În activitatea metodică a profesorului de geografie, observaţiile în natură au un rol definitoriu în învăţarea geografiei, în îmbinarea teoriei cu practica. Observaţiile făcute direct în natură permit ca elevii să ajungă la reprezentări clare asupra obiectelor şi fenomenelor geografice şi să-şi formeze, astfel, concepte si noţiuni geografice. Totodată, acestea formează la elevi deprinderea de a preciza raporturile de cauzalitate între fenomene, precum şi corelaţiile respective.
Un rol deosebit în această direcţie îl au excursiile şcolare ca forme ale activităţii practic-aplicative. Acestea fac parte din activitatea didactică extracurriculară şi sunt, alături de vizite, drumeţii şi expediţii şcolare, o activitate turistică, în acelaşi timp. Toate acestea ar trebui incluse în planurile de învăţământ cu statut obligatoriu, fiind forme de organizare a activităţii geografice. În aceste condiţii, elevii ar putea realiza contactul atât de necesar cu mediul geografic, pentru înţelegerea realităţii înconjurătoare.
Pentru realizarea acestor demersuri didactice, instituţiile şcolare ar trebui să aibă prevăzute în bugetele anuale sume special alocate pentru atingerea obiectivelor urmărite in timpul desfăşurării acestor excursii, în cadrul săptămânii care încă reprezinta o noutate pentru elevi şi profesori, alături de părinţi, care se văd în faţa unor situaţii fără rezolvare în această perioadă. Datorită discrepanţelor financiare dintre elevi, în prezent existând în România numeroşi elevi care fac parte din categoria şcolarilor aflaţi în dificultate (părinţi plecaţi din ţară, şcolari cu burse sociale, şcolari care fac parte din grupuri de diverse etnii), realizarea acestor excursii de documentare şi de observare a mediului în care trăim este aproape imposibilă, din acest motiv, consider introducerea obligatorie a acestor cheltuieli pe listele cu sumele necesare anual.
Excursiile contribuie la dezvoltarea simţului de observaţie şi de orientare al elevilor, la lărgirea orizontului lor geografic dar şi la dezvoltarea personalităţilor acestora şi de creştere a sentimentului că aparţin unui grup, sentiment care de cele mai multe ori le lipseşte.
Ele constituie o bogată sursă de îmbogaţire a gândirii geografice şi de aplicare a cunoştinţelor dobândite la orele de curs. Elevul poate aprofunda anumite conţinuturi ale învăţării din domeniul geografiei fizice sau economice.
Criteriul care diferenţiază activităţile turistice în tipuri distincte este forma lor de organizare. În funcţie de aceasta se disting:
- plimbarea – deplasarea elevilor pentru câteva ore în parcuri, grădini botanice sau zoologice, în păduri apropiate, pentru a vedea, descoperi sau cunoaşte;
- vizita – o deplasere la o unitate industrială, la o fermă, la un muzeu, etc.;
- drumeţia – o deplasare fără mijloace de transport, într-o localitate sau în afara acesteia, în scopul recreerii;
- excursia – o călătorie cu durata de o zi sau mai multe zile, în afara propriei localităţi, cu un mijloc de transport, având ca scop recreerea, vizitarea şi informarea.
Expediţia este o călătorie de studii şi de cercetare, de circa 10 – 14 zile, organizată intr-o anumită regiune a ţării, cu scopul cercetării complexe a acesteia, iar tabăra este un spaţiu pentru cazarea, relaxarea şi instruirea elevilor.
Planul unei excursii cuprinde trei etape: organizarea excursiei, desfăşurarea excursiei şi evaluarea.
a.Organizarea excursiei.
Profesorul stabileşte obiectivele care vor fi atinse prin excursie, alege traseul, obiectivele care vor fi vizitate, stabileşte dimensiunea şi structura grupului, include excursia în proiectul activităţii anuale sau semestriale al catedrei şi ariei curriculare, comunică intenţia sa directorului şcolii şi solicită acordul acestuia.
Alegerea traseului. Profesorul stabileşte lungimea, gradul de dificultate şi complexitatea traseului în funcţie de scopul instructiv- educativ, de pregătirea fizică, vârsta şi experienţa participanţilor, de sezon, de mijloacele de transport, de posibilitatile de cazare, de costuri, de numarul de zile destinate excursiei, etc.
Traseul trebuie să cuprindă obiective variate care să trezească şi să menţină interesul elevilor, să le ofere emoţii plăcute prin frumuseţea peisajului, prin unicitatea sa. Profesorul alege obiectivele în functie de scopul excursiei. Traseul trebuie să ofere o combinaţie armonioasă, echilibrată, variată de obiective pentru a nu obosi şi plictisi elevii, ci pentru a determina odihna activă a acestora. Se recomandă evitarea traseelor lungi care determină o privire superficială a unui număr mare de obiective şi au ca efect, mai ales obosirea participanţilor.
Stabilirea programului. Profesorul stabileşte programul în funcţie de lungimea acestuia, de numărul şi importanţa obiectivelor vizitate, de mijlocul de transport, de dificultatea traseului, de locurile de masă şi cazare.
Programul stabilit va fi respectat fără rigiditate în excursie şi va fi adaptat în funcţie de situaţiile concrete. Programul nu trebuie să fie foarte încărcat şi să nu poată fi respectat deoarece determină insatisfacţii participanţilor.
Evaluarea costului excursiei se face în funcţie de lungimea traseului, de numărul de zile, de calitatea şi numărul cazărilor, de calitatea şi numărul meselor asigurate.
Asigurarea documentării. Profesorul care concepe şi conduce excursia se va documenta asupra traseului şi asupra obiectivelor situate de-a lungul lui. Documentarea cartografică implică studiul hărţilor din ghiduri, din atlase, etc. Profesorul va întocmi o schiţă pe care va trasa itinerariul cu toate punctele care vor fi atinse şi obiectivele care vor fi vizitate. Această schiţă va fi multiplicată şi distribuită tuturor participanţilor.
Organizarea grupului de elevi
Profesorul comunică elevilor obiectivele excursiei, traseul, obiectivele ce vor fi vizitate, perioada, locurile şi condiţiile de cazare şi masă, mijloacele de transport, componenţa grupului, numele profesorilor însoţitori, alimentele şi echipamentul necesar, costul excursiei, sarcinile pe care le vor avea de efectuat înainte, în timpul excursiei şi după efectuarea ei, regulile care vor trebui să le respecte, comunică data, ora, locul de plecare şi înapoiere.
Elevii semnează obligatoriu un tabel nominal prin care se angajează să respecte o serie de reguli per parcursul excursiei: vor respecta regulamentul şcolar şi regulile de circulaţie, nu vor părăsi grupul fără aprobarea profesorilor însoţitori, nu vor urca sau coborâ din mijloacele de transport decât după oprirea acestora la indicaţia profesorului, vor păstra curăţenia, etc.
Nu sunt admişi în excursie elevii suferinzi de boli infecto-contagioase în evoluţie sau convalescenţă, cu cardiopatii, cu nefripatii, cu afecţiunii dermatologice transmisibile, cu deficienţe psihice grave, elevii cu tulburări de comportament sau nevrotici.
Elevii participanţi la excursie îşi asumă diferite responsabilităţi pe care le propune profesorul astfel, aleg un conducător elev pe baza propunerilor efectuate de către ei şi supuse la vot. În cazul în care elevii propun mai mulţi lideri, profesorul poate stabili mai multe grupe, dar fiecare elev trebuie să ştie din care grupă face parte. Prin organizarea elevilor pe grupe, verificarea prezenţei, cazarea se fac mult mai rapid şi se asigură gruparea elevilor conform relaţiilor stabilite anterior în grup.
Recomandări privind echipamentul
Profesorul va stabili lista echipamentului necesar şi înaintea plecării va controla cu grijă mai ales îmbrăcămintea şi încălţămintea. Profesorul nu va adminte să fie adusă îmbrăcăminte şi încălţăminte de prisos. Îmbrăcămintea trebuie să fie uşoară, rezistentă, uşor de îmbrăcat şi dezbrăcat, comodă pe corp, de preferinţă purtată, nu nouă, nici prea lungă pentru a împiedica mersul, nici prea strâmtă pentru a împiedica circulaţia sângelui.
Recomandări privind conduita elevilor
Prevederile regulamentului şcolar sunt valabile şi în excursii. Profesorul recomandă elevilor să vorbească puţin şi să bea apă puţină în timpul deplasării pe jos. Pe munţi elevii trebuie să meargă ordonat, la urcuş să meargă încet, pas cu pas, cu mişcări lete, aproape automate, cu lungimi de pas egale, într-o cadenţă rară.
Pentru efectuarea excursiei este necesară aprobarea din partea Inspectoratului Şcolar. Pentru obţinerea acestei aprobări sunt depuse următoarele: o adresă din partea şcolii prin care se solicită aprobarea, tabel nominal cu elevii şi profesorii însoţitori participanţi aprobat de cabinetul medical al şcolii un tabel nominal cu semnăturile elevilor prin care aceştia iau la cunoştinţă regulile ce trebuie respectate în timpul excursiei şi care sunt consemnate într-un proces verbal.
b. Desfăşurarea excursiei
La plecarea în excursie profesorul va avea asupra sa aprobarea Inspectoratului Şcolar, tabelul nominal cu elevii participanţi, documentele de transport şi financiare, cartea de identitate. Înainte de plecare profesorul va verifica prezenţa elevilor şi echipamentul.. Disciplina conştientă asigură unitatea grupului, eficienţa în acţiune şi face ca elevii să nu se plângă pentru orice, să îndeplinească sarcinile primite, să facă faţă dificultăţilor. Pentru ca elevii să aibă încredere în profesorul care conduce excursia acesta trebuie să fie un exemplu de principialitate, moralitate, pregătire profesională, să dovedească tact pedagogic şi competenţă în organizarea activităţii turistice. Profesorul trebuie să urmărească ca elevii timizi să nu se izoleze, să se simtă neajutoraţi, ei primind sarcini pe care le pot îndeplini.
Profesorul trebuie să ştie că în excursie nu este suficient să dovedească rezistenţă fizică şi cunoştinţe, ci să formeze un grup unit, disciplinat, puternic şi să creeze o atmosferă plăcută.
c. Valorificarea instructiv-educativă a rezultatelor excursiei şcolare
După întoarcerea acasă se recomandă trierea, prelucrarea, conservarea şi prezentarea tuturor informaţiilor culese.
Prezentarea rezultatelor excursiei se poate face prin mijloace verbale (rezumate, descrieri) şi vizuale (hărţi, fotografii, videoclipuri, expoziţii, etc.).
Bibliografie:
1. Allport, G. „Structura şi dezvoltarea personalitătii”, Bucureşti, Editura Didactică si Pedagogică, 2001.
2. Cerghit I., „Teoria şi metodologia instruirii” . Note de curs, 2001.
3. Vrăşmaş, T.,- „Şcoala şi educaţia pentru toţi”. Bucureşti, Ed. Miniped, 2004.