Povestea mea… Erasmus

Școala Gimnazială Mănești, județul Dâmbovița,  a obținut acreditare în cadrul programului Erasmus+ cu o valabilitate de 4 ani, începând cu data de 1 martie 2023 (nr.de referință al proiectului: 2023-1-RO01-KAI21-SCN-000 12 54 94). În perioada 3-8 martie 2025, am avut oportunitatea de a participa, prin programul Erasmus+, la cursul internațional „Project-Based Learning for Primary School”, desfășurat în superbul oraș Florența, din Italia. Scopul principal al participării la curs a fost aprofundarea metodei „Project Based Learning for Primary School” (Învățarea pe bază de proiect), cu accent pe aplicarea acesteia în învățământul primar. Cursul a vizat dezvoltarea de competențe pedagogice moderne și adaptarea metodelor de predare la nevoile actuale ale elevilor.

Această experiență a fost o oportunitate valoroasă de dezvoltare profesională, dar și o adevărată călătorie personală, care m-a conectat cu educatori pasionați din întreaga Europă și mi-a oferit suport și inspirație pentru activitatea mea didactică.

Am lucrat în echipe internaționale, alături de profesori din  Lituania, Madagascar și Grecia. Schimbul de idei a fost autentic și extrem de valoros: fiecare a adus în discuție exemple concrete din propria țară, iar împreună am analizat cum pot fi adaptate principiile învățării bazată pe proiect în contexte diverse.

Competențe dobândite:

  • Proiectarea unui plan de lucru PBL în ciclul primar;
  • Formularea de întrebări generatoare și obiective clare;
  • Evaluarea procesului și a produsului final al elevilor;
  • Colaborare interculturală și adaptabilitate metodologică.

Formatoarea noastră, Cristina Salvatori, ne-a stimulat încă de la prima întâlnire, să ne cunoaștem, prin prezentarea individuală, dar și a instituțiilor de învățământ din care proveneam. În acest context, fiecare dintre noi a vorbit despre proiectele derulate în trecut, despre activitățile de impact la nivelul școlii, dar și al comunității.

După cunoașterea grupului, am abordat, încă din prima zi, noțiunile esențiale legate de Învățarea bazată pe proiecte (P.B.L.): definiție, obiective, avantaje, caracteristicile cheie, driving question, întrebările derivate din aceasta, etapele unui P.B.L., modalitățile de evaluare a unui P.B.L. prezentarea produselor proiectului în mod authentic și personalizat.  De asemenea, ne-au fost prezentate, câteva instrumente online care pot fi folosite pentru a facilita și a face mai interesant lucrul la PBL: Kanva, Edutopia, Storyboard That și multe altele. Pe lângă cunoștințele teoretice , am lucrat efectiv la elaborarea unui proiect, a cărui temă am ales-o în funcție de posibilitatea concretă de aplicare la clasă.

Din perspectiva mea, participarea la cursul de formare „Project-Based Learning for Primary School” a fost o modalitate de perfecționare utilă și plăcută, o experiență educativă care mi-a permis nu numai să îmi dezvolt competențele didactice, ci și să capăt noi deprinderi și abilități. Cel mai important lucru  a fost aprofundarea conceptului de Învățare bazată pe proiecte , înțelegând mai bine structura acestui tip de învățare, etapele elaborării unui P.B.L., importanța întrebării provocatoare – driving question- și a implicării exclusive a elevilor în alegerea , proiectarea și derularea proiectului . De asemenea, am avut ocazia să îmi îmbunătățesc abilitățile de evaluare, prin acordarea de feedback  celorlalte echipe care au creat P.B.L,-uri. Cursul mi-a permis în plus, să îmi îmbunătățesc abilitățile digitale, având acces, prin secvența de formare bazată pe  instrumentele online inovatoare.

Am învățat să folosesc Kanva, o aplicație permisivă și atractivă, care ne oferă posibilitatea să creăm afișe,  cărți și alte  instrumente  digitale pe diferite teme, necesare în promovarea proiectelor.

În cadrul cursului, am lucrat în echipe multinaționale, ceea ce mi-a permis să cunosc alte perspective educaționale, să dezvolt abilități de colaborare interculturală și să îmi îmbunătățesc competențele de comunicare în limba engleză. Am putut să identificăm puncte comune ale educației europene, dar și deosebiri legate de proiectare, cultură, percepție, identitate și țară.

Experiența a fost completată de numeroase activități culturale și lingvistice, permițându-mi schimbul de bune practici și promovarea utilizării de metode pedagogice noi. Am înțeles astfel, în mod practic, că metoda „Project Based Learning” are o importanță semnificativă în educația modernă datorită numeroaselor sale beneficii. În esență, cultivă abilități de gândire critică, dar  promovează și învățarea auto-dirijată. În plus, se dovedește potrivită chiar și pentru elevii din ciclul primar, asigurând relevanță în medii educaționale diverse. Metoda învățării bazată pe proiect încurajează gândirea interdisciplinară, deoarece problemele pot necesita cunoștințe și abilități din mai multe subiecte sau domenii, promovează colaborarea, comunicarea și abilitățile de lucru în echipă, deoarece elevii discută și dezvoltă soluțiile împreună.  crește  autonomia și  responsabilitatea elevilor. Metodele digitale folosite în cadrul proiectelor, contribuie la dezvoltarea competențelor tehnologice ale copiilor.

În concluzie, „Învățarea pe bază de proiect” reprezintă o metodă eficientă de a transforma educația primară, oferindu-le elevilor o experiență de învățare autentică și captivantă. Cursul, în ansamblul lui, a fost foarte interesant. Suportul de curs a fost bine structurat, interacțiunea trainerului cu grupul a fost foarte caldă, dar și profesionistă, în același timp. Modalitățile de prezentare utilizate pentru transmiterea informațiilor au fost  atractive. Sunt convinsă că voi putea să realizez, în colaborare cu  colegii mei, proiecte bazate pe nevoile școlii în care lucrez și ale elevilor noștri.

Conținuturile prezentate și activitățile derulate sunt aplicabile la clasă, deci, a fost pe deplin adaptat nevoilor școlii mele.

Cursul a avut un impact semnificativ asupra activității mele didactice, oferindu-mi instrumente moderne, motivare profesională și o viziune centrată pe implicarea activă a elevului în procesul de învățare. Recomand cu mult drag această experiență unică oricărui profesor dornic să experimenteze lucruri noi.

 

prof. Viorica Ghinea

Școala Gimnazială Drăgăești Pământeni, Mănești (Dâmboviţa) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/viorica.ghinea

Articole asemănătoare