În anul școlar 2020-2021, m-am implicat pentru prima dată într-un proiect eTwinning alături de colega mea de Geografie, profesor Mihaela Beraru, coordonând un grup de elevi din clasele a XI-a și a XII-a din cadrul Liceului cu Program Sportiv Bistrița. Pentru noi, acest proiect a însemnat cea mai mare provocare – mai întâi pentru că a fost pentru prima dată când am creat și prezentat materiale (conținut educațional) numai în limba engleza, iar apoi pentru că am cunoscut oameni empatici și generoși care ne-au ajutat necondiționat de câte ori dificultățile proiectului ne depășeau înțelegerea.
Proiectul s-a numit Bully Free Zone și a reunit profesori și elevi din 5 țări (Turcia, Croația, Macedonia de Nord, Franța și România), derulându-se pe o perioadă de 6 luni. Dorința noastră a fost și aceea de a crea prin acest proiect un mijloc de promovare a imaginii școlii, nu doar pe plan local și național prin diseminarea activităților în școală, pe sit-ul acesteia, pe pagini web cu specific, ci și pe plan internațional, mai ales prin produsul final care a fost Ghidul internațional antibullying editat în aplicația madmagz. Acesta conține toate experiențele noastre acumulate în cele 6 luni de activități, dar și soluții pentru rezolvarea conflictelor din mediul școlar și din mediul online.
Proiectul a avut ca scop combaterea fenomenului de bullying din școli prin cele mai diverse și de impact metode și mijloace: „Fenomenul de bullying este tot mai frecvent, mai ales în contextul pandemiei de Covid19. Cele mai multe victime sunt elevi care de cele mai multe ori se luptă în tăcere, pentru că le este frică să vorbească. Școlile din întreaga lume incercă să combată acest fenomen prin metode și strategii care cu toate că par eficiente, uneori înrăutățesc lucrurile. Profesorii și elevii implicați în acest proiect doresc să promoveze comportamente pozitive în acest sens, fiind uniți și conclucrând în scopul de a-i ajuta pe cei defavorizați și și de a-i face mai puternici și mai curajoși. Proiectul promovează astfel autocunoașterea, dezvoltarea personală în sensul autoapărării. Astfel, toți colegii și partenerii din proiect cunosc și promovează drepturile lor.” (din prezentarea oficială a proiectului eTwinning Bully Free Zone)
Atât elevii care sunt hărțuiți, cât și cei care hărțuiesc pot avea probleme serioase și de durată. Prin urmare, ne așteptam ca o mulțime de produse digitale să fie create pentru a promova eforturile elevilor noștri de a opri acest fenomen. Rezultatele pe termen lung vor fi: promovarea prieteniei și a comportamentului pozitiv și un ghid anti-bullying extrem de bine elaborat tot cu ajutorul aplicațiilor digitale colaborative (madmagz), dar și a contribuției fiecărui membru din echipă, fie profesor, fie elev. Toate școlile implicate în acest proiect au avut responsabilitatea diseminării rezultatelor prin toate mijloacele cunoscute, în speranța că soluțiile propuse să fie de un real ajutor.
Activitățile au fost numeroase, provocatoare și ne-au solicitat pe toți, profesori și elevi deopotrivă, să căutăm, să formulăm soluții, să propunem, să descoperim, să promovăm activități extrașcolare desfășurate online, dar cu implicare maximă (din cauza situației pandemice), să fim consecvenți, colaborativi. Astfel, am fost remarcați și am contribuit în mare măsură la promovarea în sens favorabil a imaginii Liceului cu Program Sportiv Bistrița. Datorită interesului și manierei în care am rezolvat sarcinile, anul acesta școlar am fost invitați de aceiași parteneri să participăm în alt proiect eTwinning de cu o tematică la fel de actuală, respectiv alfabetizarea media în scopul demontării știrilor false (Fake-O-Grame) în cadrul căruia am câștigat deja locul I la concursul de logo-uri.
Aproape toate activitățile din proiect au fost realizate în colaborare, cu excepția prezentării școlii, a echipei, a țării care s-au realizat individual. Grupele de lucru au fost mixte, fiecare având o temă distinctă: cauzele bullying-ului (echipa 1), tipurile de bullying (echipa 2), efectele negative (echipa 3) și prevenirea și sprijinul (echipa 4). Printre aceste activități s-au numărat: chat-urile interactive în urma cărora am construit acrostihul proiectului, iar apoi basmul parodiat Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, chestionare internaționale, concursuri kahoot, dezbaterea studenților într-un eveniment internațional alături de un profesor de la o universitate americană, specialist în psihologie adolescenților, webinar cu subiect precum cauzele bullying-ului, impactul negativ al acestui fenomen asupra tinerilor etc., ghidul internațional ca produs final.
Participarea în cadrul acestui proiect ne-a dat șansa să promovăm școala, dar ne-a oferit tot atâtea provocări în care am simțit că suntem mai aproape de elevi, în alt mod decât cel de la clasă, iar feedback-urile lor sunt grăitoare în acest sens.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.