În cartea lui Tony Busch, „Leadership și management educațional – teorii și practici actuale”, autorul precizează că ,,managementul educațional este un domeniu de studiu și de activitate care vizează modul de funcționare și conducere a organizațiilor educaționale”. Acest domeniu derivă din mai multe discipline cum ar fi: sociologia, științele politice, economia. Managementul educațional și leadershipul educațional sunt concepte fundamentale în organizare a instituțiilor de învățământ.
Bush precizează că „managementul educațional ar trebui să aibă în vedere mai ales scopul și obiectivele educației”. Majoritatea abordărilor subliniază importanța obiectivelor și a scopurilor pentru managementul unităților de învățământ. Dar există o abordare diferențiată referitoare la următoarele trei aspecte care privesc finalitățile educației:
1. valoarea obiectivelor formale
2. susținerea obiectivelor organizaționale sau cele ale individului
3. cum sunt stabilite obiectivele sau scopurile instituționale
Conform definiției lui Cuban (1988: 193) „leadershipul presupune că motivația și acțiunile oamenilor sunt direcționate de alți oameni cu scopul atingerii numitor scopuri, aceasta implică atât luarea unor inițiative cât și asumarea unor riscuri”. Bush face o comparație între management și leadership. Astfel, managementul pune accentul principal pe implementare și eficiență iar leadershipul pe valori și scopuri.
Puterea managementului constă în autoritatea poziției liderului iar puterea leadershipului constă în influența sa. Structura managementului se bazează pe ierarhie iar cea a leadershipului pe fluiditate. Procesele managementului sunt tehnico raționale iar ale leadershipului sunt deschise și fluide. Responsabilitatea managementului este pe verticală iar cea a leadershipului este multidirecțională. În management sarcinile se rezolvă prin delegare iar în leadership prin distribuție. Relațiile în management sunt tranzacționale iar în leadership sunt transformaționale.
Bush scoate în evidență faptul că managementul educațional a apărut și s-a dezvoltat în Statele Unite, în prima jumătate a secolului XX. Studiile lui Taylor au avut o contribuție importantă. La fel și descoperirile aduse de Fayol, autor francez, în anul 1916. În Marea Britanie managementul educațional a fost consolidat la sfârșitul anilor 1960 și s-a dezvoltat cu foarte mare rapiditate. Diferiți autori au prezentat numeroase teorii ale managementului educațional. S-au observat aspecte care se suprapun. În toate aceste teorii se remarcă șase modele de management educațional: formal, colegial, politic, subiectiv, de ambiguitate și cultural. Aceste șase modele sunt analizate după niște criterii distincte, cum ar fi: nivelul de concordanță asupra scopurilor sau obiectivelor instituției, sensul și validitatea structurilor organizaționale în cadrul instituțiilor educaționale, relația dintre instituție și mediul său extern și cele mai adecvate strategii de leadership pentru instituțiile educaționale. Toate aceste criterii conduc la diferențieri majore dintre diferitele modele. Fiecărui model de management îi corespund modele de leadership: managerial, participative, distribuit, la nivelul profesorului, tranzacțional, transformațional, postmodern, emoțional, circumstanțial, moral, al instruirii. În cartea sa, Tony Bush analizează cele 6 modele de management educațional.
Toate aceste teorii oferă școlilor o diversitate de șabloane manageriale de care pot să țină seama atunci când încearcă să obțină calitate în organizarea instituțională. Îmbinarea mai multor tipuri de modele, în mod corespunzător scopului propus, poate conduce la rezultate mai bune. Școlile au nevoie de un management care să conducă la performanțe.
Bibliografie
Tony Bush – Leadership și management educațional. Teorii și practice actuale, Ediția a II-a, Științele Educației, Structuri, conținuturi, tehnici, Ediția Polirom 2021, traducere de Liliana Romaniuc (coord.) și Irina Prodan (pg. 13-29, 45-48, 211-216)