Educația pentru sănătate nu mai poate fi privită astăzi ca o componentă secundară a curriculumului școlar, ci ca o necesitate fundamentală într-o societate în care copiii și adolescenții sunt expuși constant unor riscuri legate de alimentație, sedentarism, stres, consum de substanțe sau utilizarea excesivă a tehnologiei.
În experiența mea la clasă, am constatat că informația teoretică, deși importantă, nu este suficientă pentru a produce schimbări reale în comportamentul elevilor. Transformarea cunoștințelor în obiceiuri sănătoase presupune implicare, exercițiu, reflecție și parteneriat între școală, familie și comunitate.
În cadrul orelor de educație civică și al activităților extracurriculare, am integrat constant teme de educație pentru sănătate, abordate interdisciplinar și adaptate vârstei elevilor. Un prim exemplu de bună practică îl reprezintă proiectul „Mic dejun pentru minte și corp”, desfășurat pe parcursul a patru săptămâni. Activitatea a pornit de la o discuție liberă despre obiceiurile alimentare ale elevilor. Mulți dintre ei recunoșteau că pleacă la școală fără să mănânce sau consumă produse bogate în zahăr. În loc să le ofer doar recomandări teoretice, am propus realizarea unui jurnal alimentar. Elevii au notat timp de o săptămână ce consumă la micul dejun, iar ulterior am analizat împreună rezultatele.
Am organizat apoi o activitate practică în care, împărțiți pe echipe, au creat variante de meniuri sănătoase, respectând principiile unei alimentații echilibrate. Au căutat informații, au calculat aproximativ aportul caloric și au discutat despre rolul proteinelor, vitaminelor și mineralelor. În final, fiecare echipă și-a prezentat „meniul ideal”, argumentând alegerile făcute. Impactul a fost vizibil: după câteva săptămâni, mai mulți elevi au început să aducă la școală fructe sau sandvișuri pregătite acasă.
Un alt exemplu relevant este activitatea „Mișcare pentru echilibru”, realizată în parteneriat cu profesorul de educație fizică. Observând tendința elevilor de a petrece mult timp în fața ecranelor, am inițiat o campanie internă de conștientizare privind importanța activității fizice zilnice. Elevii au completat un chestionar anonim despre timpul petrecut online și nivelul de mișcare. Rezultatele au fost discutate deschis, fără a judeca sau eticheta.
Am stabilit împreună un obiectiv realist: minimum 30 de minute de mișcare zilnică. Pentru a transforma obiectivul într-o experiență concretă, am introdus „pauza activă” – cinci minute de exerciții ușoare la începutul unei ore, o dată pe săptămână. De asemenea, am organizat un mini-maraton în curtea școlii, implicând și părinții. Această abordare practică a contribuit la creșterea coeziunii grupului și la dezvoltarea unei atitudini pozitive față de mișcare.
Educația pentru sănătate presupune și dezvoltarea competențelor emoționale. În contextul presiunii academice și al relațiilor sociale complexe, am considerat esențial să abordăm tema sănătății mintale. În cadrul activității „Emoțiile mele contează”, elevii au lucrat cu fișe de reflecție, au identificat situații stresante și au discutat despre strategii de gestionare a emoțiilor. Am utilizat tehnici simple de respirație și exerciții de relaxare, pe care le-am aplicat înaintea unor evaluări importante. Elevii au mărturisit că aceste momente îi ajută să se concentreze și să reducă anxietatea.
Un alt demers cu impact a fost organizarea unei întâlniri cu un medic de familie din comunitate, care a discutat cu elevii despre prevenție, vaccinare și igienă personală. Dialogul direct cu un specialist a oferit credibilitate informațiilor și a încurajat formularea de întrebări sincere. Elevii au fost interesați în special de miturile legate de diverse afecțiuni și de importanța controalelor medicale periodice.
În activitatea la clasă, am constatat că metodele interactive – dezbaterea, studiul de caz, jocul de rol – sunt mult mai eficiente decât expunerea tradițională. De exemplu, într-o lecție despre influența grupului, am simulat situații în care un adolescent este presat să adopte comportamente nesănătoase. Elevii au jucat diferite roluri și au analizat alternativele. Exercițiul a evidențiat importanța abilităților de comunicare și a capacității de a spune „nu” într-un mod asertiv.
Un element esențial al bunelor practici este continuitatea. Educația pentru sănătate nu trebuie redusă la activități punctuale, ci integrată constant în viața școlii. De aceea, am creat la nivelul clasei un „colț al sănătății”, unde elevii afișează periodic informații, recomandări sau mesaje motivaționale. Responsabilitatea este rotativă, astfel încât fiecare elev contribuie activ.
Colaborarea cu familia reprezintă o altă dimensiune importantă. În cadrul ședințelor cu părinții, am prezentat demersurile realizate la clasă și am încurajat sprijinirea acestora acasă. Am transmis materiale informative și sugestii practice privind rutina zilnică, alimentația și gestionarea timpului petrecut online. Implicarea părinților a consolidat mesajele transmise la școală.
Rezultatele acestor activități nu se măsoară doar prin schimbări imediate, ci prin atitudini și valori formate în timp. Elevii devin mai conștienți de propriile alegeri, mai responsabili și mai deschiși la dialog. Educația pentru sănătate, atunci când este abordată aplicat, contribuie la dezvoltarea armonioasă a personalității și la crearea unui climat școlar pozitiv.
În concluzie, trecerea de la teorie la practică în educația pentru sănătate presupune implicare activă, adaptare la nevoile reale ale elevilor și colaborare între toți factorii educaționali. Exemplele prezentate demonstrează că schimbarea este posibilă atunci când elevii sunt implicați direct, când învață prin experiență și când mesajele despre sănătate sunt integrate firesc în activitatea zilnică. Școala are responsabilitatea nu doar de a transmite informații, ci de a forma obiceiuri și atitudini care pot influența pozitiv întreaga viață a copiilor.
Bibliografie
1. Ministerul Educației (2017). Educație pentru sănătate – curriculum la decizia școlii.
2. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) (2020). Promovarea sănătății în școli.
3. Ionescu, M. (2015). Didactica modernă. Iași: Polirom.
4. Neacșu, I. (2018). Psihologia educației. București: Editura Didactică și Pedagogică.
5. Vrășmaș, T. (2014). Consiliere și orientare școlară. București: Aramis.