Proiect internaţional Erasmus+ la Liceul Tehnologic Oneşti

În anul şcolar 2018-2019, Liceul Tehnologic Oneşti este implicat în proiectul Erasmus+ al Uniunii Europene pentru educaţie, mobilitate KA1, intitulat „Şcoala noastră – o şcoală în mişcare”. Proiectul este finanţat din fondurile UE şi  realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.
Printre obiectivele acestui proiect se numără satisfacerea nevoilor de dezvoltare profesională actualizată a cadrelor didactice, de consiliere psiho-pedagogică a elevilor cu potenţial de risc şcolar  şi de creştere a gradului de atractivitate şi de implicare activă în procesul educaţional, dar şi conștientizarea în rândul cadrelor didactice a nevoilor și comportamentelor emoționale specifice elevilor din ziua de azi în vederea promovării unor relații socio-profesionale mai puternice în clasă și a unui climat pozitiv în școală, atât pentru profesori cât și pentru elevi.

Alte obiective avute în vedere sunt îmbunătăţirea competenţelor digitale şi social-media în activitatea la clasă prin aplicarea unei metodologii moderne de predare-învăţare: colaborativă şi bazată pe proiecte este un alt deziderat al acestui proiect implementat la nivelul liceului. Deși proiectul este unul de mobilități referitor la cadrele didactice, principalii beneficiari sunt elevii liceului nostru, deoarece vor fi instruiți de profesori mai bine pregătiți, capabili să folosească metode, tehnici moderne adaptate la nivelul european.

Grupul țintă îl reprezintă 16 cadre didactice care vor participa la două cursuri de formare având ca teme: îmbunătățirea relațiilor școlare prin punerea în practică a metodelor de gestionare a emoțiilor, de combatere a situațiilor conflictuale, a fenomenelor de violenţă şcolară, în rândul elevilor, dar şi a părinţilor; Cursul care va oferi o astfel de formare se numește “Conflict Management, Emotional Intelligence and Bullying Prevention” și este furnizat de Europass Teacher Academy, Italia. Cea de-a doua tematică vizează îmbunătăţirea competenţelor digitale şi social-media în activitatea la clasă prin aplicarea unei metodologii moderne de predare-învăţare: colaborativă şi bazată pe proiecte – tematică realizată prin participarea la cursul “Innovative skills in ICT through collaborative and project-based teaching and learning” furnizat de Cervantes training, Spania, în perioada 02-08 martie 2019.

După participarea la primul flux de mobilitate, profesorii implicaţi în proiect, dar nu numai, au desfăşurat activităţi spcifice cu elevii, care se vor derula în continuare, pe toată durata anului şcolar. Astfel, la nivelul şcolii, au fost susţinute lecții demonstrative la clase, punând în practică informaţiile acumulate în cadrul cursurilor desfăşurate la nivel european, s-a realizat un plan de intervenție în cazul situațiilor conflictuale, s-au organizat activități specifice la orele de dirigenție, ateliere de lucru pe diferite teme, activități extrașcolare de integrare a competențelor dobândite, prezentări pentru părinți și elevi, ședințe și întruniri/ ateliere de lucru părinți-elevi-profesori, dar şi prezentări media, on-line. Toate activităţile de diseminare și valorizare a proiectului au fost postate pe site-ul școlii, pe site-uri de specialitate şi vor fi organizate sesiuni de informare la nivelul comunității.

 

prof. Suciu Ioana

Liceul Tehnologic Onesti (Bacău) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ioana.suciu1

Articole asemănătoare