Pentru realizarea unei activități metodice, ar trebui să ținem cont de două aspecte, și anume profilul de formare al absolventului de gimnaziu și elementele de final din cadrul învățământului, orientarea demersului didactic către achizițiile finale ale elevului reprezentate de competențele cheie, pe baza cărora este realizat și profilul absolventului de gimnaziu.
Precizând aceste competențe, aș face legătura exact cu componentele care o definesc și anume aptitudinile, cunoștințele și abilitățile necesare realizării unor sarcini, pentru că acestea se întrepătrund și se interconectează, permit identificarea şi rezolvarea în contexte diverse a unor probleme caracteristice unui anumit domeniu.
Plecând de la schema de bază a oricărei realizări (care este scopul, ce voi face, modul în care voi face, cu ce resurse și cât am îndeplinit din ce am fixat ca realizare) aș introduce direct și fără comentarii suplimentare, implicarea principală a profesorului de educație fizică în formarea acestor competențe cheie prin intermediul domeniului său: educație fizică și sport (nimeni nu exclude posibilitatea finalizării profilului absolventului de gimnaziu pe parcursul orelor de educație fizică, prin apelarea la modalități specifice ce vor contribui la structurarea acestuia).
Comunicarea în limba maternă: utilizarea termenilor de specialitate, atenționările, cu limbaj specific disciplinei, cu terminologia specifică pentru fiecare activitate prin care trec elevii, comenzile, îndrumările între ei, termenii pentru materialele utilizate, dar și pentru noțiunile de regulament.
Comunicare în limbă străină: se vor utiliza termeni în limba engleză, cifre, segmente ale corpului, acțiuni efectuate, porunci, comenzi, denumiri ale unor procedee tehnice, numele unor jocuri.
Competențe matematice şi competențe de bază în științe și tehnologii: prin utilizarea aplicațiilor digitale de căutare, realizare postere sau logo-uri, completare chestionar pentru feedback, elevii își arată cunoștințele în căutarea digitală a unor resurse și aplicarea lor în mod practic, iar la realizarea unor exerciții sau activități ei vor număra, tot în engleză. Cei ce vor ține evidența, vor face cronometrare, vor număra reușitele la tirul cu arcul își vor arăta abilitățile matematice; vor ști să utilizeze ”metrul” în diferite măsurători, vor ști să facă diferite calcule cu timpii la anumite probe care necesită cronometrarea, vor utiliza noțiuni din domenii care utilizează pregătirea fizică (de ex cosmonauții, piloții), pentru a face o comparație, o referire sau un paralelism cu informațiile comune, dar și cu informațiile specifice domeniile, constatând, astfel, interdisciplinaritatea, dar și transdisciplinaritatea.
Competențe digitale: anterior desfășurării unor activități sau după desfășurarea unor activități, elevii pot studia, își pot completa cunoștințele prin vizionarea individuală a unor filme video despre noțiuni de regulament, materiale sugestive, atitudini ale sportivilor. Pot realiza în diferite aplicații montaje, proiecte, căutare de imagini, cărți pe internet, realizarea de chestionare, sondaje, avataruri etc.
A învăța să înveți: centrarea predării pe elev pentru a-i stimula implicarea și determinarea în participarea și chiar organizarea altor activități sportive ludice, conștientizarea informației cu care ia contact, prelucrarea și analizarea datelor, de către elev, prinderea firului logic, punerea de întrebări, derularea acțiunilor, precizarea unor posibile soluții sau variante de rezolvarea a unor situații pe care le întâmpină pe traseu, axarea doar pe elementele importante, aplicarea în viața de zi cu zi a noțiunilor respective cu care a luat contact.
Competente sociale şi civice: sprijin reciproc și încurajare, lucru în echipă, colaborare, respectul față de cei din jur, colegi sau organizatori, arbitri, elevii din echipele opuse, regulile de bun simț pentru colectivitate, în general.
Spirit de iniţiativă şi antreprenoriat: inițiativă în realizare de postere sau logo-uri, în îndrumarea echipei/grupului de care aparține, determinarea în participarea și chiar organizarea altor activități sportive ludice, găsirea de parteneri în realizarea unor competiții sau activități de formare sau de cunoaștere și aflare a diferitelor meserii, de exemplu.
Sensibilizare şi exprimare culturală: perseverență, determinare, implicare, încredere, realizarea unor logo-uri și postere cu teme diferite pentru sensibilizarea participării la diferite acțiuni; trezirea unor aspecte emoționale privind transpunerea în multiple aspecte, cu preluarea specifică a informațiilor: de unde vine cuvântul BOWLING (bowls -popice), cuvântul JOGGING , care este originea luptelor libere, comunicarea corporală prin dans, corelare cuvinte și modul lor de înțelegere (pot avea sensuri diferite) în limba engleză și în română:; participarea la activități cu caracter artistic, participarea la parteneriate cu elevi din alte țări – pe parte sportivă, empatizarea cu rezultatele unor sportivi români în diferite competiții etc.
Cu siguranță exemplele și acțiunile din cadrul fiecărei competențe cheie sunt mult mai extinse, aici au fost cuprinse doar o parte din lucrurile esențiale, însă esențialul a fost relatat: există modalități specifice ce vor contribui la structurarea profilului absolventului de gimnaziu, în cadrul și pe parcursul orelor de educație fizică, de către profesorul de specialitate.
Strâns legat de profilul absolventului și competențele cheie pe specializare noastră, și plecând de la precizarea oficială că programa de educație fizică și sport este realizată pe modelul proiectării curriculare centrat pe COMPETENȚE, atunci se poate spune obiectiv și clar că ea este consolidată structural pentru a atinge un scop bine stabilit anterior, bazat pe un model de formare a profilului absolventului de gimnaziu, ceea ce înseamnă că va viza direct competențele specifice, acel ”CE TREBUIE SĂ ATING” observând după parcurgerea întregului traseu produsul final: profilul absolventului. Are strategie de elaborare, are căi de parcurs, are obiective de atins, are o structură în realizare și vizează atingerea unor competențe reprezentative. Oferta programei școlare este flexibilă, permite modificarea, adăugarea, completarea sau înlocuirea activităților de învățare, ceea ce înseamnă că permite personalizarea demersului didactic.
”Competențele prevăzute de programă sunt:
• generale (indică achiziţiile elevului pentru întregul ciclu gimnazial)
• specifice (derivate din competenţele generale) ( reprezintă achizițiile dobândite pe durata unei perioade, an şcolar în cazul nostru), iar alături de ele, ca elemente ale programei mai avem: nota de prezentare, activitățile de învățare, conținuturile (extrem de utile pentru structurarea competențelor specifice) și sugestiile metodologice.” Programa școlară de educație fizică și sport – ciclul gimnazial (http://programe.ise.ro)
Să nu uităm de „CUM?” și „PENTRU CINE” doresc să obțin îmbunătățiri, dar și „CU CE” doresc să dezvolt acele competențe specifice. Pentru realizarea competenţelor specifice, în programă sunt propuse exemple de activităţi de învăţare care valorifică experienţa concretă a elevului şi care integrează strategii didactice adecvate unor contexte de învăţare variate. Programa școlară are un caracter concentric, ea valorificând competențele specifice formate în anul/anii anteriori de studiu (a unora dintre conținuturile necesare formării/ consolidării deprinderilor) şi favorizând fenomenul de transfer în învăţare
Evaluarea realizării/ atingerii îndeplinirii competențelor specifice prin sarcini semnificative, adecvate elevilor, se realizează eficient dacă noi, profesorii, nu uităm că avem o importanță deosebită, prin intermediul disciplinei noastre, în formarea personalității umane. Astfel, vom apela la individualizarea procesului, la tratarea diferențiată, la alegerea unor activități de învățare corespunzătoare și adaptate nivelului de pregătire și disponibilităților psihomotrice ale elevilor. De asemenea, evaluarea se va realiza prin alegerea ți susținerea unor probe corespunzătoare cerințelor individuale ale elevilor și va urmări reglarea activității de instruire a elevilor.
Alte sarcini cu impact eficient vor fi reprezentate de îmbunătățirea strategiilor didactice, în realizarea obiectivelor cadru și de atenția acordată respectării şi conceperii tuturor documentelor care reglementează activitatea sportivă a elevilor de nivel gimnazial.
(Lucrare din cadrul portofoliului personal realizat în calitate de cursant al programului de formare CRED)