În conducerea învățării, cadrul didactic are un rol foarte important, corelat cu cele două tipuri de activități fundamentale pe care le desfășoară zilnic: activitatea școlară și activitatea extrașcolară.
În școală, învățătorul este organizatorul și conducătorul activității didactice și educative, îndeplinind obiectivele specifice învățământului primar, în condiții obiective și subiective bine determinate (plan de învățământ, programe și manuale școlare, materiale didactice și mijloace de învățământ).
Învățătorul are rolul de a prelucra și transmite copiilor cunoștințele cuprinse în programele și manualele școlare. Cadrul didactic este modelatorul structurii personalității copilului, în stadiul cel mai hotărâtor al devenirii sale.
Rolul învățătorului este important și prin contribuția ce o aduce în sprijinirea altor factori educativi ce se asociază eforturilor școlii: familie, mass-media etc. Cadrul didactic se poate transpune în rolul de înlocuitor al părinților, de consilier al acestora. Prin activitățile extrașcolare, cadrul didactic este îndrumător al tinerilor și sfătuitor al adulților, transmițător al valorilor culturale și animator al vieții culturale și sociale.
Învățătorul deține o poziție-cheie în organizarea și conducerea procesului de învățământ. Cel mai important rol al învățătorului din sarcinile sale complexe și variate este acela didactic. De modul în care el își îndeplinește acest rol didactic depind: structura activităților de învățare în care sunt angajati elevii, gradul de implicare al acestora în efortul de invățare, participarea lor activă și responsabilă la indeplinirea sarcinilor școlare, densitatea și intensitatea raporturilor învățător-elevi, efectele imediate și pe termen lung ale instruirii și educației scolare.
A conduce procesul de învățământ înseamnă a face ceea ce trebuie pentru a asigura formarea și dezvoltarea personalității copiilor în concordanță cu finalitățile educației. Datorită faptului că procesul de învățământ este o înlănțuire de situații de instruire-învățare, învățătorul are rolul de a le prefigura, creea în adevăratul sens al cuvântului la momentul potrivit. Din acest punct de vedere, fiecare situație de învățare devine o situație-problemă. Confruntându-se cu asemenea probleme, învățătorul are rolul de a le rezolva, de a căuta adeseori soluții originale, are nevoie de imaginație și inițiativă, creație personală.
Învățătorul este nevoit să instruiască sau să identifice probleme de genul proiectării și structurării unor activități instructiv-educative, alegerii și precizării cu claritate a unor obiective de atins, identificării unor alternative și aprecierea lor, de elaborare a unor faze și operații de predare-învățare, alcătuirii și aplicării unor probe de verificare, de evaluare etc.
Aceste funcții pe care cadrul didactic le are de îndeplinit prin soluționarea problemei, solicită o mare mobilitate intelectuală, flexibilitate și suplețe în analiza și interpretarea elementelor fiecărei situații în parte, receptivitatea la soluții noi, multă imaginație și putere de anticipare, dorința de a valorifica datele noi ale psihologiei și didacticii moderne în practica curentă.
Un element esențial al măiestriei pedagogice este tactul pedagogic care presupune autocontrol, stăpânire de sine, sensibilitate, simț al diferențierii, putere de discernamânt, capacitate de a reține învățăminte corecte asupra activității și personalității fiecărui elev în parte, de a descifra motivele reale ale conduitei elevilor și de a adopta măsurile cuvenite ținând seams de acestea.
Tactul pedagogic se câștigă prin experiență didactică. În concluzie, învățătorul are un rol foarte important deoarece el este modelatorul personalității copiilo, el este acela care conduce activitatea didactică.