Proiectul educațional „Reciclare și creație” propune o abordare integrată a educației ecologice în mediul școlar, combinând formarea conștiinței de mediu cu dezvoltarea creativității și a competențelor de colaborare ale elevilor. Desfășurat în cadrul programelor naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” (martie–mai 2023), proiectul reunește elevi din școli de masă și elevi cu cerințe educaționale speciale (CES) într-un demers comun de colectare selectivă, reciclare și valorificare creativă a deșeurilor menajere. Prin activități practice, investigative și artistice, proiectul urmărește nu doar transmiterea de cunoștințe despre poluare și reciclare, ci și formarea unor atitudini și comportamente responsabile, sustenabile pe termen lung, atât în rândul elevilor, cât și al familiilor acestora.
În contextul actual, este mai important ca niciodată să înțelegem importanța reciclării și a prevenirii risipei pentru a reduce amprenta asupra mediului. Există deja un impuls în ceea ce privește reducerea deșeurilor și reciclarea, dar cu ajutorul sectorului educațional, impactul ar putea fi profund.
Educarea elevilor
Educându-i pe elevi cu privire la importanța reciclării, îi inspirăm să se gândească la modul în care acțiunile lor personale afectează planeta și viitorul lor mediu. Învățând despre reciclare în școli, copiii au mai multe șanse să adopte acest obicei, contribuind astfel la transformarea lor în adulți responsabili. Acest lucru îi încurajează pe elevi să pună în aplicare tacticile de reciclare în viața de zi cu zi, ajutând la reducerea cantității de deșeuri pe care le produc acasă.
Impactul asupra mediului
Reciclarea poate face cu adevărat o diferență pentru mediul nostru natural, împiedică materialele să fie trimise la groapa de gunoi și, la rândul său, ajută la reducerea energiei și a gazelor cu efect de seră produse la crearea de noi materiale. Aceste activități au un impact negativ semnificativ asupra mediului, contribuind la schimbările climatice. Elevii pot fi încurajați să contribuie la acest proces, urmând trei pași simpli: reducerea, reutilizarea și reciclarea.
Gestionarea deșeurilor școlare are un impact semnificativ asupra mediului, dar poate avea, de asemenea, un impact pozitiv asupra atitudinii elevilor și părinților. Prin insuflarea unui sentiment de conștientizare a problemelor de mediu în rândul elevilor, domeniul educației îi poate inspira pe copii să se implice în alte practici ecologice. Acest lucru poate fi un factor de interes pentru părinții viitorilor elevi.
Derulare
Conform Ordinului M. E. 3.505 privind structura anului școlar 2022-2023 emis prin Monitorul Oficial Nr. 326 din 4 aprilie 2022, art 4 și 5, perioada de derulare a activităților cuprinse în proiectele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna Verde” este diferită, motiv pentru care acest parteneriat se va extinde în lunile martie- mai, 2023, iar fiecare unitate de învățământ va desfășura activitățile cuprinse în proiect în cadrul Proiectului Național „Școala altfel” și/sau în cardul Proiectului Național „Săptămâna Verde”.
Scopul și obiectivele proiectului
Scopul constă în formarea unei conștiinte ecologice de protecție a mediului și dezvoltarea unei atitudini responsabile față de colectarea selectivă a deșeurilor în rândul elevilor și părinților acestora atât în cadrul școlii cât și acasa. Sensibilizarea copiilor privind efectele poluării – pericol mondial actual.
Prin realizarea de activități comune de către instituțiile partenere în acest proiect se urmărește creșterea gradului de incluziune socială, de relaționare a elevilor cu cerințe educaționale speciale cu cei din școlile de masa.
Obiectivele proiectului au fost:
- Exersarea capacităților de cooperare, colaborare independentă în medii sociale variate pentru elevii cu CES și din școlile de masă;
- Manifestarea unor conduite ergoterapeutice independente pentru integrare social.
- Promovarea educatiei ecologice în scoala și dezvoltarea spiritului ecologic al elevilor;
- Informarea copiilor despre tipurile de poluare și efectele lor asupra mediului înconjurător;
- Responsabilizarea elevilor față de importanța protejării mediului înconjurător;
- Creșterea nivelului de informare și conștientizare cu privire la problematica colectării selective și reciclării deșeurilor în rândul elevilor;
- Formarea capacităților de gestionare și reciclare a deșeurilor menajere;
- Dezvoltarea competentelor ecologice;
- Educarea elevilor în spiritul respectării mediului natural și al echilibrului natural prin activități practice de ecologizare a unor zone din împrejurimea școlii;
- Dezvoltarea capacității de a lucra în echipă;
- Dezvoltarea spiritului de inițiativă la nivelul elevilor, cadrelor didactice și reprezentanților comunității;
- Asumarea de responsabilități în organizarea unor activități extrascolare;
- Dezvoltarea creativității prin reutilizarea deșeurilor menajere ca material pentru confectionare de jucării/ obiecte;
Obiective specifice:
Se urmărește ca elevii implicați
- Să identifice factorii care cauzează poluare;
- Să recunoască, în situații concrete, tipurile de poluare și efectele lor asupra mediului înconjurător și asupra sănătății oamenilor;
- Să colecteze deșeuri menajere ce pot fi utilizate în confecționarea unor jucarii/ obiecte, podoabe și lucrări artistice din materiale reciclabile.
Rezultate asteptate:
- Cel putin 60% dintre elevi dobândi cunoștințe noi sau își vor reactualiza cunoștințele despre poluare (cauze, efecte, modalități de prevenire și contracarare)
- Cel putin 40% din grupul țintă își va forma deprinderi curente de separare a deșeurilor menajere și de păstrare a curațeniei în locurie publice;
- Copiii își vor dezvolta creativitatea prin confectionarea unor obiecte din materiale reciclabile dupa o idee proprie sau de grup.
Impactul proiectului:
Elevii vor fi mult mai sensibili în privința impactului poluării asupra mediului înconjurător, vor gestiona mai bine deșeurile și își vor dezvolta creativitatea prin intermediul activităților propuse.
Planificarea activităților
A1. “S.O.S. natura!”
Perioada: Programul național „Șăptămâna verde” / „Săptămâna Altfel”
Resurse: filme documentare, tablete, laptop,videoproiector, fise de lucru în echipa, flipchart, marker, imagini despre poluare.
Metode: observația, discuția
Descrierea activitatii:
Elevii vor urmari clipuri/ imagini sau filme documentare despre poluare (cauze, efecte asupra mediului înconjurator) preluate de pe site-ul saptamanaverde.edu.ro/ro . Vor face o consolidare a informațiilor recepționate. Își vor exprima propriile comentarii referitoare la problema poluarii mediului înconjurator. Copiii vor realiza colaje cu tema “S.O.S. natura!”
A2. Chestionar “Deșeurile menajere produse de familia mea” (Anexa 1)
Perioada: a doau zi programului „Săptămâna verde” /„Săptămâna Altfel”
Resurse: chestionarul, ilustratii pentru planul de reducere a cantității de deșeuri din gospodarie.
Metode: investigatia
Descrierea activității:
Elevii vor complete sau vor aplica membrilor familiei chestionarul pentru a se înregistra date despre cantitatea deseurilor menajere dintr-o gospodarie, categoriile de deșeuri, capacitatea acestora de biodegradare și măsurile de reciclare luate. Datele obținute se vor disemina în cadrul clasei/grupei de lucru. În functie de rezultatele chestionarului, elevii va concepe schița unui plan de reducere a cantității de deșeuri menajere pornind de la principalele surse de deseuri. (colectare selective sau reciclarea acestora).
A3. “Clubul ecologiștilor”
Perioada: toata perioada proiectului martie-mai 2023
Resurse: filme documentare, fotografii, reviste personale, stiri TV și radio, cărți de colorat,
Descriere; elevii implicați vor forma un grup care va colecta materiale informative din surse media diferite. Imagini, clipuri făcute în timpul acestei activități (momente din activitățile lor și informații utile din domeniu ) vor fi diseminate școlilor partenere prin intermediul grupului realizat pe un canal virtual de comunicare.
A4. „Vreau să trăiesc într-un mediu curat”
Perioada: toata perioada proiectului
Resurse: deșeuri menajere (PET-uri, capace, cutii de carton de diferite dimensiuni, polistiren, conserve din metal, ațe, bucăti de lemn etc.)
Metode: colectarea, sortarea deșeurilor
Descrierea activității:
Copiii vor colecta/ sorta deșeuri din materiale reciclabile din propria gospodarie, clasă, școlă și vor colecta diferențiat; unele deșeuri vor fi utilizate pentru confectionarea obiectelor*, iar altele, reciclate selectiv, vor fi predate la firmele abilitate.
*Confecționarea unei lucrări prin reutilizarea materialelor reciclabile
1. Individual – jucarii, podoabe, lucrari artistice, obiecte reutilizabile
2. Grup – Macheta școlii
Evaluare și diseminare: Obiectele create în proiect vor fi expuse în școală și diseminate online școlilor partenere, în cadrul unei expoziții virtuale care se va desfășura online.
Concluzii
Proiectul „Reciclare și creație” demonstrează că școala poate fi un vector eficient de schimbare a comportamentului ecologic la nivel individual și comunitar. Prin ancorarea activităților în experiența cotidiană a elevilor — gospodăria, clasa, curtea școlii — și prin îmbinarea dimensiunii informative cu cea practică și creativă, proiectul depășește granițele educației formale și generează un impact real asupra modului în care copiii și familiile lor raportează la problemele de mediu. Totodată, integrarea elevilor cu CES în activitățile comune constituie o valoare adăugată semnificativă din perspectiva incluziunii sociale și a coeziunii comunității educaționale.
La nivel instituțional, proiectul contribuie la consolidarea unei culturi școlare orientate spre responsabilitate civică și sustenabilitate, plasând școala în rolul unui partener activ al comunității locale în fața provocărilor de mediu. Diseminarea rezultatelor prin expoziție virtuală și prin canalele de comunicare interșcolară amplifică impactul proiectului dincolo de perimetrul fiecărei unități de învățământ participante, oferind un model replicabil pentru alte școli interesate să integreze educația ecologică în programul lor curricular și extracurricular.