Perspectiva didactică actuală privind abordarea lecturii la nivel gimnazial. Profilul elevului-cititor (chestionar)

Actuala Programă de Limba și literatura română pentru gimnaziu pledează pentru dezvoltarea gustului pentru lectură al elevilor și formarea unor cititori activi, capabili să aplice strategii de comprehensiune și de interpretare adecvate textelor pe care le citesc, prin stimularea gândirii critice și prin valorizarea creativității.

Competența de lectură/ receptarea textului scris de diverse tipuri vizează implicarea activă și conștientă a elevului-cititor în actul lecturii, prin antrenarea treptată a patru procese cognitive esențiale, care să conducă la descifrarea semnificațiilor textuale, formularea de răspunsuri personale/critice/creative cu privire la text, conștientizarea de valori și atitudini:
– identificarea de informații explicit formulate;
– realizarea de deducții simple;
– integrarea și interpretarea ideilor și a informațiilor;
– evaluarea critică a conținutului și a elementelor textuale.

O particularitate a programei o constituie abordarea tematică progresivă a conținuturilor, în acord cu orizontul afectiv și cognitiv specific fiecărei vârste:

  • Eu și universul meu familiar – clasa a V-a;
  • Eu și lumea din jurul meu – clasa a VI-a;
  • Orizonturile lumii și ale cunoașterii – clasa a VII-a;
  • Reflecții asupra lumii – clasa a VIII-a.

Aceeași temă poate fi ilustrată prin texte literare/nonliterare și poate fi susținută prin alte limbaje: vizual, sonor etc. Marea provocare pentru profesor o constituie găsirea temelor de interes pentru elevi și a textelor adecvate profilului elevului-cititor dintr-o anumită clasă.

Noul curriculum propune reconfigurarea domeniului lecturii din perspectiva lărgirii conceptului de ,,text” și a diversificării strategiilor de receptare. Studiul textelor literare/nonliterare se realizează prin abordarea următoarelor tipare textuale: narativ, descriptiv, explicativ, argumentativ și dialogat.

Din punctul de vedere al formatului, programa indică trei tipuri de texte:

  • texte continue (poezii, proză clasică și contemporană, din literatura pentru copii, română și străină, texte autobiografice, postări online, instrucțiuni, scrisori, e-mailuri, reportaje, recenzii pe web ale unor cărți, jurnale, memorii, articole de opinie etc.);
  • texte discontinue (tablă de materii/ cuprins, calendare, etichete, articole din DEX, grafice, diagrame etc.);
  • texte multimodale (manuale, benzi desenate, reclame).

Modelul orientării spre cititor apare la sfârșitul secolului al XX-lea, fiind cunoscut și sub denumirile de modelul dezvoltării personale sau experiența lecturii. Din această perspectivă, lectura înseamnă o colaborare activă a elevului-cititor, participarea sa intelectuală și emoțională la construirea semnificațiilor textului.  Experiența lecturii autentice stimulează reflecția, exprimarea opiniilor și a reacțiilor personale față de textele citite. Elevii din clasele gimnaziale se regăsesc în ipostaza de cititor-inocent sau de tip erou/ eroină,  intră ușor în jocul lecturii, în lumea fanteziei, se identifică cu personajele din universul ficțional și se implică emoțional în lectură.

Profesorul poate apela la diverse modalități de investigare a intereselor de lectură ale elevilor săi (chestionare, interviuri, discuții, fișe de autoevaluare), în vederea selectării textelor motivante, care să conducă la formarea unei atitudini pozitive față de lectură.

Vă propun, în continuare, un chestionar privind atitudinea față de lectură, prin care se creionează profilul elevului-cititor. Desigur, profesorul poate adapta chestionarul pentru grupul de elevi cu care lucrează.

PROFILUL  ELEVULUI-CITITOR (CHESTIONAR)
Spune-mi ce și cum citești, ca să-ți spun cine ești!

Citește cu atenție întrebările de mai jos și încercuiește varianta de răspuns pe care o consideri potrivită. E important să fii sincer/ă!
1. Ce reprezintă lectura pentru tine?
a. o pasiune;
b. o sursă de informare;
c. un mijloc de stimulare a creativității;
d. o activitate plictisitoare;
e. alt răspuns: ……………………………………………..
2. Cât timp petreci zilnic citind în afara orelor de la școală?
a. 3-4  ore;
b. 1-2 ore;
c. o jumătate de oră;
d. deloc;
e. alt răspuns: ……………………………………………..
3. Ce preferințe de lectură ai?
a. literatură pentru copii și adolescenți;
b. texte din manualele școlare;
c. ziare/reviste/enciclopedii;
d. texte în format electronic (postări online, e-mailuri);
e. alt răspuns: ……………………………………………..
4. Cum preferi să citești?
a. individual;
b. în grupuri mici (3-4 elevi);
c. în perechi;
d. cu întreaga clasă;
e. alt răspuns: ……………………………………………..
5. Când citești, îți dorești să:
a. visezi, evadând din realitate;
b. descoperi informații noi, utile;
c. trăiești împreună cu personajele experiențele acestora;
d. compari lumea cărților cu cea reală;
e. alt răspuns: ……………………………………………..
6. Ce experiență de cititor ai?
a. citești doar lecturile școlare;
b. citești și alte cărți în afara recomandărilor de la școală;
c. citești, în mod deosebit, cărțile populare între elevii de vârsta ta;
d. citești texte diverse (povești, poezii, piese de teatru) din literatura română și din patrimoniul universal;
e. alt răspuns: ……………………………………………..
7. Ce activitate legată de textul citit preferi?
a. discuția cu profesorul și cu ceilalți elevi în clasă;
b. discuția despre text/împărtășirea punctelor de vedere în cadrul unui grup mai mic;
c. scrierea despre text (rezumat, jurnal, fișă de lectură, harta textului etc.);
d. ilustrarea textului/punerea în scenă a textului;
e. alt răspuns: ……………………………………………..
8. Încercuiește temele/domeniile pe care ai fi interesat să le descoperi în cărți/texte.
• natura
• identitatea personală
• familia
• prietenia
• lumea necuvântătoarelor
• călătoria
• istoria
• mitologia
• artele (pictura, muzica, sportul, teatrul, cinematografia)
• identitatea națională
• alt răspuns: ……………………………………………….
9. Răspunde la următoarele întrebări:  
• Care sunt scriitorii tăi preferați?
• Ce carte/text ai putea să recomanzi unui coleg/prieten?
• Ce cărți/texte ți-ar face plăcere să citești în continuare?
10. Desenează harta magică a sufletului tău.
,,Citind și zburând, ceea ce e unul și același lucru, nu faci decât să desenezi harta magică a propriului tău suflet.” (Mircea Cărtărescu, A patra inimă)

Scopul chestionarului este ,,diagnosticarea” atitudinii elevilor față de lectură, în vederea aplicării unor metode/ strategii adecvate și eficiente, care să îi apropie de text și să le stimuleze gustul pentru citit. Aplicarea chestionarului poate oferi profesorului informații prețioase, care să-l ghideze în selectarea textelor destinate studiului/ recomandarea textelor pentru lectura individuală.

Un profesor care dovedește o preocupare permanentă privind atitudinea elevului său față de lectură va putea cultiva deschiderea spre o gamă variată de texte, pentru a lărgi aria de cunoaștere, contribuind semnificativ la modelarea personalității și a comportamentului elevului-cititor.

Bibliografie:
Pamfil, Alina,  Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2003.
Programa şcolară pentru disciplina Limba și literatura română – clasele a V-a – a VIII-a, București, 2017.
Sâmihăian, Florentina, O didactică a limbii și literaturii române: provocări actuale pentru profesor și elev, Editura Art, București, 2014.

prof. Cristina Ianculescu

Liceul Atanasie Marienescu, Lipova (Arad) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/cristina.ianculescu1

Articole asemănătoare