Portofoliul, metodă alternativă de evaluare

Deşi de multe ori utilizat eronat şi ineficient, portofoliul rămâne o metodă de învăţare şi evaluare cu un ridicat potenţial de dezvoltare a capacităţilor cognitive Portofoliul reprezintă, la modul general, culegerea lucrărilor unui elev, efortul depus pe parcursul unei perioade şcolare, performanţele înregistrate în acea perioadă.

În portofoliu se adună, în ordine cronologică, diverse probe care reflectă o paletă largă de conţinut. Se ataşează unui portofoliu lucrările scrise, planuri de lectură, teme specifice primite şi rezolvate, rezultatele unei activităţi de cercetare, în general orice material care oferă informaţii despre progresul elevului pe parcursul unei perioade determinate.

S-a demonstrat că întocmirea unui portofoliu este conştientizată de elev ca un lucru realizat prin efort propriu, prin care reuşeşte să îşi evalueza propria muncă, mai ales dacă se implică în selectarea părţilor componente ale portofoliului.

Un portofoliu nu trebuie să reflecte doar rezultatele sau notele înregistrate de elev, ci trebuie să exprime activităţile elevului. De asemenea, conţinutul portofoliului poate să difere pe parcursul unui an şcolar. În timpul anului, se poate ataşa portofoliului diverse teme care necesită o perioadă mai lungă de rezolvare, pentru ca apoi la sfârşitul anului şcolar, elevul să realizeze o selecţie şi să păstreze în portofoliu doar acele materiale care le consideră reprezentative pentru achiziţiile sale dobândite în anul respectiv.

Obiectivul general al unui portofoliu este de a demonstra progresul elevului, progres conştientizat atât de el cât şi de alţi factori implicaţi în educaţie. De aceea portofoliul trebuie să conţină informaţii care să ilustreze evoluţia şi dezvoltarea elevului, care să reflecte performanţa efectivă de la clasă, dar şi modificări în sfera de interese, schimbări de atitudine cu plus valoare.

În general întocmirea unui portofoliu necesită un model care să arate modul de realizare, dar şi de gândire al celor care elaborează un astfel de material. Evaluarea unui portofoliu nu poate fi încadrată în metodele tradiţionale de evaluare. De asemenea, în evaluarea unui portofoliu trebuie evitat criteriul cantitativ, bazat pe lucrările încheiate într-un termen scurt şi limitate strict la o anumită cerinţă. Evaluarea trebuie să fie calitativă, bazată pe modul de desfăşurare al rezolvării de sarcini care se întind pe o perioadă mai lungă de timp şi care au aplicaţii mai largi.

În evaluarea unui portofoliu trebuie ţinut cont de comportamentele de autoexplorare, automotivare şi autoiniţiere care au stat la baza întocmirii portofoliului de către elev, comportamente care oferă informaţii despre deosebirile individuale care apar pe parcursul proceselor de dezvoltare. Pentru reuşita folosirii portofoliului ca metodă de evaluare, trebuie ca toţi participanţii să accepte această metodă.

De asemenea, realizarea unui portofoliu trebuie să fie voluntară, nu un mijloc impus din afară. Elevii trebuie să colaboreze cu profesorul în ralizarea portofoliului, acesta monitorizând în permanenţă procesul. Portofoliul trebuie văzut ca un mijloc de dinamizare a procesului de învăţare, un instrument eficient pentru perfecţionarea în instruire.

Potrivit lui J. Eison, portofoliile trebuie să posede o serie de însuşiri caracteristice pentru a fi un mijloc didactic eficient: -să cuprindă o selecţie a produselor elevilor, deoarece un portofoliu bun este selectiv şi nu total; -să prezinte coerenţă în organizare, astfel putând fi urmărite cu uşurinţă de evaluator; -să cuprindă, pe lângă materialele elevului şi propriile reflecţii, asigurând astfel împletirea evaluării cu învăţarea; -lucrările cuprinse în portofoliu să fie reprezentative, adică să reflecte esenţa activităţii desfăşurate; -să reflecte caracterul evolutiv, arătând capacitatea de perfecţionare a elevului. Profesor Pîrcălabu Alina

Bibliografie:
Cerghit, Ioan, 1998, Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Golu, P. , 1985, Învăţare şi dezvoltare, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
Iucu, Romiţă B. , 2008, Instruirea şcolară-Perspective teoretice şi aplicative, Editura Polirom, Iaşi

 

prof. Alina Pîrcălabu

Colegiul Tehnic General Gheorghe Magheru, Tg.Jiu (Gorj) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/alina.pircalabu

Articole asemănătoare