Geografia este una dintre cele mai vechi discipline didactice din învățământ, care, împreună cu istoria şi limba română, au constituit trilogia şcolară, au demonstrat permanenţa culturală. Ca disciplină didactică, la toate nivelurile de educaţie, aceasta face parte integrantă din procesul general instructiv-educativ al cărui scop este cunoaşterea tuturor caracteristicilor Terrei, începând cu natura, apoi populaţia şi aşezările umane, activitatea socială şi economică, toate acestea în strânsă relaţie cauzală, omul fiind dependent de cadrul natural care-i oferă toate condiţiile de viaţă.
Procesul instructiv-educativ, privit prin prisma Geografiei, trebuie să aibă la bază în primul rând cunoaşterea obiectivă a realităţilor înconjurătoare, locale, care se realizează regional, la diferite scări taxonomice.
Datorită domeniului ei de studiu foarte extins, variat, în raport cu orizontul local mult mai redus, Geografia recurge la două mijloace ştiinţifice şi didactice de reprezentare spaţială: globul şi harta geografică, cu ajutorul cărora poate cuprinde dintr-o singura privire întreaga problemă analizată. Informaţiile primite de elevi la Geografie se corelează şi se completează cu alte discipline. Noul curriculum prevede începerea studiului organizat al Geografiei încă din primele clase, primare, prin lecţii de citire ce oferă educatorului posibilitatea de a familiariza elevii cu unele noţiuni geografice. Elevii întâlnesc în diverse lecţii din cadrul planului de învăţământ denumirile de munte, drum, râu, ceaţă, vânt, sat, ţară. Din acest motiv, scopul predării geografiei este concret, complex, această disciplină îi învaţă pe copii un sistem vast de cunoştinţe referitoare la dinamica învelişurilor Terrei, le formează deprinderi practice cu privire la aprecierea fenomenelor meteorologice, hidrologice, le dezvoltă dragostea faţă de natură şi ţara, locul natal, le formează deprinderi pentru protecţia mediului înconjurător etc.
Interdisciplinaritatea geografiei cu celelalte discipline didactice este determinată de ponderea redusă pe care o are aceasta în planul-cadru şi apoi de aportul deosebit al ştiinţelor geografice în rezolvarea unor probleme globale ale omenirii, acum când tehnologia s-a răaspândit şi evoluat atât de mult, generând dezechilibre naturale, limitarea resurselor, poluarea în ansamblul ei.
Pentru însuşirea disciplinelor geografice se utilizează un sistem complex de strategii didactice care stimulează activitatea creatoare a elevilor, deoarece permanent noile cunoştinţe se bazează pe un suport creat în lecţiile anterioare sau prin intermediul altor discipline. Fiecare noţiune se formează nu numai ca urmare a unor lecţii special organizate pentru aceasta, ci în urma unui process îndelungat, ce-si are începuturile în primele clase în care se transmit cunoştinţe de geografie. De exemplu, noţiunea de hartă începe să se formeze în primele clase, când elevii dobândesc cunoşinţe referitoare la numele ţării noastre , a vecinilor acesteia, a locului natal, oraşului/judeţului. Aceste cunoştinţe stau la baza formării unor noţiuni pe care se bazează apoi alte cunoştinţe despre hartă: relief, vegetaţie, animale, bogăţii naturale, graniţe, ca apoi să se concluzioneze faptul că harta este o reprezentare micşorată a tuturor acestora, cu ajutorul unor semen convenţionale, scări etc.
Promovarea interdisciplinarităţii constituie un element definitoriu al progresului cunoaşterii. Copiii nu trebuie educaţi doar pentru lumea de azi, deoarece nu se ştie cum va fi lumea lor la care vor trebuie să înveţe să se adapteze. Ȋn sistemul educaţional, într-o societate viitoare este nevoie de stimularea creativităţii şi acest lucru este posibil şi prin promovarea interdiciplinarităţii.
Predarea şi învăţarea unei discipline au dezavantajul că folosesc perceperea secvenţială şi insulară a realităţii unice, facând-o artificială. Din acest motiv este necesară realizarea unor conexiuni între anumite discipline pentru o percepere unitară a fenomenologiei existenţiale.
Interdiciplinaritatea implică stabilirea şi folosirea unor conexiuni între limbaje explicative sau operaţii, cu scopul diminuării diferenţelor care apar între disciplinele clasice. Intervenţia profesorului determină corelaţii obligatorii prevăzute de competenţe -cheie, programele şcolare şi impuse de logica noilor cunoştinţe, fapt ce duce la interdiciplinaritate. Se pot elabora in echipă proiecte de lecţii şi chiar planificări comune a două sau mai multe discipline.
Instruirea pluridisciplinară presupune o serie de interacţiuni care se manifestă prin:
- Preluarea de metode, de cunoştinţe sau a unui limbaj specific unei anumite discipline;
- Descrierea în paralel a aceluiaşi fenomen sau a unor aspecte diferite ale acestuia;
- Oferirea de cunoşinţe necesare în alte discipline.
Predarea-învăţarea geografiei presupune o abordare interdisciplinară pentru a explica fenomenele geografice, în ansamblul lor.
Astfel elevul este pus să gândească singur, să-şi pună întrebări, să facă legături între aspectele studiate la fiecare disciplină în parte şi în acest mod nu va mai percepe fenomenul studiat izolat, ci integrand cee ace a învăţat despre acesta din punct de vedere al diferitelor discipline. O astfel de abordare interdisciplinară a unităţilor de conţinut din programa şcolară de geografie are valenţe pozitive atât din punct de vedere al înţelegerii conţinutului ştiinţific de către elevi, cât şi prin valorile şi atitudinile pe care reuşeşte să le formeze acestora: dezvoltarea independenţei în gândire şi acţiune, manifestarea iniţiativei şi a disponibilităţii de a aborda sarcini variate, manifestarea curiozităţii ştiinţifice şi stimularea imaginaţiei.
Proiectarea transdisciplinară oferă posibilitatea de a răspunde dorinţei de cunoaştere şi de a forma pârghiile, instrumentele necesare acestei cunoaşteri. Având în centrul ei demersurile intelectuale şi afective ale elevilor, această activitate are ca finalitate formarea unor competenţe cu caracter transdisciplinar, ce ţin nu numai de cunoaştere ci şi de comunicare, creaţie, interacţiune social. Trecând dincolo de barierele disciplinelor şcolare, putem aborda o temă geografică din mai multe perspective, păstrând caracterul ei unitar, evidenţiindu-i acele aspecte care sunt accesibile şi importante.
Activităţi transdisciplinare sunt acelea care abordează o team general din perspectiva mai multor discipline, chair din arii curriculare diferite, construind o imagine cât mai completă a temei respective. Este tipul de activitate unde cunoştinţele şi capacităţile sunt transferate de la o disciplină la alta. Prin intermediul acestor activităţi se urmăreşte atingerea obiectivelor tuturor acestor discipline, într-un context integrat. Termenul poate fi asociat cu cel de activitate tematică.
Diferenţa dintre activitate tematică şi unitatea de învăţare este aceea că o unitate de învăţare urmăreşte atingerea obiectivelor de referinţă ale unei discipline, pe când activitatea tematică combină obiectivele de referinţă ale mai multor discipline sau arii curriculare.
Noul curriculum pentru geografie dă posibilitatea profesorului de a desfăşura activităţi croscurriculare şi transcurriculare. Ȋnvăţarea transcurriculară nu este o cale nouă, cerinţele didactice sunt legate de o reactualizare a noţiunilor specifice mai multor discipline, în forme noi şi interesante, oferind o viziune de ansamblu asupra fenomenului vizat. Se presupune o selectare şi adaptare specială a situaţiei didactice, în funcţie de corelaţiile existente între diferite discipline. Realizarea învăţării transcurriculare trebuie să aibă în vedere tratarea complementară a problemei, plecând de la competenţe comune, printr-un recurs adecvat la conţinutul altei discipline şcolare.
Ȋn concluzie, învăţarea transcurriculară se impune ca necesitate a eficientizării actului educaţional. Activităţile interdisciplinare au pronunţate valenţe formative. Prin acest tip de activităţi , competenţele, capacităţile şi cunoştinţele elevilor sunt transferate de la o arie curriculară la alta. Diversitatea activităţilor ce pot fi lucrate favorizează verificarea capacităţilor intelectuale ale elevilor, creează un mediu ce poate face învăţarea stimulativă.