Patrimoniul cultural și competențele verzi, obiective vizate în cadrul unei mobilități desfășurate în Croația, Koprivnica

Mobilitatea de grup a elevilor care s-a desfășurat în Croația, Koprivnica, este prima din cadrul proiectului Erasmus Plus 2024-1-RO01-KA121-SCH-000207968, proiect acreditat în domeniul Educației școlare. Mobilitatea a avut loc în perioada 6-11 octombrie 2024, la Srednja Škola Koprivnica.

La mobilitate au participat 20 de elevi din clasele a X-a și a XI-a de la Colegiul Național Samuil Vulcan, Beiuș, selectați conform procedurii specifice. Elevii au fost însoțiți și coordonați de 3 profesori însoțitori: prof. Mihaela-Irina Ilieș, directorul Colegiului Național Samuil Vulcan și coordonatorul Acreditării Erasmus Plus, prof. Ioana-Lăcrimioara RADA, directorul adjunct al unității de învățământ și coordonatorul proiectului acreditat, an II,  și prof. Dorin-Mircea Rotar, membru în Comisia de management și implementare a proiectului.

Activitățile din cadrul mobilității au vizat în special două dintre obiectivele pe care ni le-am asumat prin acreditare, și anume: O4 – promovarea patrimoniului cultural european și O2 – dezvoltarea competențelor verzi și a unui comportament responsabil față de mediul înconjurător. În plus, și O6 a fost vizat, și anume îmbunătățirea calității și fluenței lingvistice prin implicarea în situații reale de comunicare în limba engleză.  Pe lângă acestea, elevii au avut oportunitatea de a-și îmbunătăți competențele digitale, dar și de a a-și dezvolta competențele sociale, interculturale și de lucru în echipă.

Programul a cuprins activități diverse și interesante. Printre acestea amintim:

  • Ateliere de lucru (chimie/biologie) – Fun with Chemistry/Fun with biology – DNK cocktail;
  • Vizită la Primăria orașului Koprivnica – prezentarea proiectelor de mediu implementate în orașul Koprivnica ;
  • Vânătoarea de comori – principalele obiective de interes din Koprivnica;
  • Drumeție în lunca râului Drava – observarea naturii și a biodiversității;
  • Puterea râului Drava, visită la hidrocentrala Dubrava, prezentarea diferitelor tipuri de energie verde, dar și expunerea dezavantajelor hidrocentralelor asupra biodiversității;
  • Varaždin – Muzeul Municipal, patrimoniu cultural imaterial – obiceiuri și tradiții locale;
  • Vânătoarea de comori – principalele obiective de interes din Varaždin;
  • Atelier de lucru in situ – Parcul Național Plitvice, tur ghidat, observarea naturii, a geologiei, a biodiversității și a patrimoniului natural; colectarea de informații despre animale protejate din Croația și conexiuni cu România;
  • Atelier de lucru la Muzeul de Mâncare Podravka – De la tradiție la sustenabilitate – producția de la nivel local și conștientizarea ecologică – patrimoniu cultural și industrial, stiluri de viață, evoluția mecanismelor folosite pentru producerea mâncării, despre cât de GREEN era stilul de viață în trecut și despre amprenta de carbon din zilele noastre;
  • Atelier de lucru  la Galeria de artă Mijo Kovačić – natura, biodiversitatea și obiceiurile din Podravina în pictura naivă – legătura dintre natură și tradiție.

În cadrul unui chestionar de feedback, elevilor li s-a cerut să scrie câteva rânduri în care să descrie experiența trăită în Croația, așa cum au perceput-o ei ca urmare a participării la mobilitate. Iată ce ne-a împărtășit eleva Maria-Cristina HARAS, din clasa a X-a A, profil Matematică-Informatică, participant la mobilitate:
„Croația este o țară foarte frumoasă, plină de peisaje deosebite, un loc în care se promovează mijloacele de transport ecologice. Este o țară care promovează și apreciază natura și încearcă cu orice preț să o protejeze. Oamenii sunt foarte primitori și amabili, iar tradițiile și obiceiurile lor sunt unele care stau la baza dezvoltării societății actuale.”

Giulia Florina CODREAN, elevă în clasa a X-a A, profil Matematică-Informatică, descrie experiența în felul următor:
„Croația m-a impresionat profund prin combinația sa de peisaje spectaculoase, istorie fascinantă și oameni deschiși. Participând la mobilitate, am descoperit un loc în care fiecare colț părea să spună o poveste. Am fost surprinsă de diversitatea culturală, dar si de tradițiile croaților. ”

Giulia Maria AVRAM, elevă în clasa a X-a B, profil Științe ale Naturii, a perceput experința din Croația astfel:
„În urma participării la mobilitatea Erasmus Plus din Croația, am descoperit o țară cu orașe frumoase și pline de istorie, peisaje naturale spectaculoase și oameni foarte prietenoși. M-au impresionat cultura locală și modul deschis în care ne-au primit. ”

Ca urmare a participării la mobilitatea din Croația, Koprivnica, rezultatele nu au întârziat să apară. Atât elevii, cât și profesorii participanți la mobilitate, au învățat să prețuiască patrimoniul cultural european (cu tot ceea ce presupune el – patrimoniu cultural material, dar și imaterial), dar și patrimoniul cultural național. În plus, elevii și-au îmbunătățit competențele verzi și au dezvoltat un comportament responsabil față de mediul înconjurător, prin participarea la ateliere de lucru in situ sau în școala gazdă, dar și prin observarea atenției pe care colegii lor croați o acordă protejării mediului înconjurător și a biodiversității. Prin desfășurarea de activități în aer liber sau în natură, prin integrarea într-un grup compact și prin interacțiunea directă cu elevii croați, elevii și-au îmbunătățit și starea de bine emoțională, competențele sociale și interculturale, au asimilat în mod direct valorile europene. Au fost îmbunătățite și competențele de comunicare în limba engleză, atât competențele orale, cât și cele scrise.

Produsele finale ale mobilității au fost încărcate pe o pagină de Padlet : padlet.com/marijicag/erasmus-group-mobilty-of-school-pupils-in-koprivnica-croatia-uwgsoorjwd11wj0g. Printre acestea amintim: prezentări Power Point (proiecte de grup), prezentări ale elevilor, poze de la activități, feedback descriptiv, chestionar de evaluare.

Mobilitatea din Croația a fost prima din cadrul proiectului acreditat, an II. 30 de elevi au fost selectați în grupul țintă al proiectului. 20 dintre aceștia au participat la mobilitatea din Koprivnica, Croația, iar alți 10 elevi vor participa la o mobilitate de grup desfășurată în Italia, Napoli.

 

prof. Ioana-Lăcrimioara Rada

Colegiul Național Samuil Vulcan, Beiuș (Bihor) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ioana.rada

Articole asemănătoare