În perioada 9-14 decembrie 2019, cinci elevi de cls.a IV a și a VI a împreună cu două cadre didactice de la Școală Gimnazială „Învățător Radu Ion”, jud.Prahova au plecat în Italia să își cunoască partenerii din proiectul eTwinning “Proud of Being European”, care s-a putut concretiza prin programul european co-finanțat de Comisia Europeană Erasmus+ KA 229.
Activitățile din acest proiect se vor desfășura pe parcursul a doi ani.Cei cinci elevi au experimentat pentru prima dată călătoria cu avionul spre Italia. Cu emoții de călătorie, dar și cu bucurie și curiozitatea de a-și întâlni partenerii din cele cinci școli din Europa – Spania, Franța, Italia, Polonia și Portugalia cu care au colaborat doar online pe platforma eTwinning pe parcursul anului trecut, au ajuns pe aeroportul din Napoli.”Acolo i-am așteptat pe partenerii din școală din Spania și împreună am plecat spre Salerno la școală gazdă Liceo Statale Alfano I.
Am fost surprinși să descoperim un oraș drăguț și frumos pregătit să întâmpine sărbătorile de iarnă. Salerno este un oraș de litoral, aflat la 56 km de Napoli. Gazdă noastră din Italia ne-a ajutat să descoperim bogăția și frumusețea culturală și istorică a regiunii Campania. Astfel, am învățat prin descoperire (learning by doing) istoria Italiei – am avut lecții de istorie la Muzeul de Arheologie din Napoli și din Pontecagnano, am explorat istoria prin tehnologia sec.XXI la Muzeul Virtual din Ercolane, am înțeles cum a erupt vulcanul Vezuviu vizitând site-ul arheologic Pompei și Paestrum, pășind pe urmele strămoșilor.Astfel , am înțeles de ce Imperiul Român a fost așa de puternic.
Colegii din Italia ne-au întâmpinat cu un frumos spectacol de muzică instrumentală. Dna director Elisabeta Barone și cele două profesoare de limba engleză, Maria Louisa Pandozzi Trani și Patrizia De Bartolomeis au fost gazde primitoare și dornice să afle multe lucruri despre sistemele noastre educaționale și despre școlile noastre. Așa că, cele două cadre didactice ale Școlii Gimnaziale “Învățător Radu Ion “, prof. Alexe Emilia-coordonatorul proiectului și prof. învățător primar Ungureanu Gabriela au prezentat tuturor informații despre școală.
Elevii noștri au fost mândri să își prezinte tradițiile locale și să promoveze frumoasă limba română prin activitățile din proiect: “Voice of my country“, unde elevii din fiecare țară au recitat sau au cântat în limba natală. Cei cinci elevi ai Școlii Gimnaziale “Învățător Radu Ion “ au recitat poezia marelui clasic al literaturii române –Mihai Eminescu “Somnoroase păsărele “ și au cântat frumoasele noastre colinde strămoșești. O altă activitate interesantă a fost “Dance me to the end” – unde colegii italieni ne-au învățat să dansăm Tarantelă napoletană, dansul lor tradițional. Echipa României a prezentat dansul nostru local, Ciobănașul. Am fost încântați să descoperim dansurile tradiționale din cele 5 școli partenere”, afirmă coordonatorul proiectului, dna prof.Alexe Emilia.
Elevii au vizitat Liceo Alfano I, au făcut schimb de steaguri cu partenerii, și-au făcut noi prieteni și au conversat în limba engleză, îmbunătățindu-și competențele de comunicare.
Despărțirea a fost grea, însă cu speranța că se vor revedea pe platforma eduactională eTwinning. „Într-adevăr, putem să afirmăm că suntem mândri de a fi Europeni!”, au declarat cele două cadre didactice participante.
Erasmus+ este Programul Uniunii Europene pentru educație, formare profesională, tineret și sport.
Coordonator proiect “Proud of Being European“ – prof. Alexe Emilia