Predarea tradițională constă în prelegere, a face o demonstrație, a povesti – de multe ori, devine un monolog, iar elevul are rolul de a urmări, nu de a participa activ la activitățile propuse pentru învățare. Este foarte puțin pentru a putea vorbi de învățare eficientă. Pentru a construi cunoașterea, elevul trebuie să testeze cunoștințele noi sau să le explice altcuiva.
Procesul de învățământ este un ansamblu de activități organizate si dirijate care se desfășoară etapizat, în cadrul unor instituții specializate, sub îndrumarea unor persoana pregătite în acest scop, în vederea îndeplinirii anumitor obiective instructiv-educative. In cadrul procesului de învățământ se desfășoară mai multe tipuri de activități primordiale fiind cele de predare – învățare-evaluare.
Metodele de învăţământ (“odos” = cale, drum; “metha” = către, spre) reprezintă căile folosite în şcoală de către profesor în a-i sprijini pe elevi să descopere viaţa, natura, lumea, lucrurile, ştiinţa. Ele sunt totodată mijloace prin care se formează şi se dezvoltă priceperile, deprinderile şi capacitățile elevilor de a acţiona asupra naturii, de a folosi roadele cunoaşterii transformând exteriorul în facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi personalitatea.
„Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de cunoaştere propusă de profesor într-o cale de învăţare realizată efectiv de preşcolar, elev, student, în cadrul instruirii formale şi nonformale, cu deschideri spre educaţia permanentă.” -Sorin Cristea
Metodele tradiționale se caracterizează prin:
- Centrare pe profesor (sursa de informații)
- Comunicarea unidirecțională
- Transmitere de cunoștințe
- Evaluare = reproducere
- Pasivitatea copiilor
- Autoritatea cadrului didactic.
În cazul predării tradiționale, profesorii obligă elevii să gândească ca ei, să adopte modul lor de a gândi. Profesorii decurg prea des la explicații și demonstrații de genul „hai-să-ți-arăt-acum-și-hai-să-vedem-ce-se-întâmplă-dacă”. Prezentarea/ demonstrația poate fi foarte bună și să impresioneze pe moment elevul, dar dacă nu are o memorie excepțională elevul reține puține informații. Elevii trebuie să-și organizeze ceea ce au auzit sau au văzut. În cazul în care elevilor nu li se oferă ocazia discuției, a investigației și a acțiunii, învățarea nu are loc. Învățarea presupune înțelegerea, iar asta înseamnă mai mult decât cunoașterea faptelor.
Învăţarea este o activitate prin care se obţin achiziţii, progrese în adaptare, care vizează cunoştinţe, operaţii ale gândirii şi trăsături de personalitate, achiziţii ce apar la nivelul individului ca „bunuri” personale, obţinându-se predominant pe bază de exerciţiu.
Învățarea eficientă presupune preluarea de către elevi a controlului asupra propriei învățări; elevul este stăpânul propriei transformări şi formări.
Este adevărat că acela care învaţă trebuie să-şi construiască cunoaşterea prin intermediul propriei înţelegeri şi că nimeni nu poate face acest lucru în locul său. Construcţie personală este favorizată de interacţiunea cu cei care la rândul lor învaţă. Dacă elevii îşi construiesc cunoaşterea proprie, ei nu o fac singuri. Adevărata învăţare este aceea care permite transferul achiziţiilor în contexte noi. Nu e doar simplu activă, individual-activă, ci interactivă. Reciprocitatea este un stimulent al învăţării, și este bine să se lucreze în echipă / grup.
Metodele interactive se caracterizează prin:
– Centrare pe elevi și pe activitate
– Comunicare multidirecțională
– Accent pe dezvoltarea gândirii, formare de aptitudini, deprinderi
– Evaluare formativă
– Încurajează participarea elevilor, inițiativa, creativitatea
– Îmbunătățirea relației cadru didactic / elev.
În cazul învățării interactive, elevii:
– învață cum să învețe
– să se exprimă liber
– să experimentează
– să se ajută unii pe alții să învețe
– să-și împărtășească ideile
Elevii trebuie să fie capabili: să asigure conducerea grupului, să coordoneze comunicarea, să poată lua decizii, să asigure un climat de încredere, să medieze conflicte, să fie motivați, să poată lucra conform cerințelor profesorului.
„Metodele interactive urmăresc optimizarea comunicării, observând tendinţele inhibitorii care pot apărea în interiorul grupului.” -Ion-Ovidiu Pânișoară
Avantajele învățării interactive sunt:
– stimularea efortului și a productivității individului,
– formarea capacității de a sintetiza și de a folosi cunoștințele dobândite;
– dezvoltarea capacității elevilor de a lucra în echipă;
– dezvoltarea inteligențelor multiple;
– stimulare dezvoltării capacității cognitive complexe;
– împărțirea sarcinilor de lucru în părți egale în cadrul muncii în grup / echipă;
– reducerea timpului de soluționare a problemelor;
– reducerea la minim a fenomenul de blocaj emoțional;
Interacţiunea colectivă are ca efect şi “educarea stăpânirii de sine şi a unui comportament tolerant faţă de opiniile celorlalţi, înfrângerea subiectivismului şi acceptarea gândirii colective”. -Crenguța Oprea
„Pedagogia modernă nu caută să impună nici un fel de reţetar rigid, dimpotrivă, consideră că fixitatea metodelor, conservatorismul educatorilor, rutina excesivă, indiferenţa etc. aduc mari prejudicii efortului actual de ridicare a învăţământului pe noi trepte; ea nu se opune în nici un fel iniţiativei şi originalităţii individuale sau colective de regândire şi reconsiderare în spirit creator a oricăror aspecte care privesc perfecţionarea şi modernizarea metodologiei învăţământului de toate gradele. În fond creaţia, în materie de metodologie, înseamnă o necontenită căutare, reînnoire şi îmbunătăţire a condiţiilor de muncă în instituţiile şcolare.” -Ioan Cerghit
Descrierea câtorva metode și tehnici interactive de grup
Metoda de predare-învățare reciprocă este o strategie instrucţională de învăţare a tehnicilor de studiere a unui text. După ce sunt familiarizaţi cu metoda, elevii interpretează rolul profesorului, instruindu-şi colegii. Are loc o dezvoltare a dialogului elev – elev. Se poate desfășura pe grupuri / echipe sau toată clasa. Metoda învățării reciproce este folosit de oricine care face un studiu de text pe teme sociale, științifice sau un text narativ. Strategiile sunt: rezumarea, punerea de întrebări, clarificarea datelor, precizarea. Etapele de lucru sunt: explicarea scopului și descrierea metodei și a celor patru strategii, împărțirea rolurilor elevilor, organizarea pe grupe, lucru pe text, realizarea învățării reciproce, aprecieri, completări, comentarii.
Metoda Brainstorming-ului, în traducere liberă „furtună în creier” sau „asalt de idei”, este o metoda de stimulare a creativității ce constă în enunțarea spontană a mai multor idei pentru soluționarea unei probleme. Obiectivul metodei constă în exersarea capacitații creatoare a copiilor în procesul didactic care să conducă la formarea unor elevi activi.
Pentru a iniţia o sesiune de brainstorming , Camelia Zlate şi Mielu Zlate (5) propun următoarele etape şi faze:
1. Etapa de pregătire, care cuprinde:
a) faza de investigare şi de selecţie a membrilor grupului creativ;
b) faza de antrenament creativ;
c) faza de pregătire a şedinţelor de lucru;
2. Etapa productivă, de emitere de alternative creative, care cuprinde:
a) faza de stabilire a temei de lucru, a problemelor de dezbătut;
b) faza de soluţionare a subproblemelor formulate;
c) faza de culegere a ideilor suplimentare, necesare continuării demersului
creativ;
3. Etapa selecţiei ideilor emise, care favorizează gândirea critică:
a) faza analizei listei de idei emise până în acel moment;
b) faza evaluării critice şi a optării pentru soluţia finală.
Profesorul nu are voie să dea idei, să comenteze
Să intervine atunci când nu se respectă regulile
Să accepte toate soluțiile preluându-le pe cele valoroase
Elimină factorii care blochează manifestarea creativă a elevilor.
Avantajele utilizării metodei sunt: costuri reduse necesare folosirii metodei, obținerea unor rezultate rapide, dezvoltă abilitatea lucrului în echipă, dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, etc.
Limitele metodei: uneori poate fi obositoare, nu suplinește cercetarea de durată, clasică, oferă doar soluții posibile.
Portofoliul de grup (cel mai des folosit la clasele V-XII) reprezintă “cartea de vizită” a elevului, prin care profesorul poate să-i urmărească progresul în plan cognitiv, atitudinal şi comportamental la o anumită disciplină, de-a lungul unui interval de timp. Se bazează pe adunarea mai multor produse ale unor activități a elevilor în legătură cu o temă dată sau o anumită materie. Poate fi întocmit individual sau pe baza unor activităţi desfăşurate în echipă, ceea ce ajută elevul să comunice mai eficient, să-şi exprime şi să-şi argumenteze părerea, să se aprecieze în raport cu ceilalţi membrii ai echipei.
Un portofoliu, pentru a fi cu adevărat util, trebuie să posede anumite caracteristici:
– Să utilizeze mai multe surse de obţinere a datelor;
– Să conţină date autentice;
– Să fie dinamic;
– Să fie eficient;
– Să se întrepătrundă şcoala cu viaţa;
– Să aparţină celui evaluat;
– Să aibă obiective multiple.
Eficacitatea metodelor interactive în învățământul românesc și nu numai este dovedită de utilizarea acestora atât la nivelul învățământului primar, gimnazial, cât și la nivelul învățământului liceal. Elevul nu este un simplu actant sau participant al demersului didactic, ci devine propriul formator.
Bibliografie:
1) Cristea, Sorin, „Sociologia Educației”, ed. Hardiscom, Pitești, 1998.
2) Pânișoară, Ion-Ovidiu, „Comunicarea eficientă-metode de interacțiuni educaționale”, ed. Polirom, Iași, 2003.
3) Oprea L.,Crenguța, „Metoda activ-participative de stimulare și dezvoltare a creativității în educația adulților”, în revista „Paideia”, nr. 1-2/2000.
4) Cerghit, Ioan, „Metoda de învățământ”, E. D. P., București 1997.
5) Zlate, Camelia și Zlate, Mielu, „Cunoașterea și activarea grupurilor sociale”, Ed. Politică, București, 1982.
6) Neacşu, Ioan, (1999), Instruire şi învăţare, Editura Didactică şi pedagogică R.A., Bucureşti
7) Ausubel David, Floyd R., (1981), Învăţarea în şcoală, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.