Jocul este parte esenţială a copilăriei şi, totodată, este parte integrantă a activităţii cu copiii. Dintre toate metodele şi procedeele folosite în cadrul activităţilor educative, jocul reprezintă mijlocul cel mai eficient prin care copiii iau contact cu lumea, înţeleg evenimentele din jur şi învaţă din ele. Utilizarea şi dezvoltarea limbajului fac parte integrantă din acest proces. Jucându-se, copilul exersează înţelegerea prin comunicare, îşi dezvoltă capacitatea de discriminare, de judecată, imaginează şi formulează verbal atât realul, cât şi imaginarul.
Învăţarea și jocul, ca forme de activitate distincte, se află în raporturi antinomice. Jocul este o activitate liberă, spontană, bazată pe comunicarea nemijlocită şi pe simpatie interpersonală, care admite trecerea rapidă de la o secvenţă la alta și nu lasă loc instalării oboselii şi plictiselii. Învățarea, cea de-a doua activitate obligatorie, presupune un program stabilit, efort, operaţii frecvent repetitive, prestaţii măsurate prin calificative, asistată de un adult care intervine, supraveghează, observă.
Prin joc se dezvoltă întreaga personalitate a copilului. Ursula Schiopu aprecia că „jocurile constituie o şcoala a energiei, a educaţiei, a conduitei, a gesturilor, a imaginaţiei; jocul educă atenţia, abilităţi şi capacităţi fizice şi intelectuale, trăsăturile operative ale caracterului (perseverenţa, promptitudinea, spiritul de ordine, dârzenia etc.), trăsături legate de atitudinea faţă de colectiv, corectitudinea, spiritul de dreptate, cel de competiţie, sociabilitatea în genere. În felul acesta jocul modelează dimensiunile etice ale conduitei”.
Jocul se află în consonanţă cu natura copilului, nu cea biologică, ci „natura socială, trebuinţa lui foarte timpurie de comunicare cu adulţii, ce se transformă în tendinţa de a trăi cu aceştia în comun“ (E. Bonchiş, 2014). Între joc şi dezvoltarea socială există o relaţie de interdependenţă circulară. Dezvoltarea socială determină dezvoltarea relaţiilor din cadrul jocului, a cooperării, iar acestea, la rândul lor, alimentează dezvoltarea pe plan social. Jocul didactic este un tip specific de activitate, fiind un ansamblu de acţiuni şi operaţii care sprijină, adânceşte şi ameliorează procesul instructiv-educativ.
În dezvoltarea limbajului şcolarului mic se produc transformări adânci. Până la intrarea în şcoală, limba este asimilată în practica nemijlocită a vorbirii. În şcoală însă, limba devine un obiect de învăţamânt organizat, sistematic. Alături de forma orală care se perfecţionează continuu în procesul de învăţamant, un rol important în dezvoltarea conştientă a limbajului atât ca mijloc de comunicare cât şi ca instrument de gândire, de asimilare a cunoştintelor îi revine limbajului scris. În ceea ce priveşte limbajul oral, una din laturile lui importante este conduita de ascultare.
În practica predării citit-scrisului, jocul va cunoaşte înfăţişări variate şi va ocupa diferite momente ale lecţiei, de la familiarizarea cu sunetul şi litera noua,până la fixarea şi consolidarea cuvintelor şi textelor intrate în circuitul de cunoştinţe al elevilor.
La limba română jocurile ajută la corectarea deficienţelor de vorbire, pronunţarea corectă a sunetelor, silabelor, cuvintelor, dezvoltarea şi îmbogăţirea vocabularului, aplicarea corectă a semnelor gramaticale. Ca sarcini se urmăreşte dezvoltarea auzului fonematic, pronunţarea corectă a cuvintelor sub aspect morfologic, exprimarea logică, coerentă şi înţelegerea aspectului semantic a tuturor cuvintelor. Stimulaţi fiind în găsirea mai multor soluţii în combinarea cuvintelor pentru a realiza o comunicare, implicit se realizează şi probleme ale acordului, alegând forme care se potrivesc situaţiei date. Aceste tipuri de exerciţii contribuie la formarea capacităţilor de exprimare a ideilor în propoziţii, rezultat observat în verbalizarea independentă a celor percepute din tablourile, planşele folosite la lecturi, lecturi după imagini sau povestiri citite.
În activitatea didactică am folosit diverse jocuri destinate realizării analizei fonetice. Iată câteva exemple:
„Compune propoziţii” pornind de la aceste sunete (litere): M-C-C – Maria cumpără creioane.
„Litera se plimbă” se desfăşoară pe grupe de 4-5 elevi. Se expune pe tabla interactivă o silabă şi se solicită elevilor să citească silaba şi să adauge o literă sau mai multe, de exemplu: ra- ță, ra- mă.
Jocurile care exersează vorbirea corectă, fluentă, expresivă și dialogată accentuează dezvoltarea gândirii, imaginaţiei, atenţiei, creativităţii, dar și spontaneitatea, perspicacitatea, rapiditatea şi corectitudinea în exprimarea orala şi scrisă. În cadrul orelor de comunicare în limba română, am folosit cu succes jocuri precum:
„Începe bine propoziţia”- acest joc se organizează în scopul familiarizării şi consolidării deprinderii de a începe propoziţia cu majuscule. Li se impar elevilor fişe cu propoziţiile începute cu litera mică, ei având sarcina de a scrie propoziţiile corect.
„Aşază cuvintele la locul lor”- elevii primesc o fişă de lucru cu cuvinte aşezate în dezordine. Sarcina jocului este de a alege cuvintele şi de a forma cu ele propoziţii cu înţeles. Jocul se poate organiza individual sau pe echipe.
Activizarea vocabularului şi dezvoltarea exprimării orale, familiarizarea elevilor în alcătuirea de texte scurte cu propoziţii legate prin înţeles, se poate exersa prin jocuri care au ca suport cunoştinţele dobândite din poveştile cunoscute: ”Fata babei şi fata moşneagului”,”Scufița Roșie” etc., de exemplu, jocurile : ”Mă cunoşti?” sau „Ce ştii despre mine?” care constau în prezentarea unor imagini din poveşti, recunoaşterea personajului şi prezentarea în propoziţii a câtorva trăsături ale acestuia.
În cadrul orelor de limba română se mai pot folosi: jocuri pentru dezvoltarea capacităţii de desprindere a informaţiilor esenţiale dintr-un text; jocuri pentru dezvoltarea capacităţii de scriere corectă; jocuri pentru dezvoltarea capacităţii de comprehensiune şi înţelegere a cuvintelor/ propoziţiilor; jocuri pentru dezvoltarea capacităţii de vorbire corectă; jocuri pentru dezvoltarea capacităţii de discriminare a sunetelor/ literelor/ silabelor/ cuvintelor.
Așadar, jocul imprimă activităţii didactice un caracter viu şi atrăgător, induce o stare de bună dispoziţie, de veselie şi de bucurie, de divertisment şi de destindere care previne monotonia şi oboseala. Restabilind echillibrul în activitatea şcolarilor, jocul fortifică energiile intelectuale şi fizice ale acestora, generând o motivaţie secundară, stimulativă, constituind o prezenţă indispensabilă în ritmul accentuat al muncii şcolare.
Prin folosirea sistematică a jocului în activitatea didactică are loc o îmbunătăţire semnificativă a limbajului şcolarului mic care influențează pozitiv rezultatele şcolare.
Bibliografie
1. Bonchiş, Elena (coordonator), Psihologia jocului, Editura SPER, Bucureşti, 2014.
2. Romănescu, Camelia, Jocul didactic în învăţământul primar, Editura Cadrelor Didactice, Bacău, 2012.
3. Bîrsan, Nicoleta, Jocuri didactice specifice dezvoltării limbajului şi comunicării orale la preşcolarii mari, EDP, Bucureşti, 1995;