Apare din octombrie 2001

EDICT Revista educației

O revistă internațională, care acceptă pentru publicare articole în domeniul educației și formării, în limbile română, engleză și franceză.

Publicare gratuită
Adeverință de autor
ISSN 1582 – 909X
Profesor în clasă
6.527
Articole publicate
2769
Contribuitori

Dincolo de tablă și cretă. Infrastructura educațională din mediul rural

Mulți elevi din satele din România învață în școli care nu au laboratoare sau biblioteci adevărate. Asta înseamnă că nu pot face experimente, nu au unde să citească sau să studieze în liniște, iar șansele lor de a avea rezultate bune la școală sunt mai mici. Policy brief-ul analizează cauzele acestei situații – precum subfinanțarea sistemului de învățământ, capacitatea administrativă redusă și implementarea lentă a fondurilor PNRR – și evidențiază efectele negative asupra motivației, performanței școlare și mobilității sociale. Sunt prezentate exemple de bune practici din Italia, Cehia și SUA, care demonstrează impactul pozitiv al infrastructurii educaționale moderne în zonele dezavantajate.
Soluția recomandată este crearea unui sistem de sprijin tehnic activ pentru școli și primării, care să le ajute să acceseze și să utilizeze eficient fondurile disponibile pentru infrastructură. Această măsură este fezabilă, cu impact rapid și costuri moderate, contribuind la reducerea diferențelor dintre mediul urban și cel rural.

Articol complet →

Random image

Impactul inteligenței artificiale asupra actului didactic

Inteligența artificială (IA) a devenit un subiect central al prezentului, influențând domenii variate, de la medicină și industrie până la artă și educație. În școli și universități, IA nu mai este doar un concept futurist, ci o realitate care schimbă modul în care predăm și învățăm. Articolul de față își propune să exploreze beneficiile, provocările și perspectivele pe care IA le aduce în actul didactic, adresându-se mai ales profesorilor care se confruntă direct cu aceste transformări.

Articol complet →

Random image

Vizite de inițiere eTwinning – începutul unei comunități europene de învățare

Prezentul articol descrie activitatea colaborativă desfășurată de ambasadoarele eTwinning Elena Corina Rogoveanu, Alina Ștefania Lazăr și Ispir Iuliana Florentina, care au realizat vizite de inițiere eTwinning în mai multe unități de învățământ din județele Vâlcea și Dolj. Demersul a avut ca scop informarea cadrelor didactice cu privire la inițiativa eTwinning, prezentarea unor exemple relevante de bune practici și sprijinirea profesorilor în procesul de creare și validare a conturilor pe platforma ESEP. La activități au participat peste 120 de cadre didactice, interesate de integrarea dimensiunii europene și digitale în actul educațional.

Articol complet →

Random image

Bullying-ul la orele de educație fizică și sport

Bullying-ul reprezintă o formă de agresiune care apare frecvent în rândul elevilor, în special în mediul școlar. La vârsta de 12 ani, elevii încep să dezvolte relații sociale mai complexe, iar în acest context, bullying-ul poate avea un impact semnificativ asupra stării lor emoționale și psihologice. Este esențial să înțelegem ce înseamnă bullying-ul, cum se manifestă și cum putem preveni această problemă.

Articol complet →

Random image

Les stratégies de lecture

La notion de « stratégie de lecture » ou de « stratégie de compréhension » apparaît dans deux textes fondateurs de l’Approche Globale des textes en FLE: dans l’ouvrage Situations d’écrit publié par S. Moirand en 1979 et dans l’article intitulé « Une approche communicative de la lecture » publié par D. Lehmann et S. Moirand en 1980 dans la revue Le Français dans le Monde.

Articol complet →

Random image

Studiu de specialitate privind basmele lui Ion Creangă și modul cum sunt abordate în manualele alternative

Ion Creangă reprezintă punctul culminant al basmului cult românesc, reușind performanța unică de a transmuta substanța populară într-o operă de o individualitate artistică inconfundabilă. Spre deosebire de alți autori de basme culte (precum Mihai Eminescu sau Ioan Slavici), Creangă nu doar „șlefuiește” folclorul, ci îl recreează prin prisma unei viziuni realiste și a unui umor debordant.

Articol complet →

Random image

Flipped Classroom în chimie: optimizarea predării noțiunii de pH prin învățare vizuală și experiment aplicativ

Implementarea modelului Flipped Classroom în predarea chimiei reprezintă o direcție didactică modernă, centrată pe elev și pe învățarea activă. Articolul de față analizează eficiența utilizării acestui model în predarea noțiunii de pH la nivel liceal, prin combinarea învățării vizuale (materiale video, simulări interactive) cu experimentul aplicativ de laborator. Studiul evidențiază impactul pozitiv asupra înțelegerii conceptelor abstracte, dezvoltării competențelor experimentale și creșterii motivației pentru învățare. Rezultatele obținute susțin ideea că Flipped Classroom contribuie la optimizarea procesului de predare–învățare a chimiei, în special în cazul conținuturilor cu grad ridicat de abstractizare.

Articol complet →

Random image

Proiectul educațional „Toleranța”

Trăim într-o lume modernă, într-o lume unde  toleranța e mai necesară ca oricând.  Toti suntem identici si, totusi, deosebiti. Elevii pe care îi educăm şi îi modelăm vor fi protejaţi de violenţă doar dacă aceste concepte vor deveni pentru ei nişte deziderate. Mediul şcolar îi ajută pe elevi să se adapteze lumii prin ştiinţă şi cunoaştere. Educabilul trebuie învăţat să respecte propriile valori, dar şi pe ale altora. Şcoala trebuie să primească toţi elevii, indiferent de condiţia lor fizică, intelectuală, socială, emoţională, lingvistică.

Articol complet →

Random image

Educația ecologică în sistemul de învățământ

Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 susține dezvoltarea țării noastre pe trei piloni principali, dintre care unul este dedicat mediului. Această strategie este orientată către cetățean, iarstatul servește nevoile fiecărui cetățean intr-un mod echitabil și responsabil într-un mediu curat. Tocmai de aceea se consider că formarea viitorilor cetățeni începe de pe băncile școlii.

Articol complet →

Random image

„Coborât-a coborât” – colindul ca lecție de omenie. Resursă educațională deschisă (RED) pentru consiliere școlară

Colindele românești nu sunt doar texte ritualice ale sărbătorilor de iarnă, ci adevărate narațiuni morale, transmise oral, care concentrează valori fundamentale: solidaritatea, generozitatea, empatia și responsabilitatea față de celălalt.
Colindul „Coborât-a coborât”, valorificat în cadrul proiectului Horea de sâmbătă – Episodul 24, oferă un context simbolic extrem de potrivit pentru activități de consiliere și dezvoltare personală, deoarece pune în opoziție două atitudini umane: refuzul și primirea, posesivitatea și dăruirea, bogăția materială și bogăția sufletească.

Articol complet →

Random image