În 2025, comunitatea eTwinning aniversează 20 de ani de existență – două decenii dedicate colaborării europene, inovației în educație și formării unei rețele solide de profesori pasionați din întreaga Europă. În această perioadă, eTwinning a devenit mai mult decât o platformă digitală: a devenit o comunitate profesională vibrantă, în care ideile circulă liber, învățarea devine colaborativă, iar distanțele geografice sunt depășite prin entuziasm, creativitate și tehnologie.
Activități de promovare a lecturii
Una dintre carenţele reale ale elevilor din zilele noastre este lipsa interesului acestora pentru lectură. Fenomen real al ultimului deceniu şi jumătate, criza lecturii îngrijorează nu numai cadrele didactice şi părinţii, ci pe toţi care se ocupă de destinul cărţii, de la autori şi editori, până la bibliotecari. Oare de ce copiii noştri nu mai au bucuria de a citi? Cadrele didactice şi nu numai au de luptat cu interesul redus al copiilor faţă de lectură în concurenţă cu mass- media şi internetul, de unde obţin informaţii mai repede şi din diferite domenii.
Modalități de organizare a activităților dedicate lecturii
Copiii de vârstă școlară mică au nevoie de un climat atractiv pentru a descoperi plăcerea de a citi. Lectura are un rol esențial în dezvoltarea capacităților intelectuale ale copiilor, dar și în dezvoltarea lor personală, emoțională. Articolul enumeră câteva modalități practice de a organiza activitățile unui club de lectură, pentru a încuraja lectura în rândul micilor cititori, dar și pentru a le forma deprinderea de a citi activ, conștient și de a prezenta conținutul cărților citite.
Le théâtre pour enfants en classe de FLE
Par les horizons multiples que l’activité théâtrale ouvre chez les petits, une fois intégrée à la pédagogie, elle devient une aide importante au niveau de l’expression orale. On se propose de voir comment l’activité théâtrale peut servir à l’apprentissage du français pour tout niveau de classe.
Școala în care oamenii nu se tem unii de alții! Proiectul Colegiului Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung
Într-o lume a educației aflată într-o permanentă schimbare, grija pentru siguranța și echilibrul emoțional al elevilor a devenit mai importantă ca oricând. Din această nevoie profundă s-a născut programul național „Împreună prindem curaj” — o inițiativă strategică lansată de Ministerul Educației, menită să combată violența și comportamentele deviante din școli. Programul a fost lansat oficial în 2023, prin Ordinul Ministerial nr. 6631, și a fost extins și consolidat în anul școlar 2024–2025, prin noi reglementări și fonduri suplimentare, conform Ordinelor nr. 6196/2024 și 3406/2025. Coordonat la nivel național de Ministerul Educației și implementat local cu ajutorul inspectoratelor școlare și al CJRAE (Centre Județene de Resurse și Asistență Educațională), programul este deschis tuturor școlilor care vor să creeze un mediu sigur, empatic și incluziv pentru elevi, cadre didactice și părinți.
Avantajele și dezavantajele gândirii critice
Gândirea critică este o competență esențială în lumea contemporană. Ea sprijină luarea deciziilor raționale, înțelegerea socială și dezvoltarea personală. Acest articol explorează beneficiile și limitările gândirii critice, ilustrând prin exemple și citate relevante modul în care această abilitate poate influența viața individuală și colectivă. De asemenea, sunt prezentate implicațiile sociale și emoționale ale adoptării unei atitudini critice constante față de informație și convingeri. Într-un mediu globalizat și informatizat, capacitatea de a analiza logic, de a evalua rațional și de a lua decizii bine întemeiate este mai importantă ca niciodată. Gândirea critică, definită de Facione (2011) drept „judecata cu un scop, autoreglată și intenționată, care duce la interpretare, analiză, evaluare și inferență”, este o abilitate cheie în formarea cetățeanului educat și autonom.
Eficiența tehnologiilor digitale în predarea limbii franceze
Integrarea tehnologiilor informației și comunicării (TIC) în procesul educațional reprezintă una dintre provocările majore ale sistemului de învățământ contemporan, în special în contextul predării limbilor străine. Diversitatea instrumentelor digitale disponibile oferă oportunități fără precedent pentru crearea unui mediu de învățare interactiv, adaptat nevoilor individuale ale elevilor și capabil să stimuleze toate competențele lingvistice. În acest context, predarea limbii franceze beneficiază în mod deosebit de potențialul tehnologiilor educaționale, care permit nu doar transmiterea cunoștințelor lingvistice, ci și imersiunea culturală necesară pentru o înțelegere profundă a francofoniei.
Gamma AI – aplicații: Moara cu noroc, de Ioan Slavici
Digitalizarea în educație – o sintagmă constantă în societatea contemporană, care presupune o nouă viziune didactică. Dacă, în urmă cu aproximativ 10 ani, accentul era pus pe metodele interactive, astăzi educația se axează pe implementarea unor metode noi, participativ – interactive generate cu ajutorul inteligenței artificiale. Având în vedere atitudinea elevilor față de mediul virtual, procesul educațional trebuie să promoveze un demers adecvat și coerent, aflat în strânsă legătură cu evoluția tehnologiei digitale.
Platforme digitale folosite pentru explorarea lumii de către elevi
Într-o lume în care tehnologia evoluează constant, platformele educaționale online devin tot mai importante pentru procesul de învățare.
Integrarea platformelor digitale în proiectarea lecțiilor la clasa a III-a
Pentru că nu mai reprezintă un simplu avantaj, ci o necesitate, utilizarea instrumentelor TIC, la școală, a devenit treptat o rutină, dar și o obișnuință pentru învățătoare întrucât acestea ajută foarte mult în transmiterea, consolidarea și evaluarea cunoștințelor într-un mod foarte agreat de copii.