Rolul cursurilor finanțate prin programul Erasmus+. Proiectul „Digital Citizenship and Media Literacy: sharing the responsibility”

Erasmus+ oferă oportunități de formare profesională profesorilor din țările membre ale Uniunii Europene sau partenere în cadrul programului. Competențe care pot fi dobândite sau dezvoltate prin participarea la astfel de cursuri sunt extrem de variate, de la competențe de comunicare în diferite limbi străine, la competențe digitale, interculturale, sociale, includere, diversitate, educația școlarilor cu CES, dezvoltare durabilă, participarea la viața democratică etc.

În perioada 15-22 iulie 2023, am participat alături de cinci colegi de la Liceului ”Ștefan Procopiu” la cursurl de formare „Digital Citizenship and Media Literacy: sharing the responsibility” în Belgia, Ghent. În perioada de mobilitate am avut șase zile pline de activități de învățare axate pe cetățenia digitală și alfabetizare media, lucru în echipă, activități practice, monitorizare, evaluare prin completarea formularelor și discuții de grup, reflecție, dar și exerciții, jocuri de spargere a gheții și activități culturale. Am învățat și am împărtășit colegilor problemele legate de securitatea digitală și bunăstarea digitală, cum să înțelegem drepturile și responsabilitățile de a fi un bun cetățean digital și cum să le transmitem elevilor noștri.

Fiecare zi a adus ceva nou, iar trainerul nostru a pornit la drum cu o prezentare generală,  prezentarea programului, jocuri de relaxare, completarea unor fișe de lucru, o evaluare inițială, prezentarea școlilor și apoi am intrat inima subiectului: cetățenia digitală și alfabetizarea media. A doua zi am descoperit valorile alfabetizării media pentru cetățenia digitală, cum să reușim să avem bunăstare în online, ce drepturi trebuie să respectăm în online, ce este alfabetizarea media și activități practice de proiectare a logo-ului școlii noastre pentru cetățenia digitală. S-a discutat în grupuri mixte despre Educația pentru Cetățenie Digitală (DCE) a Consiliului Europei, am prezentat concluzii/idei și am dezbătut utilizarea eficientă și responsabilă a competențelor digitale. Am aflat despre site-ul Tin Eye pentru verificarea sursei, câteva sfaturi pentru a-mi face elevii alfabetizați media și cum să identifice sursele false online. O altă temă a fost protejarea în mediul online – drepturi și responsabilități de predare, conștientizare, siguranță, dar și aspect despre amprentă digitală, bunăstare, discurs instigator la ură, hărțuirea cibernetică și altele.

A treia zi a fost alocată în întregime realizării contractului de învățare digital, după ce am primit informații și modele, am lucrat în echipă și am realizat acordul de învățare digital pentru școala noastră. A patra zi am învățat despre cum să crești din punct de vedere digital să devii un bun cetățean digital (apartenență, implicare, protejare), am accesat platforma e-Safety, Selfie pentru profesori, am investigat drepturile online, am discutat despre plagiat. A cincea zi am urmărit câteva filmulețe TED, am avut discuții despre tehnologie/media, grupuri operative pentru siguranța pe internet, studii de caz și exemple de bună practică digitală. Am studiat următoarele platforme privind predarea online și dreptul de autor, dar și sfaturi în zona digitală  link.springer.com/article/10.1007/s12689-022-00096-8, www. unicef.org/child-rights-convention in online, www.waterford.org/education/digital-citizenship-activitiesand-tips/, www.coe.int/en/web/digital-citizenship-education. În ultima zi, am formulat concluzii despre cum să devenim buni cetățeni digitali, am avut evaluarea finală și s-au acordat certificatele de participare.

Am fost unul dintre cei 14 profesori din Germania, Austria, Italia, Spania și două școli din România, iar experiența avută a fost foarte utilă și care m-a dus într-o lume pe care se pare că o cunoaștem fără să pun prea mult accent pe pericolele care ne înconjoară în spațiul online. Acest curs m-a ajutat:

  • să apreciez problema complexă personală și socială privind acordarea accesului elevilor la internet la școală și la orele de curs
  • să proiectez și să creez Acordul de Cetățenie Digitală
  • să experimentez și să analizez impactul real, dar și potențiale ale comportamentelor online pozitive și negative
  • să înțeleg drepturile și responsabilitățile de a fi un cetățean digital responsabil
  • să iau în considerare și să prioritizez conținutul pentru un curriculum de cetățenie digitală
  • să dezvolt strategii, instrumente și tehnici pentru a-i implica pe elevi să învețe despre cum se pot păstra ei înșiși și pe ceilalți în siguranță în timp ce sunt online.

Este de datoria mea să fiu alături de elevii mei pentru a-i învăța cum să se protejeze în mediul digital, cum să răspundă la agresiune și să raporteze diferitele agresiuni/probleme, cum să fie responsabili și să respecte drepturile fiecăruia, cum să discearnă ce este valoros și ce nu, să dea dovadă de integritate, toleranță, liberă exprimare, dar respectând opinii diferite. Cyberbullying-ul a devenit din ce în ce mai complex fenomen în ultimii ani, datorită dezvoltării tehnologiei și apariției unor noi rețele sociale pe care elevii și tinerii le frecventează aproape zilnic. Rețelele sociale încurajează distribuirea datelor cu caracter personal (adrese, fotografii, informații personale) care, odată aflate în posesia persoanelor rău intenționate, pot deveni premisa unor acțiuni care dăunează integrității individului pe termen mediu și lung. Cursul a adus plus valoare în formarea mea profesională prin îmbunătățirea cunoștințelor despre cetățenia digitală și alfabetizarea media, inclusiv modul de îndrumare a elevilor în dobândirea de abilități și competențe digitale la orele de curs, cum să promoveze alfabetizarea digitală, cum să combată dezinformarea, cum să evalueze și să filtreze datele, informațiile și conținutul digital, pentru a proteja dispozitivele, pe ei și pe cei din jur prin postarea atentă a detaliilor personale, precum și protejarea și păstrarea bunăstării și în mediul online.

Cursul de formare s-a desfășurat într-un mediu multinațional și multicultural extrem de bogat dat fiind faptul că la ele au participat cadre didactice din 6 state europene. Acest lucru ne-a permis să schimbăm impresii, gânduri, exemple de bune practici și să ne creăm o rețea de contacte pentru viitoare colaborări în cadrul unor proiecte școlare precum proiectele eTwinning.

Odată cu reîntoarcerea în propria școală, noi, profesorii participanți devenim formatori prin atelierele sau activitățile demonstrative pe care le vom organiza pentru colegi și prin implementarea a ceea ce am învățat în activitatea didactică curriculară și extracurriculară.

Mai multe informații despre proiectele școlii noastre se găsesc pe site-ul dedicat acreditării sites.google.com/view/acreditareerasmus2021-2027/anul-ii

 

prof. Doina Mazga

Liceul Ștefan Procopiu, Vaslui (Vaslui) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/doina.mazga

Articole asemănătoare