Programul Erasmus+, o oportunitate pentru educație

Dezvoltarea competențelor digitale la elevi și profesori este esențială pentru adaptarea la cerințele societății contemporane, care este tot mai mult influențată de tehnologie. Aceasta implică nu doar utilizarea eficientă a tehnologiei în educație, ci și învățarea modului de a gândi critic, de a crea și de a colabora într-un mediu digital.

Programul Erasmus+ joacă un rol semnificativ în dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor și profesorilor prin oferirea de oportunități educaționale și de formare la nivel european. Prin mobilități internaționale, proiecte de colaborare și schimburi de bune practici, programul contribuie la creșterea competențelor digitale și la integrarea tehnologiei în educație.

Liceul Teoretic „Ion Constantin Brătianu” Hațeg este beneficiarul acestui minunat program Erasmus+ obținut în urma aplicației de Acreditare, începând cu septembrie 2023. Pe parcursul primului an de acreditare, prin implementarea proiectului cu nr. de referință 2023-1-RO01-KA121-SCH-000127419, instituția noastră a fost beneficiara unui grant UE care a contribuit la dezvoltarea competențelor digitale în rândul elevilor și profesorilor. Obiectivele vizate au fost:

  • Dezvoltarea competențelor digitale în vederea utilizării instrumentelor IT în procesul de predare învățare;
  • Îmbunătățirea competențelor de predare pe tematica protejării mediului înconjurător pentru cadrele didactice din școală;
  • Creșterea gradului de incluziune a elevilor și profesorilor din instituția noastră pe perioada acreditării;
  • Creșterea motivației, a stimei de sine și a creativității.

Activitățile propuse s-au desfășurat pe parcursul a mai multor fluxuri care au cuprins 12 mobilități pentru elevi și 15 mobilități profesori și cadre didactice auxiliare (3 însoțitori pentru grupurile de elevi, 3 participanți la job shadowing și 9 la cursuri de formare ). Partenerii noștri în programele urmate au fost Asociația „Mobility friends” Portugalia, Primăria orașului Malmo, Suedia, Asociația „Anatolia Education” furnizoarea cursurilor „Super teachers” și „Cyberbulling”, dar și Asociația „Platform21” furnizoarea cursului „Digital tools in education”.

Participarea elevilor la aceste schimburi de experiență conduc la promovarea creativității digitale. Elevii au putut învăța să creeze conținut digital, cum ar fi videoclipuri, prezentări interactive, bloguri sau aplicații. Acest lucru nu doar că îmbunătățește abilitățile lor tehnice, dar și stimulează creativitatea și exprimarea individuală.

O componentă esențială este abilitatea de a evalua sursele de informații online, recunoașterea știrilor false și înțelegerea eticii digitale, acest lucru contribuit la dezvoltarea gândirii  critice și evaluarea informațiilor în online.

Colaborarea digitală s-a regăsit pe parcursul activităților proiectului. Elevii au fost provocați acceseze diferite platforme de colaborare online, cum ar fi Google Workspace, Microsoft Teams, dar și alte diverse aplicații de management al proiectelor.

Dezvoltarea competențelor digitale în rândul profesorilor din perspectiva formării continue este o necesitate stringentă a societății actuale. Este esențial ca profesorii să participe la cursuri de formare continuă care să-i ajute să-și actualizeze cunoștințele digitale și să învețe noi metode de predare. Integrarea tehnologiei în metodele de predare presupune utilizarea tehnologiei nu doar ca un instrument de prezentare, ci ca un mijloc interactiv de predare. Folosirea platformelor de e-learning, a jocurilor educaționale, și a aplicațiilor pentru evaluarea în timp real a elevilor devine o practică uzuală a educației actuale.

Participarea la mobilitățile Erasmus+ contribuie semnificativ la dezvoltarea competențelor digitale atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Astfel, aceste mobilități care implică schimburi internaționale, formare profesională și colaborări transnaționale, oferă oportunități practice de utilizare și îmbunătățire a abilităților digitale în diverse contexte educaționale.

Expunerea la medii digitale internaționale oferă o perspectivă nouă participanților. Utilizarea platformelor de colaborare online, atât pentru elevi, cât și pentru profesori, prin utilizarea unor platforme digitale internaționale (precum Google Workspace, Microsoft Teams, Moodle) pentru gestionarea proiectelor, comunicare și colaborare, le permite să își dezvolte competențele de lucru într-un mediu digital, indiferent de locația geografică.

Explorarea de resurse educaționale digitale oferă participanților acces la resurse educaționale online din alte țări, care sunt adesea mai avansate sau diferite de cele utilizate în școlile de origine. Aceasta include atât materiale de studiu, cât și instrumente educaționale interactive.

În activitățile din proiect, partcipanții au devenit creatori de conținut digital. Elevii și profesorii au fost implicați în crearea de conținut digital: blogul proiectului, videoclipuri educaționale și prezentări multimedia. Aceasta le-a permis să-și dezvolte abilități esențiale în editarea digitală și în gestionarea conținutului online.

În timpul mobilităților, participanții au avut acces la tehnologii educaționale emergente care nu sunt încă disponibile în școala noastră: realitatea virtuală (VR), realitatea augmentată (AR) și instrumentele de inteligență artificială (AI). Acest lucru le-a permis să experimenteze și să învețe să utilizeze aceste tehnologii în mod eficient. Participarea unui flux de elevi la evenimentul „Inno Carnnival” Malmo, Suedia, al doilea eveniment de acest gen la nivel mondial, i-a adus pe elevi cu un pas mai aproape de tehnologia viitorului, dezvăluindu-le o nouă lume și o nouă perspectivă despre ziua de mâine.

Mobilitățile Erasmus+ ne permit nouă, profesorilor și elevilor, să extindem rețelele profesionale și academice la nivel internațional, ceea ce poate duce la colaborări viitoare și schimb de resurse și idei prin intermediul platformelor digitale.

Participarea la mobilitățile Erasmus+ a adus elevilor și profesorilor nu doar o experiență educațională valoroasă, ci și o provocare pentru dezvoltarea și perfecționarea competențelor digitale, care sunt esențiale în contextul educației moderne și al pieței muncii din secolul XXI.
Programul Erasmus+ nu doar că promovează dezvoltarea competențelor digitale, ci și susține o schimbare sistemică în educație, facilitând integrarea tehnologiei la toate nivelurile procesului educațional.

* * *

Prof. coordonator Simona Șăroni
Ambasador Erasmus+

prof. Simona Șăroni

Liceul Teoretic I.C. Brătianu, Hațeg (Hunedoara) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/simona.saroni

Articole asemănătoare