Școala și viața reunite prin metoda Service Learning

Pentru elevi școala se transformă uneori în a doua lor casă, în adevăratul sens al cuvântului.  Profesorii au fost mereu preocupați de găsirea unor modalități prin care să-i poată atrage pe elevi în acest spațiu, pe care ei îl percep adesea drept ostil. Cunoaștem cu toții neajunsurile sistemului de învățământ, cu programe foarte încărcate și cu extrem de multă teorie.

Service Learning: o metodă practică de învățare

Metodele de serviciu în folosul comunității pot reprezenta o portiță prin care avem posibilitatea să  ieșim pur și simplu din clasa aceea tradițională, în care elevii tot pun întrebări incomode de tipul: La ce ne folosește atâta matematică? sau De ce trebuie să învățăm biologia? În acest context, alături de colega mea, Carmen  Elena Șaigău, am evadat cu elevii din spațiul închis al clasei încercând să le explicăm altfel, într-un mod practic, cuvintele filosofului Seneca: „Nu pentru școală, ci pentru viață învățăm”.

Parcul aromat poate fi considerat un exemplu de bune practici pentru toți cei care doresc să se bucure de beneficiile naturii chiar și în spațiul urban. Ideea poate fi aplicată cu succes și în balcon sau pe terasă. Realizarea Parcului aromat a fost inclusă și în planul de activități din programul Eco Școala, urmărind să promoveze cu hotărâre ideea de reciclare. Proiectul a pornit de la o dorință pe care și-au exprimat-o elevii cazați în căminul Colegiului de Industrie Alimentară Elena Doamna din Galați: crearea unui spațiu pentru relaxare, precum și pentru desfășurarea unor activități școlare. Având în vedere faptul că liceul nostru pregătește elevii în diferite ramuri ale industriei alimentare, am inițiat amenajarea unui parc cu dublă funcționalitate: atât loc de relaxare, cât și sursă de exploatare a plantelor aromatice la cantina școlii și în atelierele de microproducție.

Am intrat cu această idee în programul Natura în oraș, având ca parteneri Fundația Noi Orizonturi și Lidl. Folosind metodele de serviciu în folosul comunității, elevii au desfășurat activități practice lucrând efectiv la amenajarea parcului. Au sădit plante aromatice (mentă, cimbru, busuioc, leuștean, pătrunjel etc.). De asemenea, au avut în vedere protejarea mediului înconjurător folosind materiale reciclabile (paleți și tamburi din lemn din care au făcut măsuțe, bănci și scaune).

Munca în echipă leagă prietenii

Un beneficiu major al acestei metode de învățare a fost faptul că elevii s-au implicat alături de profesori și de părinți în acest proiect, parcurgând pas cu pas fiecare etapă. Au învățat să colaboreze, să caute soluții, să rezolve împreună unele probleme. În acest fel, au învățat mai bine cum trebuie să-și folosească resursele, au dobândit cunoștințe noi despre tâmplărie și despre grădinărit. Văzând copiii care lucrau în curtea școlii, câțiva localnici din jur s-au oferit să dea o mână de ajutor. Pentru noi a fost impresionant acest gest, ni s-a confirmat faptul că efortul depus pentru a crea un lucru frumos este răsplătit întotdeauna, într-o formă sau alta.

Toți cei implicați în acest proiect au fost entuziasmați de activitățile desfășurate, învățând să integreze natura în spațiul urban. Elevii basarabeni cazați în cămin au fost inițial cei mai harnici, exemplul lor fiind urmat imediat și de ceilalți colegi. Părinții celor din Galați au susținut această idee, deoarece i-a responsabilizat mai mult pe copii. Și-au luat munca în serios și s-au ocupat de jardiniere, de plante, de lăcuirea băncuțelor etc. Noi, profesorii, lucrând alături de elevi, am avut ocazia de a-i cunoaște mai bine și chiar am învățat la rândul nostru multe lucruri de la ei. De exemplu, unul dintre băieții basarabeni ne-a arătat cu multă îndemânare cum se face un scaun cu spătar. Cu mândrie ne-a spus că a învățat meseria de la tatăl său, care este tâmplar. Fiecare a mai venit în plus cu o idee sau cu o sugestie, și astfel au fost create băncuțele și coșurile de gunoi. Am observat mai apoi, cu bucurie, că prieteniile legate în parc au continuat și în clasă.

Învățarea devine mai ușoară

În același timp elevii au remarcat caracterul interdisciplinar al acestei activități, în desfășurarea căreia au folosit informații de la mai multe obiecte de studiu: limba română, biologie, geografie, desen, protecția mediului, gastronomie etc. De exemplu, matematica a ajutat foarte mult la măsurători… În plus, ținând cont de profilul alimentar al liceului, pentru elevi a fost extrem de util să învețe cum se cultivă, cum se îngrijesc şi cum se pot folosi plantele aromatice în prepararea anumitor feluri de mâncare sau în patiserie.

Având un buget destul de mic (500 RON), am încercat să folosim banii cât mai eficient găsind persoane dispuse să ne sprijine. Astfel, elevii au folosit în mod practic cunoștințele de la economie, au făcut calcule matematice și au devenit mai persuasivi, dezvoltându-și talentul oratoric și capacitatea de argumentare. Am reușit să-i convingem de utilitatea acestui proiect și pe câțiva oameni cu suflet mare de la Praktiker, magazinul care se află în fața liceului nostru. Paleții donați de diferite firme ne-au fost de mare folos în realizarea băncuțelor.

Pentru noi este un mare câștig faptul că am reușit să formăm un grup de oameni care sprijină această idee. Proiectul va avea continuitate, avem în vedere și un parteneriat cu Grădina Botanică pentru a putea întreține parcul și pentru a-l dezvolta. În prezent, aici pot fi desfășurate diferite activități sau chiar ore de curs. Imaginați-vă în parc o oră de limba română ieșită din tipare în care elevii își exprimă opinia cu privire la … rolul plantelor aromatice în viața noastră, pornind de la textul melodiei Mi-am pus busuioc în păr, interpretată de Maria Tănase! Elevii se simt foarte bine în parcul lor uitând chiar și de telefoanele mobile, care de obicei le distrag atenția.

O experiență de viață, trăită la școală!

Prin toate aspectele sale, acest proiect le-a dat tuturor celor implicați ocazia să-și dezvolte personalitatea. De asemenea, proiectul i-a forțat pe elevi să-și depășească limitele, făcând lucruri practice care le sunt foarte utile în existența cotidiană. Metoda de învățare Service Learning are un impact deosebit asupra elevilor ajutându-i să-și descopere și să-și dezvolte aptitudini nebănuite, să se manifeste creativ, să lege prietenii și să lucreze în echipă. În plus, se simt mândri făcând ceva util atât pentru ei, cât și pentru cei din jurul lor.

 

prof. Mihaela Capriș

Colegiul de Industrie Alimentară Elena Doamna, Galați (Galaţi) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/mihaela.capris

Articole asemănătoare