Pot spune că „povestea mea internațională” este una destul de vastă și probabil, mai în glumă, mai în serios, la bătrânețe, voi scrie o carte despre toate momentele plăcute și neplăcute pe care le-am trăit pe parcursul acestor 17 ani de când am început această călătorie fascinantă cu proiectele Comenius și apoi Erasmus+. Este o oportunitate imensa pentru oricine si este o lecție de viață pe care o trăiești și o s-o povestești copiilor și nepoților. Aceste experiențe Erasmus+ sunt despre toleranță, prietenie și comunicare, despre dezvoltare personală, despre oportunitatea de a cunoaște obiceiuri și tradiții, despre diversitate, despre cum noi oamenii suntem la fel, indiferent de rasă, religie sau limbă.
Proiectele de cooperare internațională mi-au oferit șansa să cunosc oameni din toată Europa, să pot schimba idei și opinii cu persoane din cele mai diferite. Este o aventură continuă, care te provoacă să faci față unor situatii noi la care trebuie să găsești o solutie, acest lucru aducând un plus de experiență personalității mele. Această provocare mi-a oferit șansa descoperirii unui nou mediu școlar bazat pe lucruri practice, care mi-a influențat dezvoltarea personală și a conturat-o pe cea profesională. Astăzi, acesta este avantajul meu acum- o experiență vastă în cooperarea internațională, utilizarea limbii engleze în context real, gândirea “out of the box”, un bagaj extraordinar de cunoștințe.
Aș putea vorbi ore întregi despre experiențele din cadrul cooperării internaționale, însă ultima experiență din cadrul proiectului Water, Wind And Sun – Ecology Can Be Fun, cu numărul de referință 2018-1-PL01-KA229-050925_5, din perioada 6-11 octombrie 2019, când o echipă a Școlii Gimnaziale nr 7 Buzău formată din 5 elevi și 3 cadre didactice au participat la schimbul pe termen scurt de grupuri de elevi în Alytaus Panemunes pagrindine mokykla ne-a adus înapoi în timp, dar și înainte în viitor. Cu scopul de a crește conștiința pro-ecologică în rândul elevilor școlilor partenere și a comunității locale, de economisire a energiei la școală și acasă, de descoperire a modalităților de reducere a consumului ridicat de energie, de familiarizare a elevilor cu sursele de energie alternativă, mobilitatea din Alytus din „Lituania verde, confortabilă și neatinsă” ne-a introdus într-un orășel remarcabil prin curățenia, aerul proaspăt, calmul și respectul față de natură, cu bunii lor vorbitori de engleză, cu respectul față de educație și generațiile viitoare.
„Lituania….verde…pădure…. mirosul de proaspăt…viață… Ceea ce am trăit în Lituania sper că voi mai trăi vreodată. Senzația de necunoscut, dar în același timp de siguranță și cunoaștere, m-a făcut să îmi crească pofta de viață, de nou, de natură.” Acestea sunt impresiile unei eleve participante la mobilitatea în Alytus, Lituania.
„În amintirile noastre din Lituania predomină culoare verde, greu de redat de camerele de filmat, grija pentru mediul înconjurător și curățenia din toate orașele vizitate.” – prof. învățământul primar, Andreea Ungureanu
Din păcate situația actuală cu pandemia virusului Corona ne-a avertizat că este ceva în neregulă în relația dintre oamenii și natura. Pe parcursul anilor am fost avertizați de mai multe ori de diferitele epidemii, de efectele încălzirii globale, de dispariția unor specii, de schimbările atât de drastice în natură etc., dar se pare că nu am învățat încă lecția. Goana noastră după creștere economică, după venituri mai mari, telefoane mobile mai sofisticate etc., ne-au făcut să credem că natura este robul nostru, ne-au făcut să exploatăm natura mai degrabă decât să fim o parte din ea, să trăim în echilibru cu ea și să ducem o viață poate mai umilă, dar mai fericită.
În ultimele luni putem vedea însă că tinerii se îndreaptă tot mai mult către natură pentru a face oamenii conștienți de problemele de mediu și pentru a ajuta natura. Se pare că noua generație vrea să ajute natura să se recupereze, iar noile proiecte Erasmus+, a căror finanțate școala noastră a reușit să o obțină începând cu anul 2020, le oferă o nouă abordare, dobândirea competențelor necesare pentru înțelegerea naturii și încercarea de a ajuta natura în viitor.
Proiectul Erasmus+ Green Life, cu numărul de referință 2020-1-CZ01-KA229-078246_2, implică șase școli din Republica Cehă (Zakladni skola a Materska skola Delnicka, Karvina), Cipru (Gymnasium Aradippou), Lituania (Siauliu Gytariu progimnazija), România (Scoala gimnazială nr 7, Buzău), Portugalia (Agrupamento de Escolas do Barreiro) și Spania (Colegio ntra. Sra. De las Mercedes, Granada). Este un parteneriat strategic pe doi ani axat pe problemele de mediu și pe problemele climatice, precum și pe dezvoltarea competențelor cheie ale elevilor și profesorilor noștri în ceea ce privește științele naturii, ecologie, biologie, fizică etc. Principalele subiecte ale activităților proiectului sunt: apa (sursele și puritatea acesteia), obiceiurile sănătoase, schimbările climatice și deșertificare, reciclare, eco-turism și încălzirea globală.
Cel de-al doilea proiect Erasmus+ KA229 Past, Present, Future – It’s All in the Sky, cu numărul de referință 2020-1-PL01-KA229-082143_2, coordonată la nivel european de Școala primară nr. 5 din Koszalin (Polonia) și având ca parteneri Scoala Gimnaziala nr. 7 din Buzău (România), Istituto Comprensivo s. Bagolino din Alcamo (Italia), Școala primară nr. 12 din Drama (Grecia) și Osnovna skola Josip Pupacic din Omis (Croația) are ca temă principală a proiectului astronomia, iar toate activitățile ce se vor desfășura în cadrul proiectului sunt împărțite în trei etape – trecut, prezent și viitor în astronomie.
Cunoașterea trecutului va îmbogăți cunoștințele elevilor despre realizările în domeniul astronomiei ale vechilor greci, sumerieni și egipteni, Copernic, Galileo și Hevelius, precum și descoperirea de legende și povești despre originea cosmosului, planetelor și stelelor. Toate aceste activități își propun să compare patrimoniul cultural comun al Europei și să identifice diferențele și asemănările dintre țări și istoria lor în domeniul astronomiei.
Activitățile despre prezent se vor concentra nu numai pe observarea cerului, excursii la observatoare astronomice și planetarii, ci și pe lucrări de atelier și extinderea cunoștințelor elevilor despre sistemul solar, planete și cele mai interesante stele vizibile pe cer. Elevii noștri își vor îmbunătăți abilitățile de a fotografia cerul și vor învăța despre tehnologiile moderne care permit oamenilor să călătorească pe Lună, către stații spațiale și să construiască sateliți.
Activitățile despre viitor vor prezenta elevilor viziunea vieții în spațiu prin literatură și film. Vom afla despre posibilitățile tehnologiei moderne și ale omului în domeniul vieții pe Marte sau a vieții pe o stație spațială, vom vedea viziuni ale viitorului în filmele de science fiction și vom crea propria noastră stație spațială formată din modele pregătite de toți participanții la proiectul. Scopul acestei etape este de a încuraja elevii noștri să-și dezvolte creativitatea și să stimuleze interesul pentru astronomie, necesare etapelor ulterioare ale educației lor.
În continuare, voi prezenta câteva dintre impresiile elevilor noștri participanți la mobilitățile internaționale.
„În anul 2008, am luat parte la mobilitatea care s-a desfășurat în Vedelago, Italia în cadrul proiectului Comenius Roots of European Civilisation. A fost o experiență foarte benefică pentru elevul de clasa a VI-a de atunci pentru că am avut ocazia să îmi exersez vorbitul în limba engleză și am văzut cum arată sistemul de învățământ într-o țară dezvoltată. Mai mult decât atât, în cadrul acestei experiențe am avut și oportunitatea să vizitez unele atracții turistice ale Veneției. Consider că am fost norocos să particip la acest proiect și le recomand elevilor să participe și ei dacă au ocazia. “ – Cătălin G., participant la mobilitatea din Vedelago, Italia, 2008 în cadrul proiectului Comenius Roots of European Civilisation
„În general, proiectele Erasmus+ te responsabilizează, te maturizează și îți oferă posibilitatea de a trece prin tainele și frumusețile țărilor străine. De asemenea, dezvoltă și relațiile de comunicare, elevii scăpând de frica de a vorbi în fața unui public. “ – Sebastian C., participat la mobilitatea din Bourne Sulinowo, Polonia, 2011 în cadrul proiectului Comenius Make the best of your students’ language learning
„În anul 2016 am avut ocazia să iau parte la proiectul Erasmus+: Stem by art, iar odată cu această experiență am rămas cu o mulțime de amintiri plăcute. Am acumulat diferite informații despre culturile celorlalte țări europene participante la acest proiect, în principal fiind prezentată capitala Cehiei, Praga, un oraș splendid, cu oameni primitori, unde, de asemenea, a avut loc toată experiența trăită. Pe lângă prieteniile legate cu elevii și profesorii din celelalte țări, pot spune că m-am apropiat de cadrele didactice însoțitoare și am văzut, dincolo de statura de dascăl, niște oameni de încredere, bine organizați, grijulii și foarte veseli. Mă bucur că m-am putut implica în această mobilitate și că am beneficiat de ceea ce are de oferit.”- Alexandra S., participant la mobilitatea din Praga, Cehia în 2016, în cadrul proiectului Stem by Art.