Punți europene sub soarele Andaluziei: Între educație, tradiție și aventură Erasmus+ la Granada

Mobilitatea europeană desfășurată de elevii Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” din Hațeg la prestigioasa instituție Novaschool Medina Elvira din Granada nu a reprezentat doar o călătorie, ci a fost un adevărat schimb cultural și academic. Această experiență a subliniat faptul că educația modernă nu cunoaște frontiere atunci când este bazată pe colaborare, empatie și rigoare, care se îmbină perfect și care pot avea rezultate benefice asupra dezvoltării armonioase a elevilor.

Pe parcursul zilelor petrecute în Spania, elevii români s-au integrat în dinamica școlară locală, lucrând în echipe mixte alături de tineri din Polonia și Italia. Activitățile au îmbinat teoria cu latura practică, procedeu frecvent întâlnit și în învățământul românesc. Elevii au avut parte de incursiuni culturale și lingvistice, ore interactive inspirate de universul lui Miguel de Cervantes, până la dialoguri constante în limba engleză axate pe conversație și listening, coordonate de profesoara clasei la care am putut asista. Orele de matematică, focalizate pe Teorema lui Gauss și viziune în spațiu, și cele de fizică experimentală au demonstrat că cifrele și fenomenele pot prinde viață prin metode moderne de predare, remarcându-se deschiderea și entuziasmul profesorilor spanioli, iar elevii noștri și-au putut diminua rigiditatea, totul transformându-se într-o experiență interactivă și accesibilă, descoperind că rigoarea matematică și științifică nu înseamnă monotonie sau teama de greșeală, ci o formă de creativitate și un instrument flexibil pentru a înțelege viața de zi cu zi.

Chiar și participarea la lecții de istorie și explorarea unor obiective de importanță mondială au oferit o perspectivă vastă asupra patrimoniului european. La finalul mobilității noastre, am prezentat un material video dedicat frumuseții Țării Hațegului, promovând tradițiile, obiceiurile străvechi și produsele locale. Momentul unic al legăturii interculturale a fost atins atunci când elevii români au reușit să-și învețe partenerii spanioli și italieni pașii unei hore tradiționale românești, dansată sub soarele Spaniei, ca simbol al unității prin diversitate.

Ca profesor de turism, am punctat în fiecare zi alături de elevii și colegii mei câteva obiective fascinante ale zonei. Granada și Cartierul Albaicín ne-au ajutat să cunoaștem straturile Renașterii spaniole, iar Parcul Științelor și Biodomu ne-au oferit o experiență imersivă unică în interactivitatea științelor naturii și a biologiei, subliniind responsabilitatea față de mediul înconjurător. Ultima zi a mobilității noastre s-a încheiat pe Stânca Gibraltarului, o incursiune la granița dintre continente, cu vizitarea Peșterii St. Michael și a punctelor de belvedere spre Africa. Maimuțele din rezevația naturală, extrem de jucăușe și curioase,  nu au ezitat să se urce pe noi și chiar să ne ia prin surprindere, „confiscând” diverse lucruri personale, transformând această oprire într-o aventură plină de râsete, spontaneitate și amintiri prețioase.

Povestea Erasmus+ Granada rămâne înscrisă în palmaresul Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” Hațeg drept un reper de succes, prietenie și maturitate. Rezultatele nu se măsoară doar în cunoștințe teoretice, ci și în certitudinea că tinerii de astăzi sunt pregătiți să construiască punți solide și un viitor european comun.

 


Încadrare în categoriile științelor educației:

prof. Alexandru-Simon Malairos

Liceul Teoretic I.C. Brătianu, Hațeg (Hunedoara), România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/alexandru.malairos