Proiectul „Empower for Employability” a fost inițiat de Kaufmannsschule II, Hagen, Germany (prof. Sandra Hansen), Γενικό Λύκειο Πεντάπολης Σερρών, Serres, Greece (prof. Theodora Gkeniou), IISS „R. CANUDO-MARONE-GALILEI’, Gioia Del Colle (Ba), Italy Piera De Giorgi), Colegiul Național „Mihai Viteazul”, București, România (prof. Niculina Chiper).
Școlile partenere vor dezvolta un Certificat de Competențe Personale (CPC) pentru elevii lor. Acesta va avea patru module: învățarea pe tot parcursul vieții (Lifelong learning), auto-reflecție (reflecting yourself), managementul timpului (time management) și managementul proiectului (project management). Fiecare modul va consta în diverse activități care îi vor ajuta pe elevi să-și dezvolte personalitatea pentru a accede pe piața muncii. Proiectul beneficiază de un suport pe www.eTwinning.net, dar și de un blog empoweremployability.blogspot.com
Primul schimb interșcolar în cadrul parteneriatului strategic Erasmus+, KA229 cu titlul „Empower for Employability” (contract nr. 2018-1-DE03-KA229-047329_3), s-a derulat în Grecia, între 11 și 15 februarie 2019. Am discutat în cadrul acestui schimb interșcolar despre motivație și stiluri de învățare, despre rolul limbajului corpului în comunicare și au dezvoltat strategii pentru eficientizarea procesului de învățare .
Mărturiile elevilor despre această întâlnire vor fi redate, în cele ce urmează.
Prima zi
Iulian
În perioada 10-15 februarie 2019, am fost implicat într-o mobilitate efectuată în Grecia, care s-a desfășurat la o școală aflată în apropierea orașului Serres, alături de patru colege. Pentru mine, această experiență a însemnat o oportunitate deosebită, deoarece m-a ajutat întâlnesc elevi din alte țări și să aflu lucruri noi cu privire la sistemul educațional european. În plus, am învățat cum să îmi gestionez emoțiile și mai ales cum să fac față provocărilor, limba proiectului fiind limba engleză. Gazdele s-au comportat extraordinar, ne-au pregătit multe activități atractive, la care am participat cu mult entuziasm. De exemplu, în prima zi, am ajuns la școala din Grecia, am făcut turul acesteia, cunoscând profesorii și elevii greci, după care ne-am prezentat în câteva cuvinte. Am format, mai apoi, echipele internaționale care includeau un elev român, un italian, un german și doi greci. După aceea, fiecare echipă a avut ca sarcină de lucru crearea unui poster. Fiecare echipă a investigat un subiect diferit: obiceiuri de studiu în clasă,obiceiuri de studiu la domiciliu , „Cum să devii un student independent?”, „Cum să vă organizați timpul liber? ” și „Ce trebuie să faceți în timpul examenelor?”. Am prezentat rezultatele demersurilor noastre. .A urmat apoi o dezbatere despre stilurile de învâțare, iar fiecare elev a efectuat un test pentru a afla ce stil de învățare posedă. Am completat un -post-it- despre ce am învățat în prima zi. După-amiază, am vizitat Muzeul de Arheologie din Serres și am luat cina împreună. A fost o zi excepțională, în care am învățat lucruri noi, am cunoscut oameni, care mi-au devenit prieteni dragi. La început, am fost puțin timizi, dar pe parcurs ne-am apropiat, ne-am împărtășit gânduri, idei, ne-am sfătuit când a fost nevoie și am trăit clipe minunate, amintiri pe care eu, unul, nu le voi uita niciodată. Sunt ferm convins că această călătorie a fost foarte utilă pentru că deja simt că am mai multă încredere în mine și sunt mult mai implicat în tot ceea ce fac. Țin să încurajez orice elev să participe la astfel de proiecte fiindcă va avea șansa să descopere noi orizonturi, să se bucure de momente unice și în același timp benefice, de care își va aminti cu drag.
A doua zi…
Alice
În cea de-a doua zi a proiectului, activităţile s-au axat pe dezvoltarea abilităţilor noastre de persuasiune şi, în a doua parte a zilei, pe identificarea motivaţiei. După ce ne-au fost prezentate principalele elemente de retorică greacă și importanța lor in contextul secolului XXI, fiecare echipă a primit o situație-problemă pentru care să construiască un discurs. Echipa mea prezenta cazul unui tânăr de 18 ani care trebuia să își convinga părinții să se mute de acasă. Pentru a scrie un discurs convingător, am utilizat două argumente raționale (logos), un argument afectiv, bazat pe sentimentul de mândrie al părinților față de fiul lor (patos) și un argument în care ne-am folosit de responsabilitatea pe care o avea tânărul față de notele sale (etos). După ce toate echipele au terminat de construit discursurile, am avut la dispoziție câteva minute în care ne-am desemnat vorbitorii și am construit discursul pe care l-am prezentat apoi. Eu am fost unul dintre cei doi vorbitori ai echipei mele și deși nu ar fi fost prima dată când țineam un discurs în fața unui public, aveam foarte multe emoții. Mă tot uitam peste părțile din discurs pe care ar fi trebuit să le prezint eu și nu reușeam să țin minte nimic. Când mi-a venit rândul să prezint discursul echipei mele, parcă uitasem tot ce ar fi trebuit să spun. Dar când a trebuit să încep să vorbesc, m-am uitat la publicul din fața mea, m-am gândit la ce trebuia să spun și cuvintele au început să vină de la sine. În ciuda faptului că îmi tremurau mâinile, vocea mea era sigură, rerușeam să cuprind tot publicul cu privirea, nu gesticulam prea mult (așa cum fac de obicei), ci urmam întocmai sfaturile doamnei profesoare: fiecare gest al meu, fiecare pas pe care îl făceam, fiecare intonație nu făcea altceva decât să îmi susțină cuvintele, să dea mai mult înțeles vorbelor mele. Eram omul potrivit la locul potrivit.
Când ne-am întors din pauză, în fața noastră stăteau trei tineri zâmbind. Am aflat că cei trei erau voluntari internaționali (doi veneau din Germania și unul din Franța) care veniseră în Grecia pentru a susține pe zona multimedia diferite cauze. Ne-au dat și nouă câteva sfaturi pentru a scrie un articol de blog cât mai interesant, folosindu-ne de intrumente media variate.
A treia zi
Daria
Zâmbete candide purtate de elevi din toate colțurile Europe: Germania, Italia, Grecia si România. Râsetele noastre se împleteau cu razele de soare care pluteau în sala de clasă din liceul din Pentapolis.
Am fost intrebați ce este limbajul corporal. Desigur, toată lumea a găsit o definiție concretă si am răspuns împreună. Dar, din nou, altă intrebare a provocat o ușoară amorțire a zumzetului adolescentin. Cum este materializat limbajul corporal corect și cum se diferențiază de cel incorect? Ne-am împărțit pe echipe și am jucat în miniscenete pe care noi le-am conturat. Fiecare copil a jucat cu o naturalețe actoricească desăvârșită. Am învățat atat de multe lucruri prin intermediul acestui joc… Felul în care ne prezentăm, chiar si felul in care strângem mâna unui necunoscut, dacă zâmbim, cum ne ținem mâinile, toate sunt elemente -cheie, care se armonizau perfect pe parcursul orei noastre de actorie.
Apoi ne-am îndreptat către o afacere locală (o vinărie). Drumul nu a durat mai mult de treizeci de minute, dar a fost sublim! Am pășit pe drumuri aurii, ascunse, printre case tradiționale grecești, înflorite în natura atât de verde, de inocentă, de infinită!
După ce am vizitat fiecare colțișor din acea vinărie, ne-am decis să ne întoarcem la liceul grecesc pentru a mânca și a sărbători această săptămână superbă pe care am petrecut-o împreună.
Și totuși, ce ne-a unit atât de puternic? Dorința de a cunoaște, evident! Pur si simplu, setea de a fi mai mult, a ști mai mult, a vrea mai mult! Am venit să învățăm despre noi, despre alți oameni, despre științe, despre lucruri, orice! Și cu toate că am stat doar o săptămână împreună, fiecare zi a contat enorm, fiecare zi a avut provocările ei, lecția ei, micile ei surprize. Suntem incredibil de nerăbdători să scriem următorul capitol al acestei povești.
A patra zi
Cristina
În a patra zi, grecii ne-au găzduit pentru câteva ore la ei acasă și ne-au arătat împrejurimile. Eu am fost în satul Agia Pnevma, iar familia la care am fost mi-a arătat o mănăstire grecească și pădurile care înconjurau satul. Au fost foarte prietenoși și ospitalieri și ne-au povestit câte puțin din istoria lor. Am observat că deși nu vorbim aceeași limbă, avem atât elemente de cultură care ne leagă, cât și scopuri apropiate. Ne-am promis unii altora că vom păstra legătura și că ne vom mai vedea cât de curând posibil.
A fost o experiență de care îmi voi aminti cu drag pentru că am reușit să îmi îmbunătățesc limba engleză, am învățat despre tradițiile grecești și diferite dansuri specifice, mi-am făcut prieteni noi și am învățat lucruri pe care nu le învăț în mod obișnuit în timpul orelor de curs.
A cincea zi
Keren
Drumul făcut cu autocarul de la hotel la școală a fost mult prea scurt. Îmi amintesc cu exactitate expresiile colegilor greci, întâmpinându-ne în fața liceului. Zâmbeau, într-adevăr, însă ochii le erau triști. Mă priveau de parcă eram vreo fantasmă rătăcitoare, vreun spirit străveziu, care urma să dispară odată cu înălțarea deplină a soarelui pe cer. Până să intru cu ei în liceu, mi-a luat foarte mult timp, întrucât am ținut neapărat să admir fiecare centimetru pătrat de asfalt, fiecare pietricică răzleață care îmi intra în talpa pantofului, fiecare amintire desenată pe cer, care arunca emoție peste zidurile reci ale clădirii. Desigur că picturile multicolore din interior nu au făcut decât să îmi mai răpească secunde bune de admirat, de parcă le vedeam pentru prima dată.
Am intrat în clasă. Scaunele erau aranjate neobișnuit, în semicerc, astfel că puteam să văd pe toată lumea. Atâția oameni necunoscuți, în urmă cu doar câteva zile, care mi-au invadat inima cu bucurie! Am început să discutăm despre gândire pozitivă… cât de ironic! Într-adevăr, mi s-a ridicat moralul pentru câteva minute. După aceea, am vizionat povestea bine cunoscutului Pinocchio și am dezbătut dacă a avut succes, până în final și ce l-a determinat să ajungă în acel punct, Totodată, îmi amintesc că am purtat o dezbatere aprinsă referitoare la avantajele și dezavantajele de a fi diferit; până ce am ajuns la un consens. De asemenea, una dintre doamnele profesore din Grecia a atins un subiect foarte sensibil, cerându-ne sfaturi, în calitate de mamă, pentru a deveni un părinte mai bun.
„Acum a venit vremea românilor să plece!” aud eu, ca prin ceață. Nimic nu se mai mișca: nici timpul, nici oamenii, nici gândurile în capul meu, nici emoțiile intense în sufletul meu. Stăteam acolo, privind descumpănită la niște forme și culori cărora nu le mai găseam înțeles, când, deodată, simt o mână caldă pe umăr. Mă întorc și văd grupul de italieni care se uita la mine debusolat. Eu le zâmbeam, cu dinții încleștați, oprindu-mă, parcă, să strig: „Vreau să rămân!”. O îmbrățișare caldă mă conduse în curtea liceului, unde și soarele, care până atunci ne privise prin ferestre, se aruncă cu pasiune în mormanul de mâini puternic strânse. M-a mângâiat mai întâi pe obraji, apoi pe pleoape, permițându-mi, parcă, să scot la iveală lacrimile care au clocotit înăuntrul meu pentru atâta vreme! Ușor, ușor, cu toții am început să râdem, cu ochi sticloși.
Curtea s-a golit. Am urcat în autocarul care ducea la aeroport și am lăsat în urmă, dâre de bucurie pură. A fost o experiență din care am învățat multe, care m-a schimbat și care mi-a dovedit că, indiferent de țara de unde provenim, nu suntem, de fapt, atât de diferiți și că, până la urmă, la baza fiecăruia dintre noi stă iubirea.
După ce delegația de la Colegiul Național Mihai Viteazul din București s-a întors de la Serres, a organizat un amplu proces de diseminare a rezulatelor întâlnirii, în cadrul Consiliului profesoral și Consiliului elevilor, respectiv Asociației părinți, elevi, profesori subliniind ideea că astfel de proiecte sunt benefice pentru formrea elevilor, conilierea în vederea alegerii unei cariere, dar și pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice.