Disciplina Dezvoltare personală are rolul de a dezvolta personalitatea copilului nou intrat în sistemul de învățământ, de a le forma și dezvolta competențe absolut necesare obținerii succesului în școală, în carieră şi în viaţă. Această disciplină poate și trebuie să contribuie la dezvoltarea emoţională, socială şi pentru carieră a elevului, observându-se un raport clar și permanent între ceea ce gândesc şi ceea simt, precum şi la modul în care se comportă copiii, atât în timpul șederii în școală, cât și în afara programului de școală.
Viziunea urmărește crearea unui climat educațional de calitate, incluziv, stimulativ pentru dezvoltarea individuală a fiecărui individ ce poate și dorește să beneficieze de sistemul de educație, astfel încât să existe un sens, să le dea încredere în visele și aspirațiile personale. O altă latură a viziunii este de a face performanță în ceea ce privește dezvoltarea unui act didactic de calitate, centrat pe nevoile elevului, având la bază competenţele cerute de documentele oficiale în vigoare. Misiunea acestei disciplinei constă în:
- facilitarea unei educaţii de calitate, care să ducă la egalitate de șanse, la pregătirea copiilor pentru o lume aflată în continuă schimbare, formându-le capacităţi, deprinderi şi competențe care să le permită să-şi găsească locul în societate în mod constant și permanent și să contribuie la îmbunătățirea bunăstării individuale;
- aflarea înclinațiilor, talentelor și aptitudinilor, în vederea folosirii acestora în îmbunătățirea rezultatelor la învățătură, pentru înregistrarea unui progres școlar și a performanțelor copiilor;
- promovarea unui comportament adecvat, caracterizat de cinste, onoare, corectitudine respect reciproc, toleranță pentru diversitate, responsabilitate faţă de propriile acţiuni.
Dacă admitem că efectul acţiunilor educative depinde şi de relaţia dintre profesor și elev, că sursele barierelor care apar între aceștia ţin în mare parte de relaţia dintre emițător și receptor, atunci vom putea acţiona în cunoştinţă de cauză în sensul prevenirii acestor blocaje şi, bineînțeles, al deblocării modului în care sunt prezentate informaţiile. Majoritatea comportamentelor, mai ales modul în care comunicăm, le-am învăţat cu toţii în copilărie, prin imitarea părinților, apoi a educatoarelor/ învățătoarelor/ profesorilor pe care i-am considerat modele, respectiv a colegilor mai mari pe care i-am imitat, considerându-i și pe aceștia, la un moment dat, modele de urmat. La fel ca noi, elevii învaţă să comunice observându-i pe cei din jur, noi, educatorii, reprezentând modele pentru mulţi dintre elevii noştri.
Există multe modalități, pe care le folosim în mod consecvent și natural, prin care ne putem face mai bine înțeleși de către elevi, ajutându-i să se deschidă mai mult faţă de noi, să prindă încredere și să comunice mai eficient între ei, înlăturând conflictele ce pot apărea intr-un colectiv de elev, bine-cunoscutul și din ce în ce mai frecventul bullying. Unele probleme pe care le poate întâmpina un elev se pot rezolva la nivelul ascultării, deoarece fiind ascultat, copilul are oportunitatea să-şi exprime dificultatea, temerile, să le conştientizeze mai bine, să le analizeze din prisma mai multor puncte de vedere şi, în felul acesta, uneori, să ajungă singur la rezolvarea unei situații problemă.
Folosirea unui ton mai calm poate produce mai multe şanse de a obţine un comportament dorit din partea elevului, decât dacă îi vorbim pe un ton ridicat sau dacă abordăm un comportament distant. Se poate constata că unii copii, chiar şi atunci când doresc să comunice cu colegii lor, nu vorbesc, ci strigă, țipă mai mult, pentru că în felul acesta ei au senzația că este singura modalitate prin care se pot face auziți și se pot impune, prin ridicare a tonului, uitând că vorbirea calmă aplanează conflictele.
În cadrul activităților de Dezvoltare personală, elevii explorează, apoi aplică şi ulterior reflectează asupra propriului progres. Din această perspectivă, predarea se distanțează considerabil de înţelesul ei tradițional, acela de a „transmite cunoștințe”.