Acordarea unei prime de carieră didactică în valoare de 1.500 de lei a fost prezentată drept o formă de sprijin pentru profesori și un instrument menit să contribuie la dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. În principiu, ideea este una binevenită: profesorii au nevoie de sprijin, de resurse și de condiții mai bune pentru a-și desfășura activitatea.
Problema apare însă atunci când același tip de sprijin este oferit tuturor, fără să se țină cont de experiența, nevoile și realitatea profesională a fiecărui profesor.
Pentru un cadru didactic aflat la început de carieră, posibilitatea de a utiliza acești bani pentru formare profesională poate fi utilă. Pentru un profesor cu 10, 20 sau chiar 30 de ani de experiență, situația poate fi cu totul alta. După ani de activitate, numeroase cursuri de formare profesională devin mai degrabă o obligație administrativă decât o necesitate reală.
Un profesor cu experiență nu are neapărat nevoie de încă un curs pentru a învăța cum să își desfășoare activitatea la clasă. Are nevoie, în schimb, de instrumentele cu ajutorul cărora să își poată desfășura această activitate în condiții moderne și eficiente.
Profesorul are nevoie de echipamente, nu doar de cursuri. În ultimii ani, activitatea didactică s-a schimbat radical. Profesorul nu mai lucrează exclusiv cu manualul, tabla și catalogul. Comunicarea cu elevii și părinții, platformele educaționale, catalogul electronic, pregătirea materialelor digitale, realizarea prezentărilor, transmiterea documentelor, completarea unor formulare și accesarea permanentă a unor aplicații informatice au devenit parte din activitatea de zi cu zi.
În acest context, un laptop performant, un telefon bun, o tabletă sau alte echipamente digitale nu reprezintă un moft. Sunt instrumente de lucru.
Un profesor poate ajunge să își folosească telefonul personal o parte semnificativă din zi pentru activități legate de serviciu. Răspunde la mesaje, comunică cu părinții, verifică informații, accesează platforme, fotografiază sau scanează documente, consultă materiale didactice, participă la grupuri de lucru și, uneori, rezolvă probleme administrative care apar în afara programului propriu-zis.
Într-o asemenea situație, este legitim să ne întrebăm: de ce nu ar putea profesorul să folosească prima de carieră pentru achiziționarea unui echipament pe care îl utilizează efectiv în activitatea profesională?
Dacă scopul este sprijinirea carierei didactice și îmbunătățirea activității profesorului, atunci un laptop pe care acesta îl folosește zilnic pentru pregătirea lecțiilor poate fi la fel de relevant pentru cariera sa precum un curs.
Experiența profesională trebuie recunoscută. Un sistem de formare profesională sănătos ar trebui să țină cont de nivelul de experiență al celui care beneficiază de formare. Nu este normal ca un profesor aflat la început de drum și un profesor cu zeci de ani de experiență să fie priviți exclusiv prin aceeași lentilă. Nevoile lor profesionale sunt diferite.
Un profesor debutant poate avea nevoie de mentorat, de cursuri privind managementul clasei, metode moderne de predare sau evaluare. Un profesor cu experiență poate avea deja competențele respective, dobândite atât prin formare, cât și prin ani întregi de practică.
A-i spune unui astfel de profesor că sprijinul pentru cariera sa trebuie să însemne obligatoriu un nou curs înseamnă să reduci ideea de dezvoltare profesională la o singură formă.
Or, dezvoltarea profesională poate însemna și accesul la instrumente mai bune de lucru.
De ce un telefon sau un laptop ar putea fi o investiție în cariera didactică?
Să presupunem că un profesor folosește un laptop personal vechi, lent sau cu probleme tehnice. Îl utilizează pentru pregătirea lecțiilor, realizarea materialelor, redactarea documentelor, completarea situațiilor școlare și comunicarea profesională.
Achiziționarea unui laptop nou nu îl face pe acel profesor „mai puțin preocupat de formare”. Dimpotrivă, îi poate permite să lucreze mai eficient și să utilizeze mai multe resurse educaționale.
Același lucru este valabil pentru telefon.
Un smartphone modern poate fi un instrument profesional important: acces la platforme educaționale, aplicații, documente, comunicare, fotografierea unor materiale, scanare, autentificare, videoconferințe și acces rapid la informații.
Dacă un profesor își folosește telefonul personal pentru o parte importantă a activității profesionale, este greu de susținut că acel dispozitiv nu are nicio legătură cu exercitarea profesiei.
În realitate, profesorul ajunge să subvenționeze activitatea instituției și a sistemului educațional din propriul buzunar: cumpără laptopul, telefonul, imprimanta, consumabilele sau alte materiale pe care le folosește pentru a-și face meseria.
În aceste condiții, o sumă de 1.500 de lei care ar putea contribui la înlocuirea sau îmbunătățirea unui echipament de lucru ar avea un impact imediat și concret.
Cursul obligatoriu nu înseamnă automat dezvoltare profesională. Există și o problemă mai profundă: atunci când banii sunt condiționați de achiziționarea unor anumite servicii, există riscul ca formarea să devină o formalitate.
Profesorul participă la curs pentru că trebuie să folosească banii într-un anumit mod, nu neapărat pentru că acel curs răspunde unei nevoi profesionale reale.
Un profesor cu experiență poate ajunge să acumuleze diplome și certificate, dar să continue să lucreze cu un laptop vechi de ani de zile sau cu un telefon pe care îl folosește simultan pentru viața personală și pentru serviciu.
Aceasta este contradicția pe care ar trebui să o discutăm. Ce este mai important pentru calitatea actului educațional: încă un certificat într-un dosar sau un instrument de lucru pe care profesorul îl folosește aproape zilnic?
Răspunsul nu poate fi același pentru fiecare cadru didactic. O primă flexibilă ar fi mai eficientă. Nu este nevoie ca prima de carieră didactică să fie eliminată. Dimpotrivă, ea poate fi păstrată și îmbunătățită.
Soluția ar putea fi introducerea unor categorii mai largi de cheltuieli eligibile, astfel încât profesorul să poată decide ce îi este cu adevărat necesar.
De exemplu, suma ar putea fi utilizată pentru:
- cursuri și programe de formare profesională;
- laptopuri, tablete sau telefoane utilizate în activitatea didactică;
- software și aplicații educaționale;
- cărți și materiale didactice;
- echipamente audio-video;
- alte instrumente necesare activității profesionale.
În acest fel, profesorul ar deveni responsabil de alegerea modului în care investește în propria activitate.
Un profesor debutant ar putea alege un curs de formare. Un profesor cu experiență ar putea opta pentru un laptop. Altul ar putea cumpăra materiale didactice sau programe educaționale. Toți ar beneficia de același sprijin, dar într-un mod adaptat propriilor nevoi.
Profesorii nu au nevoie doar să fie formați. Au nevoie să fie dotați. Discuția despre educație trebuie să depășească ideea că orice problemă poate fi rezolvată printr-un curs. Profesorii au nevoie de formare de calitate, fără îndoială. Dar au nevoie și de condiții materiale pentru a-și desfășura activitatea.
Un sistem educațional modern nu poate pretinde performanță digitală de la profesori în timp ce aceștia sunt nevoiți să folosească echipamentele personale, cumpărate din banii lor. Dacă un profesor își folosește telefonul personal o parte importantă din zi pentru serviciu, dacă își cumpără singur laptopul pe care pregătește lecțiile și dacă își asigură din venituri proprii instrumentele necesare activității, atunci este firesc ca sprijinul acordat pentru cariera sa să poată acoperi și aceste nevoi.
Prima de 1.500 de lei ar putea fi cu adevărat o investiție în cariera didactică dacă profesorului i s-ar acorda mai multă libertate în alegerea modului în care o folosește. Pentru unii, investiția înseamnă un curs. Pentru alții, înseamnă un laptop. Pentru alții, un telefon, o tabletă, un program educațional sau materiale pentru clasă. Cariera didactică nu se dezvoltă doar prin certificate. Se dezvoltă și prin instrumentele cu care profesorul își face meseria. Iar profesorul cu experiență ar trebui să fie suficient de respectat și de responsabilizat încât să poată decide singur ce îi este necesar pentru a-și face mai bine munca.
1.500 de lei nu înseamnă prea mult atunci când vorbim despre echipamente de lucru
Mai există un argument care merită luat în calcul: valoarea efectivă a celor 1.500 de lei raportată la prețurile actuale ale echipamentelor electronice.
Un telefon decent, care să poată fi utilizat fără probleme pentru aplicații educaționale, videoconferințe, fotografierea și scanarea documentelor, accesarea platformelor școlare și comunicarea profesională, poate ajunge cu ușurință la 1.500-2.500 de lei sau chiar mai mult. În cazul unui laptop, suma de 1.500 de lei este și mai mică în raport cu prețul unui echipament care să permită desfășurarea confortabilă a activităților profesionale pentru mai mulți ani.
Cu alte cuvinte, chiar și în situația în care profesorul ar putea utiliza întreaga primă pentru un echipament, cei 1.500 de lei nu reprezintă neapărat o sumă suficientă pentru achiziționarea unui dispozitiv performant. Ea poate reprezenta însă o contribuție la cumpărarea unui laptop sau a unui telefon.
Aici apare o altă problemă a actualului mecanism: dacă profesorului i se permite să utilizeze banii pentru echipamente, suma nu trebuie privită ca și cum ar trebui să acopere integral prețul produsului. Poate fi o contribuție la achiziție.
De exemplu, un profesor care are nevoie de un laptop de 3.000 de lei ar putea folosi cei 1.500 de lei pentru jumătate din cost, urmând să acopere diferența din fonduri proprii. În schimb, dacă aceiași 1.500 de lei sunt direcționați obligatoriu către cursuri, profesorul rămâne în continuare cu laptopul vechi și trebuie să suporte integral costul unui eventual echipament nou.
Situația este și mai evidentă în cazul profesorilor care folosesc telefonul personal. Un telefon nu este folosit doar pentru apeluri. În activitatea didactică actuală, el poate deveni un adevărat instrument de lucru: e-mail, grupuri de comunicare, aplicații educaționale, platforme școlare, documente, fotografii, scanări, autentificări, videoconferințe, accesarea rapidă a unor informații și comunicarea cu colegii sau părinții.
Dacă un profesor utilizează telefonul personal pentru astfel de activități o treime din zi sau chiar mai mult, atunci o parte semnificativă din durata de viață și din resursele dispozitivului sunt consumate în interes profesional.
Telefonul se uzează, bateria se degradează, memoria se ocupă, dispozitivul trebuie înlocuit la un moment dat. Toate acestea reprezintă costuri reale.
În aceste condiții, este rezonabil ca o parte din sprijinul financiar destinat carierei didactice să poată fi folosită pentru un astfel de echipament.
Costul real nu este doar prețul de pe etichetă. Atunci când vorbim despre un laptop sau un telefon utilizat în scop profesional, trebuie să ținem cont nu doar de prețul de achiziție, ci și de durata și intensitatea utilizării.
Un laptop cumpărat de un profesor poate fi folosit zilnic pentru pregătirea lecțiilor, elaborarea testelor, materiale didactice, prezentări, documente administrative, evaluări și comunicare profesională.
Dacă este utilizat cinci zile pe săptămână, timp de mai mulți ani, vorbim despre sute sau chiar mii de ore de utilizare în scop profesional.
În acest context, este greu de susținut că un astfel de echipament nu reprezintă o investiție în cariera didactică.
De fapt, întrebarea corectă nu ar trebui să fie: „Este un laptop un instrument de formare profesională?” Ci: „Îl folosește profesorul pentru a-și desfășura și îmbunătăți activitatea profesională?” Dacă răspunsul este da, atunci ar trebui să existe și posibilitatea ca o parte din prima de carieră didactică să fie utilizată pentru achiziționarea lui.
1.500 de lei pentru un curs sau 1.500 de lei pentru un instrument folosit ani de zile?
Aceasta este, în fond, diferența dintre o cheltuială care poate deveni pur formală și una care produce un beneficiu profesional concret și de durată.
Un curs poate fi util, dar valoarea lui depinde de relevanța conținutului, de calitatea formatorului și de măsura în care informațiile dobândite sunt aplicabile în activitatea profesorului.
Un laptop sau un telefon, în schimb, este un instrument pe care profesorul îl poate utiliza în fiecare zi, pe o perioadă de mai mulți ani.
Pentru un profesor cu experiență, care are deja numeroase cursuri și formări la activ, diferența este esențială. Poate că nu mai are nevoie de încă un certificat. Poate că are nevoie de un laptop care să nu se blocheze atunci când pregătește o lecție. Poate că are nevoie de un telefon cu o baterie care să reziste unei zile întregi în care este folosit și pentru activități de serviciu. Poate că are nevoie de o tabletă pentru a prezenta materiale elevilor.
Acestea sunt nevoi profesionale concrete, nu beneficii de ordin personal.
Profesorul ar trebui să poată decide ce înseamnă investiția în propria carieră. Unul dintre cele mai importante principii care ar putea sta la baza unei reformări a primei de carieră didactică este libertatea de alegere. Statul poate stabili suma și poate stabili că banii trebuie utilizați în legătură cu activitatea profesională, dar ar trebui să lase profesorului posibilitatea de a decide care este cea mai bună investiție pentru el. Pentru un debutant, aceasta poate fi o formare profesională. Pentru un profesor cu 20 de ani de experiență, poate fi un laptop. Pentru altul, poate fi un telefon. Pentru altcineva, cărți, materiale didactice, software educațional sau echipamente necesare disciplinei pe care o predă.
Această flexibilitate ar transforma prima de carieră didactică dintr-un beneficiu standardizat într-un sprijin adaptat nevoilor reale ale profesorului.
Iar acesta ar trebui să fie, în ultimă instanță, scopul unei asemenea măsuri: nu să oblige profesorul să cumpere ceva pentru că există o categorie de cheltuieli prestabilită, ci să îi ofere resursele de care are nevoie pentru a-și face mai bine meseria.