În mediul școlar, în mijloacele de transport în comun, în parcuri, în magazine, pe strazi în diferite alte locuri, se poate remarca ușor un comportament al unui copil care, de cele mai multe ori, este catalogat ca fiind ciudat de către generația adultă, educată după norme și bune maniere. În ce constă acest comportament în mediul școlar?
La școală, copilul de azi vine să se distreze, să socializeze, să fie validat de membrii unui grup, dacă a reușit să se integreze și mai puțin să studieze și să descopere lumea, aceasta este doar convingerea părintelui, respectiv a profesorului. Înainte de a ajunge în spațiul educațional, copilul a petrecut timp în familie, în lumea virtuală a jocurilor care i-a activat foarte mulți stimuli vizuali și auditivi și cu prietenii la care se raportează de cele mai multe ori.
În ore, elevul se uită de jur împrejur, vorbește neîntrebat, se joacă, desenează, are o privire absentă și se lasă distras de orice. Pe fondul comportamentului descris, profesorul vorbește, de fapt predă, scriind pe tablă noțiuni teoretice sau dictându-le. Profesorul are în minte un scenariu cu ceea ce ar trebui să spună într-o oră, respectând programa școlară, iar elevul își construiește un scenariu, pornind de la ceea ce a făcut acasă, în pauză sau de la ceea ce va face după încheierea cursurilor fără să rețină informația transmisă. La întrebări adresate, va tăcea, pentru că nu știe despre ce este vorba.
Copilul are nevoi diferite de cele ale adultului specialist și multe neputințe, motiv pentru care ar fi recomandabil să se insiste pe o sarcină de lucru/ pe un obiectiv precis care să fie înțeles și transformat în aplicații concrete care să dezvolte gândirea și nu să se aibă în vedere o întreagă memorie procedurală care va obosi creierului copilului și va fi lipsită de succes.
De reținut că în spatele fiecărui comportament ciudat al unui copil în mediul școlar se află o nevoie neîmplinită. Identificarea și satisfacerea acestei nevoi vor genera un comportament dorit care ar trebui întărit și apreciat de adult.