Cu toții ne-am întrebat adesea: Ce fel de model uman vrem să construim prin şcoală, cum dorim să arate absolvenții noștri, cum să se raporteze aceștia la sine, cum să se comporte în relația cu ceilalți? Mai mult decât atât, cum vrem să arate societatea românească în următorii ani? Pentru a răspunde punctual acestor întrebari, trebuie să pornim de la cele 8 competențe cheie: comunicarea în limba maternă, comunicarea în limbi străine, competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii, competența digitala, a învăţa să înveţi, competențele sociale și civice, spiritul de inițiativă și antreprenoriat, sensibilizarea și exprimarea cultural.
De precizat este faptul că cele opt domenii de competenţe sunt definite de Comisia Europeană. Acestea trebuie să se fi dezvoltat la sfârşitul educaţiei obligatorii şi trebuie să acţioneze ca fundament pentru învăţare ca parte a educaţiei pe tot parcursul vieţii.
Pentru a forma competența Comunicarea în limba maternă, elevii pot redacta eseuri, analiza surse istorice, exprima opinii, formula argumente, sau pot să se implice în dezbateri etc.
Competența Comunicarea într-o limbă străină se poate forma prin implicarea elevilor în proiecte europene, competența matematică, ştiinţifică şi tehnologică – prin studierea timpului istoric, al axelor cronologice, al succesiunii secolelor etc.
Pentru formarea Competenței digitale, elevii pot realiza proiecte sub forma: PPT-ului, filme, să realizeze, pliante etc. Elevii noști pot realiza scheme pe baza lecției, pot interpreta sursele istorice, pot identifica cauzele și consecințele unui fapt istoric etc. pentru formarea Competenței a învăța să înveți.
Competențele sociale și civice – realizarea unor interviuri, reportaje, cu persoane care au fost martore la un eveniment istoric, găsirea unor soluții pentru anumite probleme din societate, organizarea de expoziții, implicarea în proiecte sau propunerea unor proiecte ingenioase.
Spiritul de inițiativă și antreprenoriat se poate realiza prin elaborarea de proiecte, realizarea de afișe, susținerea unor campanii sau inițierea unor campanii pe teme diverse, actuale, care au legătură cu comunitatea în care trăiesc.
Sensibilizarea și exprimarea culturală poate fi atinsă prin organizarea unor culburi de lectură, pot fi inițiate vizite la muzee, case memoriale sau vizionarea unor spectacole de teatru, filme.
Așadar, disciplina istorie contribuie la modelarea conştientă a unui anume tip de personalitate dezirabil, prin realizarea activitatilor de învațare (exersarea demersurilor și acțiunilor civice democratice, folosirea resurselor care susțin o învățare permanentă) care să atingă competențele cheie enumerate mai sus. Aceste competențe reprezintă un ansamblu de cunoştinţe, deprinderi şi atitudini adecvate contextului, trebuie să reprezinte o achiziţie a absolventului și sunt precizate în L.E.N., nr.1/2011.
Spre exemplu, competența de a învăța să înveți conduce la formarea tinerilor pentru piața muncii, în epoca globalizării, competențele sociale și civice contribuie la formarea tinerilor în spiritul integrării în societatea democratică. În programa de gimnaziu sunt enumerate exemple de activități (redactarea de proiecte, vizite la muzee, dezbateri, etc) ce se vor adapta pentru formarea competențelor în ciclul liceal.
În ceea ce privește evaluarea acestora, la disciplina istorie competența poate fi atinsă atunci când observăm atitudinea elevului față de sine și față de societate, astfel evaluarea depășește, cadrul orei de istorie, însă evaluarea competențelor specifice trebuie să scoată în evidenta progresul școlar al fiecărui elev.
În concluzie, istoria contribuie consistent la formarea absolventului de mâine, la crearea conștiinței europene a elevilor şi la aderarea deplină la valorile pe care Uniunea Europeană le-a făurit şi le promovează. Totodată, ajută elevii să înțeleagă societatea în care trăim, cum s-au produs şi se pot produce schimbările, oferă un sens al identității personale şi de grup, istoria inspiră, atrage atenţia, ajută la înţelegerea lumii de astăzi şi a modului cum s-a ajuns la ea. Ea vizează formarea capacităților individuale ale elevilor, de a înțelege și aborda cu gândirea proprie trecutul umanității, de a efectua comparații, de a analiza, de a gândi critic și de a elabora păreri.
Surse
europass-ro.ro/competente_cheie.php
eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM%3Ac11090