarte slab”.

Indicatorii de performanță (descriptorii) corespunzători acestor paliere (trepte) sunt de tipul următor:

• Calificativul „f. bine” sau palierul învățării depline exprimă acumularea cunoștințelor cerute, capacitatea de a opera cu ceea ce a învățat, autonomie în învățare.
• Calificativul „bine” sau palierul „credit” corespunde situației în care elevul posedă cunoștințe, însușite bine, este capabil nu numai de a le recunoaște, ci și să le utilizeze în situații similare, oferă garanția unor progrese, de aceea i se acordă „credit”.
• Calificativul „satisfăcător” sau palierul „prag”, minimum acceptabil, presupune însușirea unui cuantum de cunoștințe și formarea unor capacități care permit elevului să abordeze etapa următoare cu șansa de a reuși.
• Calificativul „nesatisfăcător” sau palierul „inacceptabil” sancționează insuccesul și face necesare măsuri recuperatorii.

Din punct de vedere tehnic, calificativele sunt mai ușor de folosit, întrucât reprezentând o scală mai restrânsă (4-5 trepte), favorizează o apreciere mai exactă a rezultatelor, chiar dacă este mai puțin nuanțată. De asemenea, permit convertirea lor, cu ușurință, în sistemul literal ca și în cel numeric, necesară pentru prelucrarea statistică a rezultatelor.

• f. bine – 9 și 10 – A
• bine – 7 și 8 – B
• suficient – 5 și 6 – C
• insuficient – 4 – D
• f. slab – 3 – E

Clasificarea. O formă indirectă de apreciere a rezultatelor școlare o reprezintă evaluarea de bilanț exprimată în media generală, pe baza căreia se operează, de cele mai multe ori, clasificarea elevilor. În mod obișnuit, aceasta se realizează la momentul promovării dintr-un an de studii în altul.

Prin clasificare, rezultatele se exprimă cu ajutorul unei scări valorice, de obicei de la performanța cea mai bună până la rezultatul cel mai slab. Pe această scală, fiecare elev ocupă o poziție care exprimă rangul său în cadrul grupului.

Clasificarea se realizează recurgându-se la două tehnici: stabilirea ordinii descrescătoare și prin punctaj.

Raportul de evaluare. Pornind de la considerațiile dezvoltate în legătură cu evaluarea de bilanț, în multe sisteme de învățământ, pentru evaluarea efectuată la sfârșitul unor perioade de activitate (semestru, an școlar, ciclu de învățământ) este instituită măsura ca profesorul responsabil al clasei (dirigintele) să realizeze, cu concursul profesorilor clasei, o evaluare generală a performanțelor fiecărui elev, concretizată într-un „raport de evaluare”. El presupune o prezentare succintă sau mai dezvoltată – după cum este oportun – a rezultatelor acestuia, punând în evidență: performanțe obținute, interese și aptitudini pentru diverse domenii, dificultăți de învățare întâmpinate, nivelul motivațional privind învățarea, nivelul de aspirații, atitudini ș.a.

Cu toate limitele pe care le prezintă și problemele pe care le generează, sistemele de apreciere a rezultatelor școlare reprezintă mijloace și acțiuni necesare și utile, dar perfectibile, în ansamblul activităților pe care le comportă educația.

Nu lipsesc nici sugestii de abandonare a evaluării prin note, mai ales pe unele trepte de învățământ cum este, de exemplu, învățământul primar (10). Deși este șocant, un asemenea punct de vedere nu este lipsit de argumente, unele din ele demne de reținut, precum incapacitatea elevilor de această vârstă de a înțelege semnificația notei generează o atitudine față de învățare care are ca suport o motivație externă, nota – învățare pentru notă, notarea creează o barieră între educator și elev ș.a.

Bibliografie:

1. Ion T. Radu, „Evaluarea în procesul didactic”, Ediția a IV-a, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2008.
2. Constantin Cucoș (coordonator), „Psihopedagogie”, Editura Polirom, Iași, 2009.