Psihicul uman este realitatea cea mai complexă din universul cunoscut nouă până în prezent a cărui înţelegere şi explicare reclamă o multitudine de niveluri şi unghiuri de abordare: biomecanic, biofizic, biochimic, fiziologic, psihologic, sociocultural, fiecare relevând un aspect particular sau altul.
În cazul dezvoltării intelectuale, dezvoltarea timpurie este mai importantă şi mai intensă decât cea de mai târziu. Un exemplu clar în acest sens este să presupunem că un copil este izolat la o vârstă mică timp de un an de zile, între un an şi doi ani, iar un alt copil, dar mai mare ca vârstă, ar fi izolat tot un an de zile, însă între 12 ani şi 13 ani. Deşi fiecare din cei doi copii au fost izolaţi câte un an de zile, consecinţele izolării fiecăruia vor fi foarte diferite. Dezvoltarea celui izolat la un an va fi în total compromisă, pe când pentru cel de 12 ani consecinţele vor fi mai puţin grave.
B. Bloom a cercetat corelaţia dintre I.Q. la vârste succesive şi I.Q. la 17 ani, când se consideră că se încheie dezvoltarea inteligenței. La vârsta de 5 ani, corelaţia este deja foarte înaltă.
Vârste succesive I.Q. la 17 ani Corelaţie
1 an 100 0
2 ani 100 0,41
3 ani 100 0,65
4 ani 100 0,71
5 ani 100 0,80
8 ani 100 0,90
11 ani 100 0,92
Dezvoltarea personalităţii are loc sub următoarele aspecte: fizică, motorie, senzorială, limbaj, intelectuală, afectivă şi socială. Dezvoltarea fizică se referă la creşterea corpului în înălţime şi masă; dezvoltarea motorie constă în creşterea controlului asupra mişcărilor corpului şi este în legătură cu dezvoltarea fizică, senzorială şi intelectuală; dezvoltarea limbajului are în vedere creşterea capacităţii dea folosi vocabularul şi regulile de sintaxă şi morfologie specifice limbii pe care o vorbesc oamenii societăţii respective; dezvoltarea intelectuală se referă la amplificarea capacităţii gândirii până la nivelul operaţiilor de abstractizare şi generalizare ale logicii formale; dezvoltarea afectivă constă în conştientizarea trăirilor afective şi în dobândirea modelelor sociale de a le exprima; iar dezvoltarea socială se referă la creşterea capacităţii de a îndeplini roluri şi de a fi membr activ al societăţii.
Copilăria începe o dată cu naşterea şi se sfârşeşte, după unele puncte de vedere, o dată cu intrarea în şcoală, după altele, în jurul vârstei de 14 ani. A doua mare perioadă din viaţa omului include mai multe subetape: pubertatea de la 10 la 14 ani; adolescenţa de la 14 la 18/20 de ani; tinereţea de la 20 la 35 de ani. Pubertatea este caracterizată prin modificări biologice (maturizarea funcţiilor sexuale; dezvoltarea caracterelor sexual secundare şi, de aici, atracţia pentru sexul opus) şi psihice, legate de definitivarea identităţii şi integrarea în relaţii sociale diverse. Adolescenţa este o subetapă foare importantă din viaţa omului, fiind apreciată de unii gânditori ca o a doua naştere, datorită dobândirii unui nivel mai înalt de înţelegere a lumii.
Tinereţea a fost considerată, din anumite puncte de vedere, drept o perioadă de stagnare (sub aspectul dezvoltării perceptive, de exemplu), însă din alte perspective, se apreciază că perfecţionarea tuturor proceselor psihice continuă. Maturitatea este abordată sub mai multe aspecte: biofiziologic constând în definitivarea procesului de creştere şi structurare funcţională a organismului; psihic ca maturitate intelectuală, prin structurarea mecanismelor cognitive, şi ca maturitate afectivă, emoţională, numind diferenţierea dseplină a emoţiilor, stabilizarea sentimentelor, precum şi o bună capacitate de control a acestora; social ca adaptare la condiţiile vieţii şi activităţii sociale, ca implicare responsabilă în problemele comunităţii. Bătrâneţea se manifestă printr-o scădere sensibilă a aptitudinilor senzomotorii (văz, auz, agilitate, forţă musculară). Cele mai afectate procese psihice sunt atenţia şi memoria de scurtă durată.
Elevii de clasa a IX-a au vârsta de 14, 15 sau 16 ani. Aceştia sunt adolescenţi. Pornind cu dezvoltarea fizică, este bine să se menţioneze că în această perioadă se încheie creşterea în înălţime. În unele cazuri dezvoltarea fizică are anumite efecte asupra dezvoltării personalităţii. În ceea ce priveşte participarea ca lideri în primii ani de liceu, în cazul băieţilor care au o dezvoltare fizică mai rapidă decât vârsta lor pot avea dificultăţi de adaptare, nu sunt capabili să participe la anumite jocuri şi sporturi ale grupei lor de vârstă, iar în cazul celor care se dezvoltă fizic mai repede decât vârsta lor tind să se simtă mai independenţi şi să aibă mai multă încredere în sine. Studiile au arătat că atât adolescentele întârziate în creşterea fizică, cât şi cele mai precoce au, de obicei, mai mult prestigiu decât cele cu creştere medie.
Atitudinea individului însuşi faţă de propria dezvoltare fizică este cea mai importantă, chiar dacă, în general, atitudinea părinţilor, fraţilor, profesorilor şi prietenilor influenţează mult atitudinea individului însuşi faţă de propria dezvoltare. Cel mai important pentru o dezvoltare armonioasă a personalităţii individului este să nu existe sentimente de inferioritate.
În privinţa dezvoltării motorii, coordonarea acesteia creşte foarte mult în cursul adolescenţei până la 20 de ani, iar aparenta stângăcie este cauzată de nesiguranţa de sine.
Al treilea aspect al dezvoltării personalităţii este dezvoltarea senzorială care este specifică copilăriei şi persoanelor mature. În adolescenţă acesta stagnează, iar la bătrâneţe este continuat regresul înregistrat încă de la vârsta maturităţii.
În copilărie, dezvoltarea percepţiei senzoriale se produce în strânsă legatură cu cea motorie. La cinci ani, copilul diferenţiază numai culorile roşu, verde, galben şi albastru, iar la şapte ani şi portocaliu, indigo şi violet. Până la 11-12 ani creşte precizia diferenţierii nuanţelor cromatice şi a sunetelor. Percepţia senzorială domină asupra gândirii raţionale/ abstracte până la şapte ani, iar iar după această vârstă, până la 12 ani, gândirea, în sens larg, înglobează experienţele senzoriale. Pe măsură ce creşte experienţa perceptivă şi capacitatea de reprezentare, creşte precizia perceperii însuşirilor spaţiale ale obiectelor (formă, distanţă, mărime, poziţie relativă); creşte capacitatea de apreciere a duratelor şi capacitatea de percepere sistematică, cu scop (observaţia); creşte capacitatea reprezentărilor generale, ducând la înţelegerea geometriei, cunoştinţelor de geografie, istorie, biologie la sfârşitul copilăriei.
Referitor la dezvoltarea intelectuală a adolescentului, începând cu vârsta de 12 ani începe stadiul operaţiilor formale care se întinde până la maturitatea gândirii. În adolescenţă gândirea ajunge în faza logico-matematică, este capabilă de raţionamente ipotetico-deductive, lucrează pe ipoteze şi experimentează pentru a descoperei cauzele evenimentelor, este o gândire capabilă de generalizări corecte bazate pe abstractizare.
În timp ce în copilărie procesul de enculturaţie se producea mai mult prin imitaţie şi era nediferenţiat, acum asimilarea valorilor şi comportamentelor umane este selectivă şi reflexivă. Continuă să-şi însuşească mijloace de comunicare, procedee de cunoaştere, de acţiune şi de comportare, reguli de viaţă, credinţe şi obişnuinţe.
Bibliografie
• Bontaş I., Pedagogie, Editura All, Bucureşti, 1994.
• Cerghit, I., Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică , 1983.
• Idem, Prelegeri pedagogice, Iaşi, Editura Polirom, 2001.
• Cristea, S., Pedagogie generală. Managementul educaţiei, Bucureşti, Editura şi Pedagogică, 1996.
• Idem, Curriculum pedagogic, vol. I, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2006
• Crişan Al., Proiectarea curriculum-ului de bază. Ghid metodologic, Bucureşti, Editura Didactică si Pedagogică, 1998.
• Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie şcolară, Iaşi, Collegium, Editura Polirom, 1998.
• Dewey, J., Trei scrieri despre educatie, Bucuresti, Editura Didactica şi Pedagogică,1977.
• Dulamă, Maria Eliza, Strategii didactice, Cluj-Napoca, Editura, Clusium,2000.
• Dumitriu, A., Istoria Logicii, Bucureşti, Editura şi Pedagogică, 1969.
• Geissler, E., Mijloace de educaţie, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1977
• Golu, P., Învăţare şi dezvoltare, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.
• Golu, M., Bazele psihologiei generale, Bucureşti, Editura universitară, 2004.
• Iacob, L., Repere psihogenetice. Caracterizarea vârstelor şcolare, în Psihologia şcolară, coord. Cosmovici, A, Iacob, L), Iaşi, Editura Polirom,1998, p.69-82.
• Jinga, I., Negreţ, I., Învăţarea eficientă, Bucureşti, Editura Editis, 1998.
• Jing, I., Istrate, E., Manual de pedagogie, Bucureşti, Editura Bic All, 2006.
• Jinga, I., Inspecţia şcolară şi design-ul instructional, Bucureşti, Ed. Aramis, 2004.