În acest articol sunt prezentate câteva teorii ale transmiterii cunoștințelor de limba franceză. Acestea sunt prezentate din cinci puncte de vedere. Astfel sunt prezentate, relativ sintetic, rolul profesorului, stilul de predare al profesorului, activitatea elevilor cu anumite limitări, puncte forte și practici. În final este oferit un exemplu de profil integrat al unui profesor care se află azi la confluența dintre tradiționalism, modernism și inovație pedagogică.
Pe lângă competențe academice și lingvistice care se traduc prin deținerea unei diplome de licență/master în filologie franceză sau didactică a limbilor străine care ar presupune dovada unui nivel avansat de competență lingvistică (minim C1 conform CECRL), cu abilități solide de exprimare orală și scrisă și cunoașterea terminologiei didactice și specificului predării limbii franceze în contexte bilingve, acest profil se competează cu o abordare pedagogică integrativă, cu practici didactice eficiente care să pună în lumină rolul profesorului într-o sală de clasă și nu în ultimul rând, cu o deschidere spre culturi diferite.
În cele ce urmează, vom prezenta pe scurt ce înseamnă din punctul nostru de vedere aceste componente ale profilului unui profesor de limbă modernă într-un dispozitiv bilingv.
Astfel, abordarea pedagogică intergrativă presupune:
- Integrează principiile constructiviste: încurajează învățarea activă, prin studii de caz, proiecte și situații autentice ;
- Utilizează metode cognitiviste: stimulează dezvoltarea strategiilor metacognitive, ajutând elevii să „învețe cum să învețe” ;
- Valorifică diversitatea stilurilor de învățare și personalizează activitățile în funcție de nivelul fiecărui elev.
Practicile didactice eficiente în clasa de elevi presupun câteva aspecte precum:
- Creează medii de învățare stimulante și colaborative, cu accent pe comunicare și interacțiune ;
- Folosește materiale autentice (articole, audio, video) pentru a aduce limba și cultura francofonă mai aproape de elevi ;
- Planifică lecții cu obiective clare, activități variate și evaluări formative/summative relevante.
Rolul său în clasa de elevi:
- Este mediator, ghid, și facilitator al învățării — nu doar un transmisor de cunoștințe.
- Încurajează erorile ca oportunități de învățare, contribuind la dezvoltarea autonomiei și a încrederii elevilor.
- Menține o relație deschisă și empatică cu elevii, favorizând climatul afectiv pozitiv în procesul educațional.
Deschidere culturală și professionalism:
- Promovează valorile francofoniei și interculturalității prin activități extrașcolare, proiecte Erasmus, cluburi de limbă ;
- Participă la formări continue pentru a-și actualiza practicile pedagogice ;
- Își reflectă propria practică, fiind deschis la autoevaluare și feedback profesional.
Există mai multe teorii cu privire la tipurile de interacțiuni pedagogice pe care un profesor le poate avea cu clasa de elevi, dar noi ne vom referi la următoarele : teoria transmisivă, teoria behavioristă, teoria cognitivistă, teoria constructivistă și teoria socioconstructivistă. Ce ar putea să înțeleagă un profesor debutant în atare situație ? este dificil, ce-i drept la început să jonglezi cu aceste teorii, dar ele pot deveni niște atuuri pe măsura experienței la catedră, a studiului individual și al interesului privind noile teorii ale învățării și transmiterii de cunoștințe, abilități și deprinderi, adică de competențe.
Un profesor eficient ar putea combina elemente din toate teoriile. Acesta este un profesionist reflexiv, empatic, adaptabil și orientat spre evoluția continuă – atât a sa, cât și a elevilor. În cele ce urmează, prezentăm un portret integrat al profesorului:
- Transmissiv: structură și claritate.
- Behaviorist: formare de comportamente esențiale.
- Cognitivist: dezvoltarea gândirii critice.
- Constructivist: învățare contextualizată și adaptată elevului.
Integrarea acestor teorii în practica didactică nu înseamnă alegerea uneia singure, ci mai degrabă construirea unei abordări flexibile, în care profesorul devine un „designer al învățării” adaptat nevoilor elevilor și contextului educațional. Iată cum pot fi puse în aplicare fiecare dintre ele. În cele ce urmează arătăm explicit cum ar putea să se combine aceste teorii.
Exemplu de integrare mixă:
- Poate începe o lecție într-un mod transmissiv, pentru a introduce noțiuni.
- Să continue cu exerciții behavioriste pentru automatizare.
- Să provoace elevii la reflectare cognitivă.
- Și în final, să le ofere o sarcină constructivistă în care aplică ce au învățat.
Strategia cheie: diferentierea. Profesorul trebuie să cunoască stilurile de învățare ale elevilor, nivelul lor de motivație și obiectivele educaționale, pentru a decide ce combinație de teorii servește cel mai bine procesul didactic.