În săptămâna 24-28 aprilie 2023, Școala Gimnazială „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc a fost gazda celei de-a cincea mobilități a proiectului de schimb interșcolar din cadrul Programului Erasmus+, acțiunea KA2, cu titlul „Struggle Against Values Extinction” SAVE (2020-1-RO01-KA229-080276_1). La această reuniune au participat elevi și cadre didactice reprezentând celelalte țări implicate în proiect: Turcia, Italia, Croația, Bulgaria (participare directă) și Portugalia (participare online), cu toții angajați în inițiativa de promovare a patrimoniului cultural, prin strategii care să încurajeze dialogul intercultural între diferite unități de învățământ.
Prin toate activitățile la care au participat în aceste zile, partenerii europeni din proiect au descoperit identitatea locală, tradiția, cultura și aspectele care țin de moștenirea culturală din zona Bucovinei, conștientizând faptul că toate acestea fac parte dintr-un tablou mai mare, acela al unei culturi europene comune. De asemenea, toți participanții au putut observa cum tradiția unui popor constituie un bun prilej de a crea conexiuni între culturi și oferă oamenilor posibilitatea de a se apropia mai mult unii de alții, indiferent de naționalitatea lor.
Programul activităților a fost dens și diversificat, oferind musafirilor o veritabilă radiografie culturală prin promovarea tradițiilor și a spiritului bucovinean, atât de bine păstrate în această zonă.
În prima zi a mobilității, după momentul festiv de bun-venit și prezentarea delegațiilor din țările partenere, au urmat vizitarea școlii și diferite activități de spargere a gheții, având un rol important în realizarea unui climat relaxant și reconfortant în vederea desfăşurării activităților ulterioare, dar și rolul de a încuraja participanții din țările partenere în a interacționa și în a se cunoaște reciproc în contexte noi de învățare. Atât elevii, cât și cadrele didactice au luat parte la o aventură urbană de tip treasure hunt prin care au descoperit clădirile istorice și obiectivele culturale din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
A doua zi de proiect a împletit vizitele de documentare cu workshopurile tematice. Astfel, la Muzeul Oului din comuna Vama a fost organizat un workshop de încondeiere a ouălor în cadrul căruia participanții au aflat lucruri interesante despre simbolistica oului în cultura românească, despre semnificația culorilor și a liniilor trasate, dar și despre diferite tehnici de vopsire și încondeiere din zonă. Vizita de la Marginea a prilejuit desfășurarea unui atelier de ceramică, asistând la arta de a face obiecte ceramice, folosind tehnici transmise din generația în generație. Vizita de documentare a inclus și două obiective ce fac parte din Patrimoniul UNESCO din România, și anume Mănăstirea Voroneț și Mănăstirea Moldovița. Musafirii noștri au fost surprinși de frumusețea celor două bijuterii ale arhitecturii moldovenești, expresie artistică a rafinamentului și credinței.
În cea de-a treia zi de proiect s-au derulat mai multe activități de promovare a tradițiilor și valorilor culturale ale partenerilor din proiect. Ziua a început cu o expoziție culinară, în cadrul căreia fiecare dintre participanți a expus și a vorbit despre produsele tradiționale din zonele din care provin. A urmat prezentarea unor produse finale realizate în cadrul proiectului și au fost organizate alte două workshopuri tematice. De asemenea, printr-un joc Kahoot elevii au demonstrat cât de bine se cunosc și câte lucruri noi au învățat pe parcursul activităților desfășurate în cadrul proiectului.
Ziua s-a încheiat cu desfășurarea celei de a V-a ediție a Festivalului Folk, organizat în cadrul proiectului european Erasmus+ Struggle Against Values Extinction-Save și cu înmânarea Certificatelor de participare la proiect. Toți cei prezenți la eveniment au trăit bucuria de a descoperi împreună și de a valoriza tradițiile specifice fiecărei țări partenere, cultivând astfel sentimentul de respect pentru valorile naționale și europene.
Ultimele două zile au fost dedicate vizitelor de documentare, care au avut ca rezultate îmbunătățirea cunoștințelor culturale despre România, realizarea conexiunii între contextele istorice și culturale ale României și țările din proiect, promovând unitatea în diversitate, toleranța, respectul și cooperarea. Muzeul Arta Lemnului Câmpulung Moldovenesc, Muzeul de Istorie Suceava, Muzeul Satului Bucovinean sau Cetatea de Scaun a Sucevei au oferit adevărate lecții despre patrimoniul cultural, istoric și natural, despre zestrea bucovinenilor care au îmbinat, de-a lungul timpului, simplitatea cu rafinamentul, utilul cu frumosul, fragilitatea cu durabilitatea.
De asemenea, pe parcursul mobilității au avut loc sesiuni de lucru a profesorilor în cadrul cărora s-au discutat acțiunile întreprinse de fiecare țară parteneră în proiect pentru atingerea obiectivelor propuse și finalizarea produselor finale, conform calendarului activităților. Au fost propuse măsuri remediale, au fost stabilite obiectivele, termenele, responsabilitățile și produsele finale ce urmează a fi realizate până la următoarea mobilitate, care va avea loc în Turcia. Activitățile de învățare ale profesorilor au continuat cu asistențe la ore, discuții privind curriculumul, metodele de predare, materialele didactice folosite la clasă sau modalități de incluziune a elevilor.
Participând la activitățile de proiect, interacționând cu colegii din celelalte țări europene, elevii Școlii Gimnaziale „George Voevidca” au împărtășit din bogăția culturii naționale și au înțeles mai profund necesitatea promovării toleranței și acceptării diversității culturale. Prin comunicarea în limba engleză, ei și-au dezvoltat competențele lingvistice, au devenit mai încrezători în ei înșiși și mai siguri în exprimarea opiniilor personale. Au înțeles, printre altele, importanța studierii limbilor străine, punte de legătură între toți participanții în proiect.