Din varietatea de greșeli de exprimare frecvente în limbajul uzual, o atenție majoră se acordă pleonasmului, considerat ,,vedeta semantică” a lucrărilor normative. Conceptul de pleonasm, studiat încă din clasele gimnaziale, definește o greșeală de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte sau structuri care repetă în mod inutil aceeași idee.
Pleonasmul este o eroare de exprimare, dar și de logică, fiind mai răspândit în uzul oral al limbii. Majoritatea pleonasmelor sunt create involuntar din cauza neatenției sau a ignoranței vorbitorilor, la care se adaugă necunoașterea sensului, a etimologiei cuvintelor ori a relațiilor semantice dintre acestea.
În categoria pleonasmelor „neprietenoase”, ușor de remarcat, care trebuie evitate, deoarece constituie abateri de la normele limbii literare, putem include următoarele alăturări: abundență mare, alegeri electorale, a avansa înainte, a se bifurca în două, ceremonie solemnă, circumstanță și împrejurare, a coexista împreună, a continua mai departe, a cronometra timpul, cușetă de dormit, drept pentru care, gamă diversificată, limonadă de lămâie, muncă laborioasă, polemică contradictorie, pubelă de gunoi, site de internet, summit la vârf, virusul HIV etc.
De-a lungul timpului, tipologia pleonasmului a fost abordată din perspective diferite. În general, accentul cade asupra pleonasmelor lexicale, evidențiate în dicționarele de pleonasme sau în manualele școlare de limba română de tipul: autoportret propriu, biografia vieții, epilog final, caligrafie frumoasă, garderobă de haine, hit de succes, manuscris de mână, mijloace mass-media, ortografie corectă, persoană VIP, a prefera mai bine, a preveni dinainte, procent la sută, protagonist principal, reclamă publicitară, a survola peste, șansă de reușită ș.a.
În funcție de relația semantică dintre elemente, pleonasmele pot fi totale, când termenii se suprapun integral (ezitare șovăielnică, tentativă de încercare) și parțiale, dacă coincid semantic doar anumite componente din structura pleonasmului (conviețuiesc împreună, hemoragie de sânge, a rescrie din nou).
De asemenea, asocierea derivatelor cu prefixul -bil, care exprimă ideea de posibilitate, cu îmbinările verbale de tipul a putea fi, a fi posibil, a fi cu putință, creează pleonasme parțiale, care trebuie însă evitate într-o exprimare îngrijită: poate fi acceptabil, va fi posibil adaptabil, este cu putință rezolvabil.
Din punctul de vedere al corectitudinii lingvistice, granița dintre respins și tolerabil nu este foarte riguros delimitată în ceea ce privește pleonasmul. Pe de o parte, există o serie de pleonasme intolerabile, respinse de normă, precum exemplele prezentate anterior. Pe de altă parte, ținând cont de dinamica limbii, dar și de sfera comunicațională, apar o serie de structuri pleonastice tolerabile, justificabile, chiar acceptate de normă, pe care le regăsim, de pildă, în expresiile idiomatice de tipul cu chiu, cu vai, foc și pară, lihnit de foame, întuneric beznă, praf și pulbere, care poartă girul expresivității populare.
În multe situații, repetarea unei idei se explică prin nevoia vorbitorului de a adăuga o marcă afectivă, în scop lămuritor sau persuasiv. Formulări ca Am văzut cu ochii mei., Am auzit cu urechile mele. nu sunt considerate pleonasme, iar construcțiile de tipul Ieși afară!, Taci din gură! sunt acceptabile ca formule mai ferme de exprimare a unui ordin. De altfel, structurile a vedea cu ochii săi, a auzi cu urechile sale, a îngheța de frig, a urca sus, a coborî jos sunt împrumuturi din limba franceză, intrând în uzul limbii române cu această formă.
În unele situații, este dificil să ne pronunțăm asupra caracterului pleonastic al unei construcții, deoarece dicționarele sau alte instrumente cu rol normativ nu pot cuprinde toate actualizările cuvintelor sau posibilele extinderi semantice. De exemplu, construcții precum avalanșă de zăpadă și averse de ploaie sunt justificabile prin raportare la posibilitățile de actualizare în anumite contexte (avalanșă verbală, avalanșă de emoții, averse de ninsoare).
Pe de altă parte, repetițiile de tipul Școala e școală., Vorbești ca să vorbești., Există oameni și oameni. nu reprezintă greșeli de exprimare. Aceste construcții, denumite tautologii, se încadrează în categoria fenomenelor stilistice și sintactice, având puternice valențe afective. Tautologiile constau în repetarea unor cuvinte cu același sens, dar cu intonație și funcții gramaticale diferite, fiind prezente în expresii sau proverbe de tipul: Dacă-i bal, bal să fie; Frate, frate, dar brânza-i pe bani; Munca face omul om și altoiul pomul pom.
În concluzie, „bogăția” lingvistică nu este întotdeauna demnă de condamnat, reprezentând o caracteristică a facultății de limbaj. Spre deosebire de pleonasmele intolerabile, neplăcute, care constituie abateri, afectând structura logică a mesajului, pleonasmele tolerabile își găsesc explicația în modul lor de utilizare și nu trebuie considerate greșeli de exprimare.
Bibliografie
• Avram, Mioara, Pleonasmul și tautologia (1), în „Limba și literatura română”, București, XXV (1996), nr. 3, p. 3-4.
• Căpălnășan, Emina, Limba română de a(stă)zi, Iași, Editura Junimea, 2019.
• Dodon, Eugenia, Pleonasmul și tautologia – manifestări ale redundanței lingvistice, în „Limba Română”, Chișinău, anul XXIX (2019), nr. 4, p. 202-207.
• Dragomirescu, Adina, Nicolae, Alexandru, 101 greșeli de lexic și de semantică. Cuvinte şi sensuri în mişcare, București, Editura Humanitas, 2011.
• Uritescu, D. N., Greșeli de exprimare, vol. I, București, Editura Steaua Procion, 1999.