Principalul actor al actului educațional este profesorul. Acesta are o influență majoră nu doar din punct de vedere epistemologic, dar și empiric. Un profesor bun constituie un model pentru elevii săi. Acesta transmite cunoștințele științifice, conform programei școlare în vigoare asociate disciplinei, dar este totodată și un reper moral, căci așa cum spunea B.F. Skinner „Educația este ceea ce supraviețuiește după ce tot ce a fost învățat a fost uitat.”
Având în vedere acest rol important pe care îl îndeplinește cadrul didactic, un profesor ideal, din punctul meu de vedere, nu este doar educator, ci și educabil. Altfel spus, acesta este în continuă transformare, fiind el însuși orientat mereu spre cunoaștere, spre (auto)perfecționare. Căci nu doar elevii sunt cei asupra cărora se manifestă schimbarea, care învață și sunt supuși cunoașterii, ci și profesorul. Acesta din urmă, dacă vrea să țină pasul cu noua generație, este nevoit să studieze mereu, să-și îmbunătățească atât tehnicile și metodele de predare, cât și cele de comuncare și relaționare cu elevii și părinții acestora. De aceea, pe lângă instruirea dată de studiile de specialitate, profesorul ideal este mereu orientat spre progres. Acest lucru se poate face atât prin participarea la diverse cursuri de formare pedagogică organizate de Casa Corpului Didactic, școli, universități, cât și prin instruirea proprie, citind cărți, căutând informații pe internet, participând mereu la cursuri de tehnologie digitală, dovedind că educarea se face pe tot parcursul vieții. Pentru un profesor, învățarea nu se termină odată cu finalizarea studiilor de specialitate. Practica pedagogică, absolvirea studiilor continuă cu examenul de titularizare, definitivat și obținerea gradelor didactice. Un cadru didactic va fi în perpetuă schimbare, aprofundare. Pentru el învățarea nu se termină cu ocuparea unui post.
Profesorul ideal este un lider, o persoană capabilă să instruiască, să sădească și să dezvolte în elevii săi dorința de cunoaștere. Un lider este cel care conduce fără constrângere, ci ghidează elevii spre procesul de învățare cu devotament, abilitate, încercând să le faciliteze educabililor accesul la cunoaștere. El va ști să îmbine metodele tradiționale de învățare cu cele moderne, va găsi momentul oportun pentru a face tranziția de la metode precum prelegerea, conversația la metode interactive, care sunt pe placul elevilor, precum brainstorming, jocul de rol, SINELG.
De asemenea, folosirea tehnologiei va stârni mai mult interesul elevilor, iar predarea poate fi completată prin folosirea alternativ a tablei digitale, a unor prezentări prin intermediul diverselor platforme, fișe interactive, precum Wordwall. În plus, evaluarea tradițională, orală sau scrisă, poate și completată de proiecte, hărți conceptuale sau quizuri pe platformele digitale. Astfel, profesorul va asocia cu măiestrie metodele clasice cu cele moderne.
Onestitatea și corectitudinea sunt alte trăsături necesare unui cadru didactic. El are datoria de a-i trata pe toți elevii cu aceeași considerație și respect. Este important să nu facă diferențe între elevi, având aceeași atitudine față de fiecare în parte, idiferent de rezultatele lor. Elevii care simt că sunt tratați ca egali vor fi motivați să învețe și vor avea încredere în profesor. Notarea elevilor în funcție de cât de bine au fost pregătiți, prezentarea unor bareme de corectare, transparența, motivarea notelor vor da posibilitatea elevilor să se autoevalueze și să fie conștienți de capacitatea lor.
Profesorul ideal este capabil să inspire, să fie un model de urmat, o persoană care prin naturalețe și felul său de a fi, prin faptul că nu doar vorbește, ci și ascultă, dă sfaturi, povețe, îți pătrunde în suflet și nu îl uiți. Atât la orele de consiliere și dezvoltare personală, cât și la orele din specializare, cadrul didactic nu se oprește doar la transmiterea unor noțiuni sau la modul în care încearcă să predea partea teoretică. Rolul său este și de a-i consilia pe elevi. Profesorul ideal este acela care reușește prin felul său de a fi să îi facă pe copii să se deschidă, devine empatic, o persoană care știe să gestioneze conflictele, care reușește să îmbine munca la catedră, cu toate documentele și pregătirile pentru lecții, cu lucrul cu oamenii. Acesta, depășindu-și uneori atribuțiile, se transformă din cadru didactic în psiholog, sociolog, asistent medical. El este conștient de faptul că performanțele elevilor sunt strâns legate nu doar de dificultatea, volumul materiei și timpul acordat de elevi pentru însușirea cunoștințelor, ci și de starea emoțională a învățăceilor. Elevii pot fi afectați de problemele personale și familiale, care pot fi un impediment în obținerea unor rezultate academice bune. Prin sprijinul permanent acordat de către cadrul didactic elevilor, prin colaborarea cu celelalte cadre didactice care predau la clasă și cu familia, profesorul poate interveni stimulându-i pe elevi să aibă rezultate școlare mai bune și să nu abandoneze școala.
O altă atribuție importantă pe care o are profesorul ideal este cea de mentor, acesta reușind prin aptitudinile și abilitățile sale să călăuzească și să îndrume spre drumul spre cunoaștere educabilii.
Cel care reușește să transforme demersul educațional într-o artă, devenind un reper moral și de transmitere a cunoștințelor științifice, este cu adevărat un profesor ideal, căci „copiii sunt educați prin ceea ce este adultul, nu prin ceea ce tot vorbește el”, așa cum afirma C.G. Jung.