De mult am visat să ofer elevilor mei o școală de vară care să fie pe placul lor și să le rămână amintire plăcută, dar realitatea a fost mai frumoasă decât mi-aș fi putut închipui. Visul meu a fost doar un mic pas comparativ cu ceea ce am experimentat alături de partenerii de la Asociația Eltera, coordonată de doamna Caty Roos – sufletul acestei școli de vară – și voluntara Sofy, care ne-au copleșit prin bunătate, dragoste și surprize minunate pregătite zi de zi.
Asociația Eltera este o organizație non-profit ce inițiază și implementează proiecte de ajutorare a copiilor abandonați, a familiilor nevoiașe, a persoanelor vârstnice singure, a persoanelor cu dizabilități și a comunităților defavorizate.
Alături de noi, prin fișele gratuite și resursele valoroase oferite, a fost și Asociația Toți Copiii Citesc (ATCC), extindere strategică a programului Școli cu scLipici, dezvoltat de Fundația Noi Orizonturi, cu sprijinul Pepco România. ATCC oferă o varietate mare de cărți pentru cititori începători, resurse educaționale adaptate și susține cadrele didactice care organizează școli de vară.
Proiectul a urmărit să reducă abandonul școlar și dezvoltarea literației, a competențelor matematice, a creativității, a spiritului de echipă și a abilităților socio-emoționale. De asemenea, a promovat învățarea prin joc și colaborare, într-un cadru plăcut și stimulativ.
Obiectivele proiectului:
1. Dezvoltarea literației timpurii prin activități de citit, scris și povestit.
2. Consolidarea noțiunilor matematice de bază prin jocuri și activități practice.
3. Stimularea creativității și expresivității prin arte vizuale.
4. Dezvoltarea abilităților socio-emoționale prin jocuri de echipă.
5. Crearea unui mediu prietenos pentru învățare activă.
6. Oferirea unei experiențe de vacanță memorabile prin activități recreative și gustări-surpriză.
Activitățile, pe zile:
Ziua 1 – Aventură printre Litere și Povești
Am citit împreună cartea „Fli, Fla, Flu”, am explorat cuvintele prin jocuri și activități creative, am completat Banca de cuvinte și ne-am jucat Roata întrebărilor. Elevii au redactat mesaje de încurajare personajului principal și au învățat despre perseverență.
Ziua 2 – Călătorie în Țara Numerelor
Elevii au completat cărticica „Campionii Matematicii” cu exerciții de adunare, scădere, vecini, probleme cu bani. Au participat la jocuri de echipă în aer liber și au fost răsfățați cu gustări dulci oferite de voluntari, cu ocazia zilei de naștere a partenerului nostru.
https://youtube.com/shorts/5fDPMX5euZM
Ziua 3 – Activități Estivale și Dezvoltare Personală
Copiii și-au creat propriul Pașaport de vacanță, în care și-au notat activitățile preferate. Am făcut jocuri de dezvoltare personală, mișcare pe muzică, lectură în perechi și activități în aer liber cu parașuta multicoloră.
Ziua 4 – Jurnalul Școlii de Vară și Petrecerea Finală
Elevii au realizat un jurnal vizual al săptămânii, au completat bilete de mulțumire pentru voluntari, au realizat Hora și Brățările prieteniei și au primit cadouri. Petrecerea finală a inclus pizza, pepene roșu și momente de bucurie colectivă.
Feedback din partea copiilor (clasa pregătitoare):
• „Am învățat să pun întrebări și să formulez răspunsul în propoziții.” – Ana
• „Cel mai mult mi-a plăcut când ne-am jucat cu parașuta colorată.” – Darius
• „Am înțeles că dacă muncesc mult, o să învăț să citesc bine.” – Teo
• „Mi-a plăcut când am făcut pizza party și am primit cadouri.” – Amir
• „Mi-a plăcut când am citit cu fratele meu și am scris în Pașaportul de vacanță.” – Mario
• „Am fost bucuros că ne-am jucat toți împreună în fiecare zi.” – Nikolas
• „Am învățat să scriu, să citesc, să povestesc, dar și să socotesc. M-am distrat de minune.” – Emma
Școala de Vară a fost mai mult decât un proiect educațional – a fost o lecție de solidaritate, implicare și speranță. Copiii au învățat prin joc, au cooperat, au râs și au creat amintiri de neuitat. Împreună cu partenerii noștri, am reușit să punem o cărămidă la temelia dezvoltării lor. Le mulțumim tuturor celor implicați și ne dorim să continuăm această frumoasă tradiție.
Bibliografie și referințe
https://eltera.org/
https://toticopiiicitesc.ro/
https://toticopiiicitesc.ro/pachete-de-literatie/clasa-pregatitoare/