Profesori Smart prin activități outdoor (Erasmus+)

Sunt profesor pentru învățământul primar în cadrul Școlii Gimnaziale „Buică Ionescu”, Glodeni, Dâmbovița și conduc colectivul clasei a III-a în acest an școlar. Dezvoltarea competențelor în realizarea unei educații pentru mediu și dezvoltarea unui comportament responsabil sunt printre obiectivele principale ale activității mele la clasă.

În luna octombrie a acestui an școlar, am participat la cursul de formare „Smart Teachers Play More Outdoors”, desfășurat în Reykjavik, Islanda, în cadrul proiectului de mobilitate (de scurtă durată) în domeniul educației școlare, nr. referință: 2024-1-RO01-KA122-SCH-000218870, intitulat „Eco-responsabili prin activități outdoor”, cu un buget de 20796 de euro, finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul Acțiunii Cheie 1 a Programului Erasmus+. Proiectul este implementat de Școala Gimnazială „Buică Ionescu” Glodeni în perioada 1 septembrie 2024 – 31 august 2025 și își propune dezvoltarea de competențe profesionale în domeniul educației pentru mediu de tip outdoor, în rândul profesorilor și a unui comportament responsabil față de mediu, în rândul elevilor.

În săptămâna petrecută în Islanda, participând la curs alături de echipa din cadrul Școlii Gimnaziale „Buică Ionescu”, Glodeni, Dâmbovița, formată din 4 cadre didactice, mi-am dezvoltat competențele de învățare outdoor, abilitățile de folosire a resurselor confecționate din materiale reciclabile, de creare a unor resurse didactice din materiale prietenoase cu natura (materiale reciclabile) și în același timp mi-am îmbunătățit competențele de comunicare în limba engleză. Întrega experiență mi-a oferit oportunitatea de a învăța despre cultura islandeză, sistemul de învățământ islandez și despre avantajele unei grupe de cursanți din diferite tări (schimb de bune practici, dezvoltarea competențelor de comunicare într-o limbă străină, ziua culturală etc.)

Acest curs a răspuns aşteptărilor mele în domeniul de activitate pe care am ales să îl urmez și mi-a oferit oportunitatea de a-mi îmbunătăţi şi perfecţiona cunoştintele în domeniul activităților outdoor. Desfășurarea activităților din cadrul acestui proiect îmi oferă o experienţă unică atât educaţională, cât şi personală, în condiţiile în care am avut posibilitatea de a compara modelul  din școala  gazdă pe care am vizitat-o (Helgafellsskoli din Mosfellsbaer) cu cele din școlile  româneşti.

Cursul de formare m-a ajutat să identific soluții optime prin aplicarea la clasă de jocuri specifice pentru prevenirea degradării mediului și în dezvoltarea capacității de conștientizare asupra ecologizării. Doresc să mențin elevii în permanentă conexiune cu informații și activități relevante pentru mediu.

Ofer, în continuare, descrierea unor jocuri care pot fi puse în aplicare în timpul activităților outdoor și care au avut un impact deosebit asupra elevilor mei.

The Stones (Pietrele)
Fiecare participant alege piatra pe care este desenat un coș de gunoi sau un copac.
Se formează 2 grupe de elevi  (coș de gunoi – copac).
Sarcinile fiecăruia sunt astfel: elevii care au ales coșul de gunoi se vor ocupa de colectarea selectivă a deșeurilor în curtea școlii. Vor pune coșuri de gunoi speciale pentru hârtie, plastic și alte deșeuri, iar elevii care au ales copacul se vor ocupa de supravegherea colectării selective și de popularizarea acestui proces prin pliante.

Square Breathing
Este un exercițiu de respirație și de atenție ce constă în trasarea cu degetul în aer a unui pătrat în timp ce respirăm, astfel:
Trasăm cu degetul în aer latura de sus – inspirăm – numărăm 1,2,3.
Trasăm cu degetul în aer latura din dreapta – ținem aerul – numărăm 1, 2, 3.
Trasăm cu degetul în aer latura de jos – expirăm – numărăm 1, 2, 3.
Trasăm cu degetul în aer latura din stânga – respirăm normal – numărăm 1, 2, 3.
Exercițiul se repetă cu ochii închiși.
Exercițiul se poate aplica la începutul unei activități, în timpul activității sau la finalul activității, de preferat în aer liber.

Your object (jocul obiectelor )
Fiecare elev va aduce un obiect din natură (conuri de brad, spic de grâu, fructe, porumb etc.); ele vor fi puse într-o trăistuță.
Pe rând, vor extrage din trăistuță un obiect (după ce ele au fost amestecate) și vor numi specificațiile obiectului extras, dar și beneficiile aduse omului de acesta.

Desfășurând activități outdoor, punând elevii în situații concrete de observare a mediului înconjurător, arătându-le importanța naturii pentru om, cred cu tărie că noi, cadrele didactice, putem contribui la dezvoltarea unor comportamente responsabile față de mediu, indiferent de nivel sau de disciplina predată.

Bibliografie
Suport de curs „Smart Teachers Play More Outdoors – Combine academic subjects and language learning with outdoor play and mindfulness activities to optimise learning”, furnizor de curs: Smart Teachers Play More ehf, 06-12.10.2024, Islanda

* * *

Disclaimer: Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii  Europene sau ale Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației  și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.

 

prof. Iuliana Roxana Onofrei

Școala Gimnazială Buică Ionescu, Glodeni (Dâmboviţa) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/iuliana.onofrei

Articole asemănătoare