Programul Erasmus+… și povestea continuă la Liceul Tehnologic Nucet

„Cheia tuturor științelor este, fără discuție, semnul de întrebare. Lui îi datorăm cele mai multe din marile descoperiri. Cum?“ sunt vorbele pline de înțelepciune spuse de Balzac și totodată vectorul care ghidează Liceul Tehnologic Nucet în continua acțiune de creștere a calității serviciilor educaționale oferite de școală. Cum putem să implementăm în mod coerent principiul asigurării egalității de șanse pentru elevii noștri din mediul rural, cum putem dezvolta un sistem de formare profesională orientat spre cariera absolvenților, competitiv, flexibil și adaptat dinamicii societății actuale și necesităților pieței forței de muncă?

Cum? Și răspunsul nu a întârziat să apară.

La început, au fost proiectele de mobilitate în stagii de pregătire practică pentru elevi precum:

– Proiectul de mobilitate Leonardo da Vinci, LLP-LdV/IVT/2013/RO/060, “Enriching the experience in tourism and food service, in order to better integrate in the European job market” care s-a adresat elevilor de la filiera tehnologică, domeniul de pregătire Turism și alimentație, și a avut drept partener organizația Tourism Training Center, Turcia.

Proiectul 2015-1-RO01-KA102-014421 „Progressive and innovative approaches in basic football training” a venit  în întâmpinarea nevoii elevilor noștri de la filiera vocațională, profilul sportiv fotbal, specializarea instructor sportiv, de a-și îmbunătăți performanțele de învățare, de a se dezvolta profesional și personal, la standarde europene, în vederea integrării pe piața forței de muncă.  În cadrul proiectului, s-a desfășurat un stagiu de practică pe durata a două săptămâni a unui flux de mobilitate cu 15 elevi cu specializarea instructor sportiv de la clasele a XI-a și a XII-a, în Spania, la Valencia.

Având la bază colaborarea dintre Liceul Tehnologic Nucet, în calitate de organizație de trimitere, cu organizația de primire  Club de futbol base ciutat de Valencia și Esmovia -Sistema Practices S.L. Spania, ca partener intermediar s-a derulat și proiectul 2017-1-RO01-KA102-036305, “Fotbalul – şansa mea la o carieră de succes!” al cărui scop  a fost de a sprijini elevii claselor IX-X de la specializarea instructor sportiv – fotbal în vederea îmbunătăţirii performanţelor de învăţare, a creşterii nivelului de cunoştinţe, competenţe şi aptitudini de specialitate, transversale şi lingvistice.

Și, întrebându-ne cu consecvență cum putem îmbunătăți performanțele școlare ale elevilor, cum diminuăm riscul de abandon școlar, cum îmbunătățim competențele și abilitățile cadrelor didactice de a aborda innovator, creativ și intercultural, actul și mediul educational, răspunsul a fost de acestă dată un prim prim proiect, în cadrul programului ERASMUS+, ce vizează mobilități europene pentru formarea cadrelor didactice cu scopul creșterii calității serviciilor educaționale.

Proiectul 2018-1-RO01-KA101-047820, “Profesori formați, elevi motivați” își propune, prin obiectivele sale creșterea dimensiunii europene a școlii prin participarea a șase cadre didactice la trei fluxuri de mobilități cu rezultate recunoscute prin Europass Mobility în vederea update-ului actului educațional la contextul actual prin abordarea sistemelor și practicilor europene inspirate din pedagogia constructivistă. De asemenea, prin transferul de informații din cadrul workshop-urilor și atelierelor de lucru organizate de participanți la întoarcerea din stagiu, dar și cu ajutorul ghidului metodologic elaborat de aceștia, cel puțin 75% din profesorii liceului își vor îmbunătăți cunoștințele, deprinderile și aptitudinile de a crea și implementa strategii didactice creative, motivaționale pe baza interconexiunilor între educația non-formală, utilizarea tehnologiei TIC și educația interculturală.

Programul ERASMUS+, prin proiectele de mobilitate pe domeniul educație școlară a venit în întâmpinarea nevoilor identificate la nivel instituțional oferind oportunitatea dezvoltării internaționalizării școlii noastre în vederea asigurării calității serviciilor educaționale prin facilitarea accesului profesorilor la mobilități europene cu scop de învățare. Formarea continuă a acestora la standarde europene va moderniza actul didactic în sensul creșterii atractivității procesului de predare-învățare-evaluare, a activităților de consiliere și orientare școlară, a programelor extrașcolare, a activităților mixte elevi-părinți-profesori, aspecte care vor determina îmbunătățirea motivației elevilor pentru învățare, creșterea sprijinului familiei pentru acces și performanță școlară, diminuarea absenteismului și abandonului  școlar și îmbunătățirea rezultatelor școlare.

Totodata, îmbunătățirea competențelor profesorilor de a utiliza tehnologia TIC în vederea alfabetizării media a familiei prin utilizarea  blogurilor, site-urilor, a rețelelor  de socializare, va conduce la eficientizarea comunicării dintre familie și școală, afectată de plecarea în străinătate a părinților, de distanța mare dintre școală și domiciliu sau de lipsa timpului de a relaționa direct cu profesorii.

Pliindu-se pe scopul și obiectivele strategiei de dezvoltare instituțională, au fost selectate următoarele cursuri furnizate de Edu2Grow Association, în cadrul cărora rezultatele învățării sunt recunoscute prin intermediul Europass Mobility:

1. „Spice up formal education!„- Portugalia, Caldas de Rainha, având ca tematică educația non-formală aplicată în diferite contexte formale vizând obiective precum:

  • dezvoltarea competențelor privind aplicarea metodelor de educație non-formală în vederea îmbunătățirii motivației elevilor;
  • sporirea încrederii participanților în lucrul cu metodele non-formale, folosirea propriilor calități, diferențe cât și inteligența colectivă a echipei pe care o vor îndruma în procesul de valorificare.

În urma participării la acest stagiu, profesorii vor fi capabili să aplice non-formalul în contextele formale ale predării-învățării-evaluării, ale activităților de consiliere și orientare și ale celor extrașcolare mixte elevi-părinți-profesori pentru creșterea motivației acestora.

2. „Make technology your friend!„- Malta, Senglea, ce are ca tematică TIC, pedagogie și didactică, urmărind obiective ca:

  • dezvoltarea competențelor TIC cu privire la aplicarea tehnologiei în diferite medii educaționale pentru a îmbunătăți educația elevilor;
  • dezvoltarea resurselor IT (joc digital, portofoliu electronic, povestiri digitale) și a instrumentelor media pentru diferite grupe de vârstă.

Utilizarea competențelor dobândite va stimula învățarea și va iniția părinții în comunicarea facilitată de mediul online.

3. „Creativity and interculturality” – Portugalia, Caldas de Rainha,  promovează dezvoltarea unui mediu instituțional creativ și intercultural și are ca obiective:

  • schimbul de experiențe și practici interculturale într-un proces de învățare cooperativ și colaborativ, cu accent pe creativitate și inovare;
  • dezvoltarea instrumentelor și tehnicilor care pot fi utilizate pentru a crește motivația elevilor și a reduce absenteismul și riscul de abandon scolar.

Formarea interculturală a profesorilor va determina diminuarea prejudecăților din familii și dezvoltarea gândirii critice în predare.

Așadar, dezvoltând competențe și abilități ale cadrelor didactice prin a căror implementare se realizează trecerea de la tradițional la modern, de la comunicare pasivă la comunicare activă, de la familie ca partener formal în sprijinirea elevului la familie ca partener activ în educația copilului, prin crearea unui mediu educațional instituțional caracterizat de creativitate, inovare, intercultură, alfabetizare media, activitățile propuse prin acest proiect de mobilitate răspund pe deplin nevoilor școlii noastre.

 

prof. Elena-Rodica Nedelcu

Liceul Tehnologic Nucet (Dâmboviţa) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/elena.nedelcu

Articole asemănătoare