În vederea cunoaşterii limbii române, elevii din clasele I-IV de la şcolile şi secţiile cu predare în limbile naţionalităţilor conlocuitoare trebuie să-şi însuşească un sistem închegat de cunoştinţe elementare lexicale, pe care să le folosească în limbajul activ creator. Terminând şcoala gimnazială, elevii trebuie să vorbească şi să scrie corect româneşte, să ştie să folosească limba română în viaţa zilnică, în procesul muncii, să ajungă treptat să citească opere literare şi ştiinţifice accesibile lor, să obţină pregătirea necesară pentru continuarea cu succes a studiului şi pentru activitatea în societate. Pentru a le dezvolta competenţa de a comunica cu uşurinţă în limba română, programa pentru clasele I-IV pune pe primul plan formarea competenţelor de receptare şi de exprimare a mesajelor orale în diverse situaţii de comunicare.
Alocarea orară pentru această disciplină, conform planului-cadru, este de 4 ore/săptămână. Cadrul comun pe baza căruia a fost elaborată această programă accentuează aspectul comunicativ-funcțional al învăţării limbii și literaturii române în contextul actual. Această abordare pune accent pe utilizarea limbii ca mijloc de comunicare. Activitățile de predare-învățare-evaluare plasează elevul în situații de utilizator activ al limbii române. Programa şcolară urmăreşte proiectarea curriculară centrată pe competenţe, care corespunde cercetărilor din psihologia cognitivă, conform cărora prin competenţe se realizează transferul şi i mobilizarea cunoştinţelor, deprinderilor şi atitudinilor în situaţii noi.
În materialele metodice de specialitate se stăruie din ce în ce mai mult asupra aspectelor: informativ, educativ şi practic în însuşirea unei limbi. Aceste aspecte sunt strâns legate între ele, sunt nedespărţite; formează un tot unitar. Ceea ce caracterizează însă scopul învăţării unei limbi, în cazul nostru a limbii române, este aspectul practic. Limba română trebuie să devină pentru elevi un mijloc de comunicare, un îndemn la acţiune şi un instrument al gândirii. Aceasta cere de la învăţător ca din fiecare lecţie, fie ea lecţie de semantizare a lexicului şi dezvoltare a vorbirii, de citirie, sau de scriere, să realizeze o lecţie de formare a competenţelor de exprimare corectă în limba română. Din fiecare verigă a procesului pedagogic: verificarea cunoştinţelor, explicarea cuvintelor noi, comunicarea de informaţii noi, fixarea şi repetarea lor, este necesar să se creeze momente de dezvoltare a exprimării orale şi scrise. Numai astfel limba română îşi va putea îndeplini rolul de mijloc de comunicare între toţi cetăţenii patriei noastre, va servi la instruirea viitoare a tineretului în această limbă, la folosirea ei de către orice cetăţean al ţării în procesul direct al muncii sub aspecte v ariate şi multiple.
Rolul cunoştiţelor, priceperilor şi deprinderilor în dezvoltarea competenţelor de comunicare
Procesul de însuşire a unei limbi diferite de cea maternă este un proces psihologic complex. Acest proces necesită prezenţa a trei componenţi: cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. Componenţii la care ne referim sunt nedespărţiţi. Dacă unul dintre ei lipseşte, procesul însuşirii limbii noi nu se poate realiza. Pentru a lămuri mai bine această problemă, este necesar să se precizeze ce sunt cunoştinţele, priceperile şi deprinderile şi locul pe care-l ocupă ele în procesul limbajului. În predarea limbii române, volumul de cunoştinţe cuprinde înţelegerea sensului cuvintelor, a normelor şi particularităţilor limbii române privind aspectul fonetic, gramatical şi ortografic. Astfel, elevii trebuie să-şi însuşească denumirile obiectelor, însuşirilor şi acţiunulor cu care se operează în limbaj. Ei trebuie să pronunţe corect sunetele specifice limbii române, să folosească vocabularul potrivit normelor gramaticale şi ortografice ale acestei limbi. Priceperile de exprimare sunt acţiuni verbalo-motorii realizate în mod conştient prin folosirea cunoştinţelor de limbă în situaţii noi. Astfel, elevii articulează în mod conştient în vorbire substantivele cu articolul corespunzător genului, formulează răspunsuri corecte la întrebări, descriu un tablou folosind în mod conştient vocabularul şi cunoştinţele gramaticale.
Deprinderile de exprimare sunt acţiuni automatizate care se formează pe baza a numeroase exerciţii şi repetări; ele au un caracter stereotip. Desigur că şi deprinderile de exprimare orală şi în scris includ elementul conştient bazându-se pe cunoştinţe şi pe unele priceperi, ajunse, prin exerciţii de repetare,la un grad mai mare de automatizare. De exemplu, elevul răspunde prompt la întrebarea: Unde te duci? – Eu mă duc la şcoală, fără să se gândească la forma de organizare a cuvintelor în propoziţii, la pronunţarea cuvintelor, la scrierea lor etc.
Reuşita formării oricăror deprinderi necesită necondiţionat respectarea următoarelor cerinţe:
- elevul să fie motivat pentru însuşirea deprinderii, pentru a participa activ la formarea ei;
- să fie stimulat pe parcurs apreciindu-se succesele, indicându-i-se şi greşelile pentru a se corecta, pentru a progresa;
- exerciţiile de formare a deprinderilor să fie bine dozate, respectându-se regula de la uşor la greu, de la simplu la complex.
Cu toate că nu se poate pune semnul egalităţii între predarea limbii române ca limbă nematernă la elevi maghiari, cu predarea limbilor străine, ale căror cerinţe şi scopuri sunt diferite şi, că pe de altă parte, nu se poate confrunta nici cu predarea limbii române ca limbă maternă, deoarece gradul de cunoaştere a limbii şi mecanismele gândirii, care stau la baza însuşirii ei, sunt diferite, totuşi, aplicând creator şi diferenţiat procedeele folosite pentru însuşirea limbii străine şi a limbii române ca limbă nematernă, ţinând cont de materialul uman cu care se lucrează, aceste procedee primesc un sens nou, eficienţa lor creşte, dobândesc noi valori.
Vorbind despre limbaj ca mijloc de comunicare, trebuie să subliniem faptul că acesta se prezintă sub două aspecte: limbajul activ şi limbajul pasiv. Prin „limbajul pasiv” (receptiv) înţelegem posibilitatea individului de a înţelege o limbă, auditiv sau citind, fără să-şi poată exprima ideile proprii în această limbă. Despre „limbaj activ” vorbim atunci când individul este în stare să-şi exprime, oral sau în scris, ideile şi gândurile proprii, sau elaborate de alte persoane, cu ajutorul cuvintelor, expresiilor, propoziţiilor sau frazelor.
Prin urmare, receptarea limbii (audierea) şi citirea sunt aspecte ale limbajului pasiv, iar vorbirea şi scrierea aparţin limbajului activ. În procesul însuşirii limbii române trebuie să avem în vedere în primul rând, limbajul activ al elevilor care se poate realiza pe două căi:
- În mod reproductiv (când persoana care vorbeşte redă exprimarea altor persoane cu mici schimbări de formă, pe baza citirii sau memorării unor texte, poezii, cântece etc.)
- În mod creator (când persoana care vorbeşte îşi poate exprima, fie oral sau în scris, într-un mod personal, propriile gânduri şi sentimente, respectând normele gramaticale, fonetice, lexicale, ortoepice şi ortografice). Acest ultim aspect presupune stăpânirea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor de limbă.
Deci, sarcina învăţătorului nu este numai aceea de a semantiza cuvintele, ci să formeze priceperile şi deprinderile necesare pentru ca elevii să pronunţe corect cuvintele, structurile şi propoziţiile în strictă concordanţă cu normele gramaticale, ortografice şi ortoepice ale limbii române. Stăpânind priceperi de limbă, elevul foloseşte în mod conştient cunoştinţele de limbă, în condiţii variabile. Calitatea principală a priceperii fiind elasticitatea, elevii vor folosi în mod conştient cunoştinţele dobândite în ceea ce priveşte aspectul corect al limbii române. Astfel, vor face corect acordul în gen şi număr, vor respecta regulile cu privire la topică, la folosirea semnelor de ortografie şi punctuaţie. Dar datoria noastră este de a forma deprinderile de limbă (deprinderi receptive şi deprinderi productive).
Deprinderile de exprimare, fie orale sau de scriere, includ elementul conştient şi se bazează pe cunoştinţe şi priceperi, ajunse la un grad de automatizare. Prin urmare, în procesul de predare – învăţare al unei limbi, deprinderile productive trebuie precedate de cele receptive deoarece prin dezvoltarea deprinderilor receptive se crează baza pentru construirea celor productive. Din cele arătate, rezultă că între cunoştinţele, priceperile şi deprinderile achiziţionate în procesul însuşirii limbajului nu se poate face o delimitare precisă. Ele se întrepătrund şi se influenţează reciproc.
Dificultăţile pe care le întâmpină elevii maghiari în însuşirea limbii române
Perfecţionarea predării şi însuşirii limbii române în învăţământul cu predarea în limbile minorităţilor naţionale reprezintă o cerinţă esenţială, izvorâtă din necesitatea cimentării unităţii şi frăţiei tuturor oamenilor din această patrie comună. Este cunoscut faptul că elevii din învăţământul cu predarea în limbile minorităţilor naţionale spre deosebire de cei din şcolile cu predarea în limba română, trebuie să deprindă în primul rând vocabularul limbii române, să fie învăţaţi să vorbească, apoi să scrie în limba română. Iată pentru ce, în aceste şcoli sarcina esenţială în studiul limbii române o reprezintă îmbogăţirea vocabularului elevilor, pentru că numai un vocabular bogat, cu un fond de cuvinte cuprinzător, din cele mai diverse domenii de activitate, poate asigura înţelegerea temeinică a cunoştinţelor prevăzute în programă şi, nu în ultimă instanţă, capacitatea elevilor de a se exprima cât mai bine şi mai corect în limba română.
Practica a dovedit că în condiţiile mediului bilingv copiii învaţă cu uşurinţă o limbă nematernă, fără repercusiuni deosebite în formarea şi consolidarea deprinderilor de limbă maternă. Însă aceste deprinderi lingvistice, de natură empirică, se formează spontan, în contactul nemijlocit al copilului cu mediul în care trăieşte. În aceste condiţii se formează de la început atât baza de articulaţie, cât şi lexicul de bază. Trebuie să avem în vedere numărul mare de localităţi unde populaţia maghiară este compactă, iar copilul intră în contact cu limba română doar în cadrul învăţământului organizat. Prin urmare, însuşirea limbii române de către copiii maghiari trebuie adaptată la aceste condiţii, respectându-se principiile didactice şi psiho-lingvistice legate de învăţarea limbilor nematerne.