Regulile şi aplicarea lor

Punerea în aplicare a regulilor stabilite împreună cu elevii, de comun acord, îi ajută pe dascăli să fie proactivi, nu reactivi. Un profesor reactiv caută să rezolve situaţiile dificile după apariţia acestora. Un profesor proactiv este implicat în procesul de prevenire şi intuire a problemelor, reuşind uneori să le prevină. Executarea sau punerea în aplicare înseamnă că profesorii decid cum vor acţiona, iar apoi vor aplica acţiunea cu o atitudine blândă şi fermă. Mustrarea şi pedeapsa sunt excluse. În acest mod, situaţia este rezolvată (sau, cel puţin, se intervine în rezolvarea acesteia), şi totodată demnitatea şi respectul celor implicaţi sunt menţinute.

În momentul în care profesorul respectă regulile (evitând avertismentele multiple), elevii învaţă că acestea sunt create, într-adevăr, pentru a fi respectate, iar dacălul nu trece cu vederea comportamentele sau situaţiile nepotrivite. Ei vor vedea că ceea ce fac are consecinţe, că cel din faţa lor vorbeşte serios şi acţionează cu blândeţe şi fermitate. Copiii sau adolescenţii învaţă, în acest context, despre respect reciproc, auto-disciplină şi responsabilitate.

În primul rând, în stabilirea regulilor, profesorul trebuie să se asigure că elevii au înţeles ce înseamnă termen limită, consecinţe, respect. Clarificările şi întrebările din partea lor sunt o parte esenţială a acestui proces. În al doilea rând, după ce anumite situaţii au loc, este necesară din nou o discuţie cu elevii în care aceştia să fie implicaţi în găsirea de soluţii posibile. Trebuie aleasă rezolvarea cu care sunt de acord atât ei, cât şi cadrul didactic, iar noul acord să fie înţeles de întreg colectivul. Notarea acestor reguli poate fi, de asemenea, benefică. Elevii trebuie să înţeleagă faptul că fiecare oportunitate pe care o primesc (de a lucra în echipe/ perechi, de a exersa o anumită abilitate, de a-şi dezvolta o competenţă, de a exersa ceea ce le place) vine la pachet cu o responsabilitate din partea lor. Un elev care are oportunitatea de a participa la o anumită activitate, are şi responsabilitatea de a respecta anumite reguli, de a avea o atitudine potrivită şi de a-i respecta pe cei din jur. Dacă responsabilitatea nu este îndeplinită, ei pierd oportunitatea de a participa la activitate. Atunci când ei demonstrează că sunt pregătiţi să fie responsabili, îşi vor recâştiga oportunitatea oferită.

Când soseşte timpul pentru executarea unei activităţi, profesorul trebuie să fie concis şi clar. Câteva cuvinte de îndrumare sunt mai potrivite decât o prelegere despre ceea ce urmează să se întâmple. În timpul activităţii, elevul poate beneficia de alegeri limitate (Lucrezi singur sau te ajut eu/ alegi pe cineva care să te ajute? Răspunzi la prima întrebare sau începi cu cele mai uşoare?).

De asemenea, în situaţiile problematice, profesorul proactiv, care are un plan general schiţat în minte, va spune ceea ce va face dacă situaţia continuă şi va face ceea ce a spus. Ezitarea de a acţiona va duce la pierderea încrederii elevilor, aceştia deducând faptul că, în cazul comportamentelor nepotrivite, nu vor exista consecinţe, ci doar le va fi atrasă atenţia sau vor fi avertizaţi cu privire la acţiunile viitoare ale profesorului. Acesta va trebui să acţioneze conform regulilor stabilite încă de la început, de comun acord, printr-o atitudine blândă şi fermă.

În loc să folosească ameninţări, acesta le demonstrează elevilor că regulile sunt respectate, iar vorbele sunt, într-adevăr, puse în aplicare.

Pentru crearea unui climat potrivit învăţării, este important ca regulile să fie aplicate, iar comportamentele nepotrivite să fie corectate cu o atitudine potrivită din partea profesorului. Este o activitate dificilă, desfăşurată în mod continuu. Elevii sunt imprevizibili, iar situaţiile apărute sunt dintre cele mai diverse. Printr-o atitudine pozitivă şi proactivă şi prin multiple încercări, profesorul va reuşi să contureze o modalitate de abordare a fiecărei situaţii, în funcţie de particularităţile clasei, elevului/ elevilor şi de contexte.

Bibliografie
1. Beadle, Phil, Cum să predai – Strategii didactice, Didactica Publishing House, 2020;
2. Nelsen, Jane, Escobar, Linda, Disciplina pozitivă, Editura Playful Learning, Cluj, 2016.

 

prof. Ioana Suciu

Liceul Tehnologic, Onești (Bacău) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ioana.suciu1

Articole asemănătoare