În epoca postmodernă, a vorbi de metode noi, de educații noi și de formare de formatori au devenit teme foarte importante. Acestea se resimt acut în societatea contemporană, în era globalizării și societatea cunoașterii, când ideea profesionalizării personalului didactic înseamnă instrumentalizare în a face față unor cerințe cu totul noi.
În zilele noastre, vorbim de managementul carierei ca de un proces de planificare, proiectare şi aplicare a strategiilor şi planurilor care permit unei organizații să îşi satisfacă necesitățile de resurse umane, iar membrilor organizațiilor să îşi îndeplinească propriile aspiraţii privind realizarea profesională şi socială. Profesionalizarea solicită un efort corespunzător de legitimare a profesiei diactice în câmpul activităţilor şi profesiilor sociale prin elaborarea unui model al profesiei didactice.
Experiența profesională şi specializarea cadrelor didactice alimentează valorile educaționale ce constituie potențialul pentru dezvoltarea unei culturi comune.
Cea mai importantă latură a formării este profesionalizarea iniţială, prin pregătirea individului pentru profesiunea didactică. Dar profesionalizarea în condiţiile de schimbare rapidă a cerinţelor societăţii, necesită depăşirea monospecialitării, necesită posibilităţi de reconversie ceea ce înseamnă că profesionalizarea devine un proces mult mai complex şi implică schimbări majore pe parcursul carierei individului. Nu putem urmării o temă atât de generală, ca formarea pe toată durata vieţii, astfel că ne vom limita a surprinde doar cum e organizată şi ce rol are formarea iniţială în procesul de profesionalizare a educatorului pe traseul evoluţiei în cariera didactică, visată, conștient şi responsabil asumată.
De asemenea, consider interesant de studiat cum se resimte în primii ani ai carierei luând ca aspecte relevanţa şi utilitatea formării de competenţe, satisfacţia profesională (aşteptată de împlinire spirituală şi materială) la nivelul individual şi de categorie socială (profesor debutant).
Formarea continuă este un drept al fiecărui om, iar un drept este în acelaşi timp şi o obligaţie morală, ce asigură avansarea profesorului în carieră; ea constituie o provocare pentru eficiența tuturor sistemelor educaţionale. Formarea, în general, trebuie considerată ca o progresare profesională, nu ca un mod de umplere a lacunelor unei formări iniţiale neadecvate, iar profesionalizarea poate fi o identitate, un mod de a-si prezenta meseria, responsabilitățile, formarea continuă, raporturile cu alte profesii, funcţionarea instituțiilor, divizarea muncii în cadrul sistemului educativ.
Tocmai pentru că elevul are acum numeroase surse de informare, profesorul trebuie să îi ofere un model comportamental, atitudinal şi nu va reuşi decât dacă va manifesta în mod real o conduită care să reflecte conştiinţa unui bun cetăţean. Dacă el va fi format astfel, îi va fi uşor să îi formeze la rândul lui şi pe ceilalţi în spiritul aceloraşi valori şi atitudini, competenţe şi abilităţi, al unei reale educaţii europene în care tindem să ne integrăm cât mai repede şi deplin.
Educaţia este unul dintre rarele instrumente aflate la dispoziţia statului şi a colectivitatii pentru asigurarea unei acţiuni de coeziune socială profundă şi de formare a unei atitudini de deschidere şi flexibilitate faţă de comunitatea internațională, faţă de celelalte popoare. De aceea, rolul acesteia trebuie reconsiderat şi forţa educaţiei regăsită.
Educaţia este considerată unul dintre pionii esenţiali care stau la baza dezvoltarii unei societăţi bazate pe cunoastere. În contextul societăţii bazate pe cunoaştere, sistemul educaţional redobândește rolul central, în timp ce educatorul devine unul dintre cei mai importanţi actori de pe scena societăţii.
O problemă majoră cu care se confruntă societatea actuală este aceea a scăderii numerice a cadrelor didactice. Din păcate acest declin al numărului cadrelor didactice a fost însoţit şi de o scădere în ceea ce priveşte calitatea personalului didactic.
Scăderea numerică a personalului didactic şi declinul prestațiilor cadrelor didactice face ca problema formării cadrelor didactice să devină un element intens dezbătut în cadrul politicilor educaționale din mai multe ţări. Prin crearea acestor politici se încearcă să se atragă atenţia asupra nevoii urgente de creare de a unor sisteme de formare a cadrelor didactice, de creștere a atractivității profesiei didactice şi a motivației pentru o carieră didactică.
Profesorii au rol de mijlocitor între lumea în continuă evoluție și elevii care sunt pe cale să pătrundă în aceasta lume. Profesorii au o meserie din ce în ce mai complexa. Responsabilitățile profesorilor sunt în creștere. Mediile în care aceștia lucrează sunt din ce în ce mai dificile.
Formarea continuă asigură actualizarea și dezvoltarea competențelor personalului didactic, inclusiv dobândirea de noi competențe, în funcție de evoluția nevoilor de educație, a curriculum-ului, precum și în funcție de exigențele privind adaptarea competențelor personalului didactic la schimbările din structurile/ procesele de educație.