Proiectul s-a desfășurat în săptămâna Școala altfel – 23-27 aprilie 2023 – și a avut ca punct de plecare cunoașterea valorilor istorice, geografice şi culturale locale, a tradiţiilor şi obiceiurilor satului Turluianu. Criteriul care a stat la baza alegerii acestui proiect a fost interrelaţionarea preșcolarilor, elevilor, a părinților, a membrilor comunității cu instituțiile locale de cultură. Astfel, duminică, 30 aprilie 2023 a însemnat pentru noi, locuitorii satului Turluianu, ziua în care ne-am reîntâlnit. Cu mic, cu mare, tineri și mai puțin tineri ne-am dat întâlnire pe Dealul Turluianului.
Criteriul care a stat la baza alegerii acestui proiect a fost interrelaţionarea preșcolarilor, elevilor, a părinților, a membrilor comunității cu instituțiile locale de cultură, responsabilizarea tinerilor faţă de fenomenul vizat şi creşterea nivelului conştientizării afective prin implicarea elevilor în activităţi precum imaginea trecutului şi viitorului culturii şi civilizaţiei locale. Ne-am propus ca participanții să cunoască şi să analizeze elementele semnificative ale istoriei și culturii din localitatea în care trăiesc, promovarea locurilor, obiceiurilor, tradițiilor locale.
Punctual, s-au urmărit următoarele:
- utilizarea geografiei, istoriei, muzicii, literaturii ca instrument de expresie şi acţiune în activităţi extracurriculare;
- sesiuni de comunicări ştiinţifice, creaţii artistice şi literare conform obiceiurilor şi tradiţiilor locale;
- acţiuni de documentare şi informare realizate de elevi prin cercetare directă, individuală şi în echipe, accesând resurse diverse sau valorificând persoane-resursă din cadrul instituţiilor partenere sau a altor instituţii locale;
- nevoia de informare a copiilor cu privire la cultura, tradiţiile şi obiceiurile locale;
- atragerea și implicarea elevilor în viaţa culturală, în tradiţiile şi obiceiurile locului, pentru a-şi valorifica energia, creativitatea şi angajamentul, prin care pot contribui la mobilizarea şi schimbarea socială pozitivă.
Împreună cu școala, Asociația Club Sportiv Ecvestru „Costache Lupu“ din Piatra Neamț ne-a fost partener în această activitate. Emoțiile au fost mari pentru că duminică s-a realizat, în fapt, nu doar diseminarea, ci și adevărata evaluare a proiectului educațional, deoarece activitatea desfășurată duminică a însemnat finalul proiectului educațional „Satul meu – valori geografice, istorice și culturale; Turluianu, plai mioritic străbun”. Pentru că succesul nu a constat doar în faptul că au participat elevii, părinții, invitați, oficialități, ci că a venit aproape tot satul. Ba, mai mult, ne-am „trezit” cu musafiri din alte județe, care nici măcar nu auziseră de satul nostru, dar au aflat de activitate de pe rețele de socializare.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.