Cu toții ne dorim rezultate deosebite la învățătură, la toate evaluările din anii de școală și când spunem „cu toții” cuprindem aici părinți, copii și cadre didactice. Rezultate frumoase ne dorim și noi, cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Sfântu Ilie”. Analizăm de multe ori situația la învățătură, rezultatele, scriem rapoarte și analizăm statistici și ne facem planul de acțiune. Începem cu cei mai mici dintre elevii noștri și ne propunem să venim, în perioada vacanței cu activități care să-i aducă mai aproape de școală. Și uite așa, elevii clasei pregătitoare se cunosc încă din ultima vacanță de preșcolar: ne-am gândit să le spunem un „Bun venit în școala noastră!” organizând pentru ei o excursie la grădina zoologică, excursie în care să fie însoțiți de părinții și frații lor. Este, credem noi, cel mai facil mod de a ne cunoaște participând la o activitate comună clasă-familie, părinte-copil. Și acest lucru a avut loc! S-au cunoscut copiii, s-au cunoscut părinții, cadrele didactice au cunoscut copiii alături de familia lor. Bazele unui bun început au fost puse. Suntem deja, pentru ei, o școală prietenoasă.
Am urmărit și observat, cu drag și interes, reacția fiecărui mic școlar în devenire la îmbarcarea în autocar, cum și-au căutat locurile, cum așteptau cu nerăbdare plecarea spre destinație. Când am ajuns la Târgu Mureș au înfruntat cu mult curaj canicula și au parcurs, la pas, toate aleile grădinii zoologice. Urși, lupi, mistreți, căprioare despre care știau că se găsesc și în pădurile noastre dar surpriza se vedea în ochii lor când au văzut elefanții uriași, girafele culegându-și hrana de la înălțimea copacilor, tigrii, lei, suricate… cu ochii mari au rămas fără cuvinte ori au chiuit de uimire. O experiență deosebită pentru ei trăită alături de colegii de clasă și de familia lor, „timp de calitate cu copilul meu” așa cum spunea una dintre mame. Am încheiat vizita dar au urmat multe, multe întrebări: De ce mâncau gheață animalele? De ce făcea băiță ursul? De ce se stropea elefantul cu apă?. Oare nu au simțit căldura? Nu! Excursia aceasta a fost un mod de a stimula curiozitatea și de a purta conversații fără telefon mobil sau aplicații sofisticate.
Pentru unii dintre copii a fost prima excursie din viața lor, pentru alții a fost prima călătorie cu un autocar, poate au fost copii care au fost la prima ieșire din localitatea natală, sau prima excursie alături de părinți și frați, au văzut pentru prima dată animale exotice ”în carne și oase” și după toate aceste premiere urmează cea mai frumoasă – și-au creat primele amintiri din viața de școlar! Toate acestea au fost posibile prin proiectul „Școala ca o poveste”, proiect din cadrul programului Start ONG finanțat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Și surprizele nu s-au încheiat, urmează să organizăm în școală cinci ateliere de lectură pentru clasele primare, ateliere pentru care au fost achiziționate deja cărți noi-nouțe cu povești pe gustul celor mici. Aceste cărți se vor regăsi pe rafturile bibliotecii de la structura Cornișa, bibliotecă pe care sperăm să o înființăm în această toamnă și mai sperăm ca aceste cărți să nu zăbovească prea mult pe rafturi ci să fie des împrumutate și mai ales citite.
Nu mai e o noutate că cititul deschide porțile cunoașterii, extinde vocabularul, ajută la îmbunătățirea memoriei, reduce stresul și prelungește viața. Dacă adulții sunt prinși în activitățile cotidiene și uită, uneori sau total, să mai răsfoiască paginile unei cărți și să o citească poate aceasta este generația care le va reaminti plăcerea cititului, beneficiile acestuia și îndemnul de a-și cultiva mintea. Nutrim speranța că cititul va ajuta școlarii noștri să aducă rezultate frumoase la evaluările din anii de școală, la examenele vieții și că ”Școala ca o poveste” și-a atins scopul.